Preot Bogdan Chiorean
Acum câțiva ani, am avut o pacientă internată la-nceput de august.
Mi-a spus că, înainte să vină la noi, a trecut pe la Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula. Când a ajuns în fața Icoanei, n-a mai vrut să ceară nimic, a izbucnit doar în plâns și a lăsat lacrimile să-i vorbească Maicii Sfinte.
Apoi s-a dus la bisericuța mică de lemn și a înconjurat-o de 3 ori, în fotoliul rulant. N-a mai putut în coate și-n genunchi, așa cum făcea alte dăți.
Pe unii-i miră formele acestea de manifestare. Le catalogheză primitive, de Ev Mediu și așa mai departe.
Dar oare Petru? Care Îl întâlnește pe Hristos și, înainte să se-arunce în apă să înoate, își ia haina pe el? Dar când Zaheu, mai-marele-vameșilor, om cu etichetă și statut, se urcă-n pom să-L vadă pe Hristos, nemaiținând seama de vorbe și păreri?
Întâlnirea reală cu Dumnezeu e-atât de personală că poate conduce la manifestări ce par nepotrivite celor care-s încă departe.
Îmi imaginez des Raiul ca un ring de dans în care Sfinții fac o horă în jurul Lui Dumnezeu, iar El, în iubirea-i nemăsurată, dă jos ceasurile de pe pereți, ca bucuria lor să fie veșnică.
