Aș dori să mă înstrăinez de toată lumea acestui veac și să plâng înaintea bunului meu Stăpân și Mântuitor.
O, amar mie cât am fost eu de înșelat de diavoli, de mândrie și de neascultare! O, amar mie de nu mă întorceam acum când m-a cercetat Bunul Dumnezeu! De aceea zic odată cu fiul cel risipitor: Scula-mă-voi și la Tatăl meu mă voi duce…
…inima-mi arde de un dor ascuns de rugăciune, de plâns și de înstrăinare. O, Doamne, ajută-mi ca să fiu al Tău. Ajută-mi ca să mă pocăiesc mereu…
Frumoasă ești, viață în Hristos, și cine va putea descrie ale tale negrăite bucurii!
Extras din Mi-e dor de cer – Viața Părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria 2010, via http://doxologia.ro.
