După cum bine știm, Ziua păcălelilor este marcată în fiecare an în data de 1 aprilie și este asociată cu tradiția de a face glume, farse și păcăleli prietenilor și cunoscuților. Dicționarul de evenimente istorice și zile internaționale spune că această zi este caracterizată prin schimbul de glume, minciuni inofensive și diverse trucuri amuzante, iar cei care sunt păcăliți sunt în cele din urmă dezvăluiți prin expresia „Păcăleală de 1 aprilie!”.
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, verbul „a păcăli” înseamnă a induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. Așadar, din punct de vedere creștin, minciuna este considerată un păcat pentru că încalcă porunca lui Dumnezeu de a spune adevărul și de a fi cinstiți în toate relațiile noastre cu aproapele. Minciuna este considerată o acțiune păcătoasă și este definită ca o declarație falsă sau o distorsionare a adevărului înșelătoare, cu intenția de a induce în eroare sau de a obține un beneficiu nelegitim.
Când și cum a apărut „Ziua păcălelilor”?
Rădăcinile ei urcă în istorie până în anul 1564. Atunci, regele Carol al IX-lea al Franței a emis un edict prin care a schimbat calendarul, trecând de la calendarul iulian la calendarul gregorian, adoptat în mare parte din Europa. Această schimbare a avut ca efect mutarea începutului anului civil de la 1 aprilie la 1 ianuarie. Înainte de această reformă, Anul Nou era sărbătorit pe 1 aprilie în multe părți ale Europei, inclusiv în Franța. Odată cu mutarea Anului Nou la 1 ianuarie, mulți oameni au continuat să celebreze vechiul An Nou în data de 1 aprilie, fie din obișnuință, fie din inerție culturală.
Povestea spune că unii oameni au refuzat să accepte schimbarea calendarului și au continuat să sărbătorească Anul Nou în luna aprilie. Alții au ales să râdă de acești „rezistenți”, trimitându-le invitații fictive la petreceri, cadouri neobișnuite sau glume subtile. Aceste farse și glume au devenit tradiția asociată cu Ziua Păcălelilor, iar cei care au fost păcăliți au fost suprinși cu expresia „Păcălit de 1 aprilie!”.
Sfinții Părinți și duhovnicii Bisericii noaste, despre minciună
În învățătura Bisericii Ortodoxe, minciuna este văzută ca o manifestare a păcatului și a stării de păcat în sine, care poate corupe caracterul unei persoane și poate dăuna relațiilor interpersonale și comunității, în ansamblu. Minciuna este considerată o formă de trădare față de Dumnezeu și față de ceilalți și poate duce la pierderea încrederii și a respectului reciproc. De aceea, în calitatea noastră de creștini, bine ar fi ca în loc de a ne pune mintea la contribuție pentru a fi cât mai creativi în ziua de 1 aprilie pentru a face diferite glume sau farse celor apropiați, să folosim acest prilej pentru a reține câteva citate de la Sfinții Părinți și de la duhovnicii Bisericii noastre, legate de minciună, un păcat care se prezintă sub multe forme și care însoțește adeseori alte păcate:
- Sfântul Ioan Gură de Aur: „Minciuna este un rău atât de mare, încât însuși diavolul este numit tatăl minciunii, deoarece de la început a fost un mincinos și păcălitor. Minciuna este ca un ciumat care sufocă sufletul și îl privează de lumina lui Hristos. Ea slăbește credința, subminează încrederea și aduce dezbinare între frați. Prin urmare, evită minciuna ca pe un dușman al sufletului tău și caută întotdeauna să fii în adevăr și în lumină”.
- Sfântul Vasilie cel Mare: „Minciuna este un păcat atât de grav, încât nu doar că aduce moartea sufletului, ci poate corupe și comunitatea întreagă. Cuvântul nostru ar trebui să fie întotdeauna adevărul, pentru că Hristos, care este Cuvântul Însuși, nu poate suferi nicio pată de minciună”.
- Sfântul Grigorie Palamas: „Minciuna este o armă a celui rău, care încearcă să submineze legătura noastră cu Dumnezeu și cu semenii noștri. Atunci când mintem, nu numai că ne îndepărtăm de adevăr, ci și de iubirea lui Dumnezeu și de Harul Său”.
