– Părinte, respectarea cu acrivie a poruncilor ne ajută să avem simţirea lui Dumnezeu?
– A căror porunci? Ale legii mozaice?
– Nu, ale Evangheliei!
– Respectarea poruncilor ajută, dar respectarea lor corectă, deoarece se poate ca cineva să respecte poruncile, dar în mod greşit. În viaţa duhovnicească este necesară dreptatea dumnezeiască, iar nu aplicarea seacă a legii. Îi vedem şi pe Sfinţii Părinţi cu cât discernământ spuneau să se aplice sfintele canoane! Marele Vasile, cel mai sever Părinte al Bisericii, care a scris cele mai aspre canoane, citează un canon ce este valabil pentru un păcat, dar după aceea el însuşi adaugă: „nu cerceta timpul, ci felul pocăinţei”[1]. Adică, dacă doi oameni fac acelaşi păcat, duhovnicul, potrivit cu pocăinţa fiecăruia, unuia îi poate da canon să nu se împărtăşească doi ani, iar celuilalt două luni. Se poate face chiar şi o atât de mare diferenţă.
– Părinte, epitimia ajută ca să se taie o patimă?
– Trebuie să-şi dea seama că epitimia îl va ajuta. Altfel, ce să spui? Dacă încerci să îndrepţi un om cu bâta, nu faci nimic. Ţie, care ai voit să-l îndrepţi cu sila, Hristos îţi va spune în Ziua Judecăţii: „Ai fost Diocleţian!”; iar aceluia: „Tot ce ai făcut, ai făcut de silă”. Nu îl vom strânge de gât pe celălalt ca să-l trimitem în Rai, ci îl vom ajuta astfel încât singur să ceară să facă o nevoinţă. Să ajungă să se bucure că trăieşte şi să se bucure că moare.
Epitimiile rămân la discernământul duhovnicului.
Pentru cei ce păcătuiesc cu răceală duhovnicul trebuie să fie aspru, fără să cedeze. Pe cel care este biruit, dar se pocăieşte, se smereşte, cere iertare cu strângere de inimă, îl va ajuta cu discernământ să se apropie iarăşi de Dumnezeu. Tot astfel au făcut şi atâţia sfinţi. Sfântul Arsenie Capadocianul, de pildă, ca duhovnic, de obicei nu dădea canoane oamenilor. Încerca să-i aducă întru simţire, ca ei singuri, din mărimea de suflet, să ceară să facă nevoinţă, milostenii sau alt fel de faptă bună. Când vedea vreun copil îndrăcit sau paralizat şi îşi dădea seama că părinţii lui erau pricina pentru care se chinuia sărmanul, îl vindeca mai întâi pe copil, iar apoi dădea canon părinţilor, ca să ia aminte în continuare.
Unii spun: „A, cutare duhovnic este foarte canonist. Foarte aspru! Este inteligent, are memorie bună, ştie Pidalionul[2] pe de rost”. Dar un duhovnic care aplică după literă canoanele cuprinse în Pidalion poate face rău Bisericii. Nu ajută faptul ca duhovnicul să ia Pidalionul şi să înceapă: „Ce păcat ai făcut tu? Acesta. Ce scrie aici despre cazul acesta? Atâţia ani depărtare de la Sfânta Împărtăşanie. Tu ce ai făcut? Asta. Ce scrie aici? Canonul acesta!”.
– Aşadar, Părinte, trebuie să se aibă în vedere multe lucruri.
– Da, mai ales în vremea de astăzi nu ajută să aplice cineva toată legea Bisericii cu o asprime fără discernământ, ci trebuie să cultive mărimea de suflet în oameni. Să facă mai întâi treabă bună în el însuşi ca să poată ajuta sufletele, căci altfel va sparge capetele.
Pidalionul se numeşte pidalion[3] pentru că îndrumă pe om spre mântuire, când într-un mod, când în altul, precum face corăbierul, mişcând cârma când la dreapta, când la stânga, ca să scoată corabia la liman. Dacă o va ţine drept, fără să o mişte după cum este de trebuinţă, va izbi corabia de stânci, o va scufunda şi oamenii se vor îneca. Dacă duhovnicul foloseşte canoanele ca… bombardament, şi nu cu discernământ, potrivit cu omul, cu pocăinţa ce o are acela etc., în loc să vindece suflete, le va omorî.
[1] Sfântul Vasile cel Mare, Epistola 217, par. 84, PG 32, 808 B.
[2] Culegere de Canoane ale Bisericii Ortodoxe, care conţine Sfintele Canoane ale Sinoadelor ecumenice, Canoanele Apostolice, precum şi Canoanele Sfinţilor Părinţi ai Bisericii cu o scurtă explicaţie. A fost întocmită către anul 1793 de Sfântul Nicodim Aghioritul şi monahul Agapie.
[3] În limba greacă cuvântul „pidalion” înseamnă cârmă.
* epitimia= canonul hotărât de duhovnic pentru îndreptarea celui căzut în păcat. Epitimia nu trebuie considerată pedeapsă, ci mijloc de pocăinţă şi însănătoşire sufletească (n. ed. rom.).
Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
