Gândurile bune aduc sănătate duhovnicească

– Părinte, care sunt caracteristicile gândului slab?

– La ce te referi? Pentru prima dată aud aceasta.

– Aţi spus că faptul de a avea cineva gând de-a stânga, de a interpreta rău un comportament…

– Şi am spus că acesta este un gând slab?

– Mi-am adus aminte de acela care voia să stea cu Sfinţia Voastră ca ucenic şi i-aţi spus: „Nu te ţin, pentru că ai gând slab”.

– Nu, n-am spus aşa. Ci i-am spus: „Nu te iau ca ucenic, pentru că nu ai sănătate duhovnicească”. „Ce înseamnă sănătate duhovnicească?”, mă întreabă. „Nu ai gânduri bune, îi spun. Ca om am şi eu cusururile mele, iar ca monah de atâţia ani se poate să am şi câteva virtuţi. Dar dacă nu ai gând bun, te vei vătăma şi de cusururile mele şi de virtuţile mele”. Despre un copil mic poate spune cineva că are gând slab, pentru că este încă nematurizat, nu însă despre unul mare.

– Părinte, toţi cei mari sunt şi maturi?

– Unii nu se maturizează din pricina capului lor. Altceva este când nu-l duce capul. Atunci când cineva nu se mişcă simplu, gândul lui merge la rău şi pe toate le înţelege strâmb. Unul ca acesta nu are sănătate duhovnicească, şi nu numai că nu este ajutat de bine, dar se şi chinuieşte.

– Părinte, dacă vedem o neorânduială, este de folos să căutăm să-l descoperim pe cel ce a făcut-o?

– Caută mai întâi să vezi dacă nu ai făcut şi tu (n.tr. acea neorânduială). Aceasta este mai bine.

– Dar atunci când îmi dau pricini alţii?

– Tu câte pricini nu ai dat? Dacă te vei gândi la aceasta, vei înţelege că greşeşti înfruntând astfel lucrurile.

– Iar atunci când spunem: „Aceasta cred că a făcut-o cutare soră”, este şi acesta un gând de-a stânga?

– Eşti sigură că, într-adevăr, a făcut-o acea soră?

– Nu, dar pentru că şi altă dată a făcut ceva asemănător…

– Tot gând de-a stânga este, deoarece nu eşti sigură. Apoi, chiar de ar fi făcut-o acea soră, cine ştie cum şi de ce a făcut-o.

– Părinte, dar dacă văd, de pildă, că o soră are vreo patimă?

– Tu eşti stareţă? Stareţa poartă răspunderea şi de aceea trebuie să vă cerceteze patimile. Voi, însă, de ce să cercetaţi patimile celeilalte? Încă nu aţi învăţat să lucraţi corect în voi înşivă. Dacă vreţi să lucraţi corect în voi înşivă, să nu cercetaţi ce fac ceilalţi din jurul vostru, ci să cultivaţi gânduri bune, atât pentru cele bune. cât şi pentru cele rele pe care le vedeţi în ceilalţi. Indiferent cu ce scop face celălalt ceva, voi puneţi-vă în minte un gând bun. Gândul cel bun are dragoste în el, îl dezarmează pe aproapele şi îl face să se comporte bine faţă de tine. Vă aduceţi aminte de acele călugăriţe care l-au luat pe tâlhar drept avvă? Când s-a descoperit cine este, au crezut că face pe nebunul pentru Hristos şi se preface în tâlhar. Atunci au simţit pentru el şi mai multă evlavie. În cele din urmă, s-a mântuit şi el, şi cei împreună cu el[1].

– Părinte, dar atunci când o soră îmi spune o minciună…

– Dar dacă va fi fost nevoită chiar din pricina ta să spună o minciună sau se poate să fi uitat, iar ceea ce ţi-a spus nu este minciună? Sora de la arhondaric, de pildă, cere de la bucătăreasă salată, iar aceea îi spune: „Nu am”, în vreme ce aceea ştie că are. Dacă sora ce a cerut nu are gânduri bune, va spune: „Îmi spune minciuni”. Însă dacă are gânduri bune, va spune: „Sărmana, a uitat că are salată, pentru că are multă treabă”, sau: „A ţinut-o pentru o altă nevoie”. Nu ai sănătate duhovnicească şi de aceea gândeşti aşa. Dacă ai fi avut sănătate duhovnicească, le-ai fi văzut curate chiar şi pe cele necurate. Precum ai fi văzut fructele, aşa ai fi văzut şi gunoiul, pentru că gunoiul a ajutat să se facă fructele.

Cel ce are gânduri bune, are sănătate duhovnicească şi răul îl preschimbă în bine. Îmi aduc aminte că în timpul ocupaţiei germane toţi copiii care aveau un organism tare, mâncau cu poftă o bucată de pâine din făină de porumb şi erau mereu sănătoşi. În timp ce nişte copii din familii bogate, cu toate că mâncau pâine cu unt, erau bolnăvicioşi, deoarece nu aveau organismul rezistent. Chiar dacă ai lovi pe cineva care are gânduri bune, acela va spune: „Dumnezeu a îngăduit aceasta ca să-mi ispăşesc păcatele mele cele vechi. Slavă lui Dumnezeu!”. În timp ce pe un altul, care nu are gânduri bune, deşi vei merge ca să-l mângâi, va crede că mergi ca să-l baţi. Luaţi exemplu de la unul beat. Dacă este rău, va sparge toate în beţia sa. Dar dacă este bun, fie va plânge, fie se va arăta foarte binevoitor. Un om beat spunea oarecând: „Dăruiesc câte o găleată de lire celor care mă invidiază!”

[1] Printre istorisirile despre monahii primelor veacuri se află şi următoarea întâmplare: un căpitan de tâlhari s-a preschimbat în monah şi a cerut găzduire peste noapte la o mănăstire de călugăriţe, ca să o poată prăda. Stareţa şi toate călugăriţele l-au primit cu deosebit respect, ca pe un avvă mare. S-au adunat toate călugăriţele să ia binecuvântare de la el, i-au spălat picioarele şi au luat apoi apa aceea pentru binecuvântare. O soră paralizată s-a vindecat spălându-se cu credinţă cu acea apă şi, spre uimirea tuturor, s-a dus şi aceea să ia binecuvântare de la acela. Văzând minunea, căpitanul de tâlhari s-a schimbat lăuntric, s-a pocăit, a aruncat sabia ce-o avea ascunsă sub rasă şi după puţin timp, atât el, cât şi cei împreună cu el, s-au făcut monahi şi au trăit cu multă asprime în viaţa monahală. (Vezi D. Tsami, Matericon, vol. 3, Tesalonic, 1992, pp. 18-24).

Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos – 2012.

Total
132
Shares
Previous Post

Mănăstirea Cuviosului Neofit din Paphos, Cipru

Next Post

Cuviosul Chiriac Sihastrul

Related Posts