Cel care are gânduri bune pe toate le vede bune

Mi-au spus unii că se smintesc pentru că văd multe lucruri strâmbe în Biserică. Iar eu le-am spus: „Dacă vei întreba o muscă: «Sunt flori în locul acesta?», ea îți va spune: «Nu știu. Ci știu numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie, necurății», și îți va înșira toate murdăriile pe care a stat. Dar dacă vei întreba o albină: «Ai văzut vreo necurăție în locul acesta?», ea îți va spune: «Necurăție? Nu, nu am văzut nicăieri. Aici locul este plin de flori bine mirositoare», și îți va enumera o grămadă de flori de grădină și sălbatice. Vezi, musca știe numai unde există gunoaie, în timp ce albina știe că acolo este un crin, mai departe o zambilă…”.

După cum mi-am dat seama, unii oameni seamănă cu albina, iar alții cu musca. Cei care seamănă cu musca caută în orice situație să afle ce rău există și se preocupă de el; nu văd nicăieri nici un bine. Cei care seamănă cu albina află peste tot orice bine există. Omul stricat, stricat gândește, pe toate le interpretează de-a stânga și le vede anapoda. În timp ce acela care are gânduri bune, orice ar vedea, orice îi vei spune, își va pune în minte gândul cel bun.

Odată un copil de clasa a șasea a venit la Colibă și a bătut cu ciocănelul în poartă. Aveam de citit un sac de scrisori, dar mi-am spus să ies să văd ce vrea. „Ce este, voinice?”, îl întreb. „Aceasta este Coliba Părintelui Paisie? mă întreabă. Vreau să-l văd pe Părintele Paisie”. „Aceasta este, dar el nu este aici; s-a dus să cumpere țigări”, îi spun. „Se vede că s-a dus ca să cumpere pentru cineva”, îmi spune el cu gând bun. „Nu, ci pentru el s-a dus să cumpere, îi spun. I s-au terminat și făcea ca un nebun. Pe mine m-a lăsat aici singur și nici măcar nu știu când se va întoarce. Dacă văd că întârzie, o să plec de aici”. Atunci băiatului i s-au umplut ochii de lacrimi și iarăși a spus cu gând bun: „Îl obosim pe Părintele”. „Dar ce vrei cu el?”, l-am întrebat din nou. „Vreau numai să iau binecuvântarea lui”, mi-a răspuns. „Ce binecuvântare să iei, copile? Acesta este un înșelat. Nu-i bun de nimic. Eu îl știu bine. Nu aștepta degeaba, pentru că atunci când se va întoarce va fi nervos, poate chiar și beat, căci mai și bea”. Dar acel copil punea mereu gândul cel bun. „În sfârșit, îi spun, eu voi mai aștepta puțin, ce vrei să-i spun?”. „Am să-i dau o scrisoare, îmi spune, dar voi aștepta să iau și binecuvântarea lui”. Ați văzut? Orice îi spuneam, el o primea cu gândul cel bun. I-am spus: „Făcea ca un nebun pentru că nu avea țigări”, iar sărmanul a suspinat și a lăcrimat. „Cine știe, poate s-a dus să cumpere pentru cineva”. Alții citesc atâtea, iar acela, un copilaș de clasa a șasea, să aibă gânduri atât de bune! Să-i strici gândul și el să și-l facă și mai bun și să tragă o concluzie mai bună. M-am minunat de aceasta! Pentru prima dată am văzut un astfel de lucru!

Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos – 2012

Total
218
Shares
Previous Post

Ia raiul meu și dă-mi iadul tău!

Next Post

Lacrimile pocăinţei

Related Posts