Când Sfântul Spiridon s-a întors de la Sinodul din Niceea, a găsit-o moartă pe Irina, fiica lui, care înflorise cu tinereţile şi vremea vieţii sale şi-o petrecuse în feciorie curată, făcându-se vrednică de cămara cea cerească. Atunci a venit la Sfântul o femeie plângând şi i-a spus că îi încredinţase spre păstrare fiicei lui, Irina, un odor de aur. Şi astfel, a rămas odorul ascuns, neştiut de nimeni. Sfântul Spiridon a căutat peste tot prin casă odorul cel ascuns, dar nu l-a aflat.
Dar văzând lacrimile şi tânguirea femeii şi făcându-i-se milă de ea, a mers la mormântul fiicei sale, împreună cu casnicii săi, şi a strigat către cea moartă, precum odinioară Hristos către Lazăr, zicându-i:
− Fiică Irino, unde este odorul cel de aur, care ţi s-a încredinţat spre păstrare?
Iar aceea, deşteptându-se ca dintr-un somn lung, i-a răspuns:
− În cutare loc al casei (şi a spus numele locului) l-am ascuns pe el.
Atunci Sfântul a zis iarăşi către dânsa:
− Dormi de acum, fiica mea, până când te va deştepta pe tine Domnul tuturor la Învierea cea de obşte.
Şi i-a cuprins frica pe toţi cei ce erau acolo, căci se minunau şi se spăimântau de acea minune preaslăvită. Iar Sfântul, aflând odorul în locul acela, l-a dat femeii.
Extras din Păstorul cel bun- Viaţa și minunile Sfântului Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni – Arhim. Antonios Pakalidis, Editura Evanghelismos.
