An de an, în preajma sfântului și slăvitului praznic al Învierii Domnului, Biserica noastră face pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, unul dintre cei mai iubiți Sfinți ai Ortodoxiei, prăznuit în fiecare an pe data de 23 aprilie. Ocrotitor al mai multor țări (printre care se numără Anglia și Georgia), regiuni sau orașe, Sfântul Gheorghe este, de asemenea, ocrotitorul Moldovei. Pentru cei care nu știu, chiar și stema Mitropoliei Moldovei și Bucovinei îl infățișează pe Sfântul Gheorghe călare pe cal, ucigând balaurul, stema fiind încastrată pe frontispiciul de la Răsărit al Catedralei Mitropolitane din Iași. De asemenea, Sfântul Gheorghe este și ocrotitorul Forțelor Terestre ale Armatei Române, Marele Mucenic rămânând peste veacuri un adevărat model de curaj în lupta cu forțele răului.
Cu siguranță, mulți dintre noi avem în familiile noastre cel puțin o cunoștință care poartă numele acestui Mare Mucenic și, de aceea, am considerat că este potrivit ca, înaintea acestui mare praznic, să aducem în atenția dumneavoastră […] câteva considerații de ordin istoric și etimologic, legate de originea și semnificația numelui „Gheorghe”.
Cine a fost Sfântul Gheorghe?
Înainte de a vorbi pe larg despre noțiunile etimologice, se cuvine să notăm câteva detalii succinte legate de viața Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Născut la Beirut, în Liban, Sfântul Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Dioclețian (284-305), într-o familie creștină de origine greacă. De la părinții săi a aflat încă din pruncie tainele credinței creștine, iar când tatăl său a trecut la cele veșnice, Sfântul s-a mutat cu mama sa din Capadocia în Palestina. Crescând și fiind viteaz în luptă, prin osteneală și pricepere, Sfântul Gheorghe a intrat în armata împăratului roman Dioclețian. Cu timpul, a cucerit cele mai mari cinstiri, până și dregătoria de conducător de oaste în garda împăratului.
Dând împăratul poruncă să fie uciși toți creștinii care nu vor să se lepede de Hristos, Sfântul Gheorghe și-a mărturisit credința fără a avea vreo îndoială, mustrându-i pe cei care se închinau idolilor. Pentru aceasta, a suferit de îndată: călăii i-au străpuns trupul cu o suliță și l-au învârtit pe o roată cu țepi, însă Σfântul a rămas nevătămat. După această groaznică tortură, Sfântul Gheorghe a înviat un om din morți și a scos demonul dintr-un idol, convertindu-i astfel pe mulți la credința cea dreaptă, printre care și Alexandra, soția împăratului Dioclețian. În cele din urmă, văzând împăratul că nu poate să-l înduplece în niciun fel să renunțe la Hristos, a hotărât ca Sfântul să fie ucis de sabie. Sfânta Alexandra a trecut la cele veșnice în urma rugăciunilor ei fierbinți, înainte de a fi torturată de păgâni.
Etimologie și semnificații
Din punct de vedere etimologic, numele „Gheorghe” își are originea în limba greacă, provenind de la numele „γεωργός”, care înseamnă agricultor, țăran sau persoană care se ocupă cu lucrul câmpului. Astfel, din acest cuvânt care este format la rândul său din particulele „ge”, însemnând „pământ” sau „sol”, și „ergon”, tradus prin „muncă”, „lucru”, a apărut numele grecesc „Γεώργιος”, corespunzător direct în limba latină al numelui „Georgios”. Etimologia aceasta, legătura dintre Sfântul Gheorghe și pământ nu este deloc una întâmplătoare. În tradiția populară a românilor, dar și a altor popoare, se spune că ziua Sfântului Gheorghe este și momentul în care se serbează biruința naturii renăscute asupra iernii, biruința vegetaţiei și a pământului care e iarăși gata să fie lucrat și să ofere oamenilor roadele sale bogate. Spre exemplu, legendele populare românești păstrate până astăzi o poveste conform căreia între Sfântul Gheorghe şi Sfântul Dumitru există o „înţelegere” valabilă până la sfârșitul veacurilor: când brotacii se aud pentru prima oară în an, Sfântul Gheorghe ia „cheile” de la Sfântul Dumitru pentru a da drumul naturii și a o lăsa să înverzească. Așa se explică obiceiul ca, în unele zone ale țării noastre, creștinii să așeze crenguţe verzi de fag, de plop sau salcie la porți și la ferestre, cu nădejdea unor roade îmbelșugate, dar şi pe morminte, ca semn al învierii.
Pentru această delimitare a lucrării lor de la începutul și sfârșitul anului agricol și pastoral, Sfântul Gheorghe este considerat „capul primăverii”, iar Sfântul Dimitrie este „capul toamnei”. Părintele Simeon Florea Marian, unul dintre cei mai importanţi folclorişti şi etnografi români, care a lăsat posterității o operă fundamentală în acest domeniu – lucrarea „Sărbătorile la români” (1898-1901, cu reeditare în 1994), confirmă această legendă în volumul său, notând astfel: „Iată de acum vă încredinţez vouă – rosteşte Atotţiitorul – cheile vremii, şi la porunca Mea veţi închide mai devreme sau mai târziu vremea anului, după cum au fost şi faptele şi petrecerea poporenilor Mei. Și astfel, […] când toate și-au adus rodul lor, când au plecat în rostul lor toate păsările călătoare şi când viscolul se desprinde, scuturând codrul de haina sa măreaţă, tremurând şi oarecum trist, Sfântul Dimitrie întinde mâna dreaptă, primeşte cheile din mâna Sfântului Gheorghe şi, în grabă, închide cu o cheie vremea bună, iar cu cealaltă deschide cale liberă iernii”.
Potrivit statisticilor existente în cadrul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, peste un milion de români îşi aniversează onomastica de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Este vorba despre 695.513 bărbaţi şi 375.883 femei, în total 1.071.396 de persoane. Cel mai des întâlnite prenume masculine sunt Gheorghe – 435.548 de persoane şi George – 158.263, Georgel – 12.577, Georgian – 28.812 și Gheorghiţă – 21.897. Dintre femeile care își sărbătoresc onomastica, cele mai multe poartă numele Georgiana – 153.971 şi Georgeta – 119.838, însă mai sunt întâlnite următoarele prenume feminine: Georgeana – 775 de persoane, Georgica – 1.527, Geta – 14.679, Getuţa – 482, Gheorgeta – 40, Gheorgheta – 113, Gheorghiţa – 26.134, Gherghina – 16.149, Ghiorghina – 178, Ghiorghiţa – 1.687, Ghiţa – 393, Gica – 6.078, Gicuţa – 869, Gigi – 369, Gina – 21.345, Giorgeta – 780, Giorgiana – 10.312, Giorgica – 164.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
