Georgia: „Hrana spirituală este la fel de importantă ca cea fizică”

Toate parohiile și mănăstirile din Georgia vor rămâne deschise pentru Duminica Floriilor și Paște, conform unei hotărâri luate de Părintele Patriarh Ilia și publicată pe site-ul oficial al Patriarhiei Georgiene.

În Georgia a fost instituit un regim de carantină, iar adunarea a mai mult de trei persoane în locuri publice este interzisă. Preoții, însă, pot sluji Sfânta Liturghia în curtea bisericilor. În martie, Biserica Georgiei a chemat creștinii la mai multă rugăciune, preoții să stropească bisericile și străzile din jur cu apă sfințită, iar clopotele bisericii să sune în fiecare zi.

Preafericitul Ilia a numit pandemia ca o încercare prin care ne putem întări în credință și rugăciune.

„Astăzi, când o nouă molimă s-a răspândit în toată lumea și amenință viața populației, este firesc ca creștinii să își pună nădejdea în Domnul și să simtă chemare spre Biserică… Pentru credincioși, mâncarea spirituală este la fel de importantă și necesară ca mâncarea fizică; prin urmare, este imposibil să închidem ușile bisericilor și vor fi deschise pentru cei care vor să vină la biserică, să primească harul lui Dumnezeu și să fie întăriți spiritual ”, a spus părintele patriarh.

“Având în vedere situația actuală, aș dori să mă adresez copiilor noștri spirituali și să ofer următoarele sfaturi: urmați instrucțiunile corespunzătoare, respectați distanța stabilită în timp ce vă aflați aproape de alte persoane, inclusiv în biserică sau în curtea bisericii; la Sfânta Liturghie și la celelalte slujbe numai clericii ar trebui să rămână în biserică, în timp ce un număr limitat de enoriași au voie să li se alăture în catedralele mari, deși recomand ca enoriașii să rămână în curtea bisericii”

Preafericitul Ilia vorbit în urmă cu câteva săptămâni despre o viziune spirituală, prin care a înțeles că „vom putea depăși această boală, cu ajutorul rugăciunii și cu binecuvântarea Domnului”. Ținerea sfintelor slujbe are o importanță extrem de mare pentru întreaga națiune, a subliniat Patriarhul.

Patriarhul Ilia a fost desemnat de CNN „persoana cea mai de încredere din Georgia”. Preocupat de rata scăzută a natalității din Georgia, Patriarhul Ilia a vorbit cu orice prilej despre aceasta și s-a oferit să boteze personal orice copil născut într-o familie care avea deja cel puțin doi copii. Astăzi Preafericitul este nașul a peste 19.000 de copii.

Sursa: http://avereabisericii.ro/

Previous Post

Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca

Next Post

Rugăciuni către Cuviosul Nichifor cel Lepros ocrotitor și izbăvitor în vremea epidemiei cu coronavirus

Related Posts
Total
0
Share