- Sfântul Ioan Scărarul: „Focul se naște din piatră și fier. Minciuna, din vorbă multă și din gluma prostească. Minciuna înseamnă pieirea dragostei, iar jurământul mincinos, tăgăduirea lui Dumnezeu. Nimenea dintre cei sănătoși la minte să nu-și închipuie că păcatul minciunii e unul mic. Duhul Sfânt a rostit o judecată înfricoșătoare împotriva ei. Dacă David zice către Dumnezeu: Vei pierde pe toți cei ce grăiesc minciună (Psalmi 5, 6), ce vor pătimi cei ce întăresc minciuna cu jurăminte? Precum în toate patimile cunoaștem deosebiri de vătămări, așa și în minciună. Căci alta este judecata celui ce minte de frica pedepsei și alta a celui ce minte neamenințat de vreo primejdie. Unul a mințit pentru desfătări, altul pentru pofta de plăceri; altul, ca să dea celor de față prilej de râs; altul, ca să întindă o cursă fratelui și să-i facă rău”.
- Avva Dorotei: „Cel ce grăieşte minciuna, se depărtează de la Dumnezeu. Minciuna este de la diavolul şi el este tatăl minciunii. Deci, dacă pe diavol îl numeşte tatăl minciunii, apoi adevărul este Dumnezeu, după cum Însuşi zice: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Vedeţi de cine ne despărţim prin minciună şi cu cine ne împreunăm? Cine minte cu vieţuirea sa, altul este pe dinlăuntru şi altul pe dinafară; adică, cel ce fiind lacom, se arată a fi postitor; sau fiind asupritor, grăieşte despre milostenie şi laudă milosârdia; sau fiind mândru, fericeşte smerenia. Altul se arată în faţă, şi altul este în ascuns. Toată vieţuirea lui este făţarnică şi mincinoasă”.
- Părintele Iustin Pârvu: „Acum, industria minciunii s-a dezvoltat foarte mult. Minciuna a venit pe lume odată cu adevărul. Omul trebuie să treacă încercarea asta, să aleagă. Dacă alegi adevărul, alegi viaţa. Dacă alegi să trăieşti în minciună, te supui diavolului. Cu fiecare minciună spusă, omul se îndepărtează de Rai. Şi Adam a încercat să-L mintă pe Dumnezeu când a fost surprins păcătuind. Dacă îi iei drogul minciunii, omul se simte dezorientat, suferă, se dă legat numai să-l minţi mai departe”.
- Părintele Dumitru Stăniloae: „Mincinosul prezintă un chip neadevărat al realităţii, ca să pună pe cineva în situaţia de a nu lucra potrivit cu ea şi deci de a se păgubi. Dar uneori cineva trebuie cruţat de a afla realitatea în toată grozăvia ei, pentru a-l pregăti pe încetul pentru ea. Mincinosul făţarnic dat pe faţă spune uneori: mi-am prilejuit, prin minciună, pierderea sufletului meu, pentru a scăpa pe alţii. Deci el socoteşte chiar pierderea sufletului său ca o faptă de dreptate. Cel ce minte se ţine cu sufletul despărţit de cel faţă de care minte. Nu-şi dă sufletul aceluia. Numai cel ce spune adevărul se predă pe sine celuilalt”.
Știm că Mântuitorul Hristos Se definește pe Sine prin Adevăr atunci când spune: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14, 6). Așadar, oare cum am putea să spunem despre noi că suntem creștini practicanți și iubitori de Hristos, atâta timp cât mințim, ascultăm sau ne facem părtași minciunilor altora? De aceea, bine ar fi ca în această zi de la început de aprilie să râdem nu pe seama glumelor, ci să ne bucurăm de natura și de seninul primăverii care ne înconjoară și de faptul că, iată, deși poate nu merităm, Bunul Dumnezeu a rânduit să mai trăim încă un an, să postim încă un Post al Sfintelor Paști și să așteptăm curați și în pace vestea cea bună a Învierii Sale!
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
