Cu ceva timp în urmă m-am întâlnit cu un părinte pe care îl iubeam mult. Și l-am întrebat:
– Gheronda, L-ai văzut vreodată pe Hristos?
– Da, părinte, L-am văzut, a mărturisit el cu frângere de inimă, cu evlavie.
– Gheronda, cum este Hristos?
– Părinte, Hristos este așa cum Îl prezintă Evanghelia, este neprihănit, bun, simplu și accesibil.
– Și când s-a întâmplat aceasta, când L-ai văzut? Aceasta a fost următoarea mea întrebare, plină de uimire.
– Părinte, L-am văzut pe Hristos atunci când am iubit fără să aștept nimic în schimb, a șoptit Gheronda cu ochii plecați, care se umpluseră deja de lacrimi de iubire nețărmurită pentru Hristos. M-am golit ca om de mine însumi și m-am umplut cu Hristos. Am dat totul și nu am primit nimic de la oameni. Atunci vine El, când Îi semeni.
Această frază: „Hristos vine atunci când Îi semeni” s-a întipărit în adâncul inimii mele. Da, iubirea adevărată este cea care știe să se jertfească și să piardă (tot ceea ce este lumesc – n. trad.). Ea dă totul, fără să țină socoteală ce a dat. Ea se jertfește, ca să trăiască celălalt. Ea este trădată, răstignită și totuși ea iartă. Iubirea știe să spună și să înțeleagă acestea: „Ia raiul meu și dă-mi iadul tău.”
(din cartea „Viață fără rețete” a părintelui Haralambie Papadopoulos)
