Îmi amintesc că Starețul Arsenie făcea rugăciune pentru cei adormiți și a avut o mică vedenie, să spunem așa. A văzut că se afla într-un loc foarte frumos cu multe corturi. Și în ele se aflau familii, oameni foarte bucuroși, fericiți. Starețul a intrat într-un cort și, simplu cum era, i-a întrebat:
– Ce faceți aici? Vă vizitează cineva?
– Da, ne vizitează ieromonahul Vartolomeu și ne aduce daruri.
Ieromonahul Vartolomeu făcea Liturghii la Mănăstirea Sfântului Pavel. Cât de mare este folosul dumnezeieștii Liturghii! De aceea Părinții, când plecau din această viață, spuneau: „Pomenește-mă, fiule, la dumnezeieștile Liturghii!”.
Dacă omul este mântuit, crește odihna lui. Scoatem la Liturghie părticele pentru Maica Domnului, pentru cele 12 tagme ale Îngerilor, Sfinților. De ce le scoatem părticele, de vreme ce sunt mântuiți și se află lângă Tronul lui Dumnezeu? Le scoatem, deoarece crește slava lor. Dumnezeu adaugă, adaugă slavă și niciodată nu Se oprește în a da sufletelor odihnă.
Îmi amintesc că îmi spunea și Starețul Efrem de la Katunakia. Veneau după Liturghie în vis oameni zdrențuroși, săraci, răniți și îi spuneau:
– Părinte, ne-ai uitat!
Se scula mâhnit.
– Acestea sunt suflete care au nevoie. Eu le pomenesc toate numele.
– Gheronda, nu cumva ai alte nume?
– Nu am, părinte. Ci doar cele de la Proscomidie.
Caută, caută, dar nimic. A doua zi liturghisește, pomenind aceleași nume. După Liturghie se odihnește. Din nou a avut aceeași vedenie.
– Părinte, ne-ai uitat!
– Gheronda, nu cumva ai niște nume în chilie?
– Nu am, părinte!
– Uită-te bine la Sfânta Masă!
A căutat și a găsit nume sub ultimul acoperământ, deasupra plăcii Sfintei Mese. Le-a luat, le-a pomenit și de atunci nu s-au mai arătat.
Ca să ajungă cineva în punctul să se miște și să roage astfel, trebuie să aibă o stare de har. Trebuie să se nevoiască, să se roage, să îngenuncheze, să miluiască, să studieze, să se spovedească, să se împărtășească și viața lui în general să fie una plină de trezvie. Astfel, dobândind rugăciunile sale îndrăznire, vor reuși această mare izbândă pentru sufletele celor încătușați, ale nefericiților oameni aflați în iad, pentru care „Hristos a murit”.
Mor atâția oameni și nimeni nu se îngrijește de ei. Sunt uitați de toți. Noi ne îngrijim doar de ai noștri, de părinții noștri, de rudele noastre și facem parastase, șiraguri de rugăciuni pentru odihna sufletelor lor. Pentru aceștia însă nu am îngenuncheat, nu am vărsat nicio lacrimă, nu am ridicat mâinile la rugăciune. Iar atunci când se face pomenire de către preot la Proscomidie, trebuie în același timp să pomenească și monahii și laicii care se află de față. Există rânduiala ca atunci când sună clopoțelul, toți cei din biserică să pomenească nume. Fiindcă toți suntem Biserica lui Hristos; nu este numai preotul Biserica.
Să ne străduim să devenim oameni duhovnicești, să ne apropiem de Hristos mai mult, ca să-I vorbim. Cu cât ne apropiem, cu atât mergem mai aproape de urechea lui Dumnezeu, ca să-I spunem despre aceștia care suferă. Când vă rugați pentru voi, pentru cei apropiați vouă, să vă aduceți aminte și de acești nefericiți, care „nu au unde să-și plece capul”.
Hristos a murit pe Cruce pentru fiecare suflet și dumnezeiasca Lui Dreptate caută pricină să miluiască pe acești oameni, să îndreptățească izbăvirea lor din osândă. Dumnezeu Se îngrijește de aceste suflete, care sunt întemnițate. Dreptatea Lui impune să fie ținute acolo.
Milostivirea Lui însă vine pe de altă parte și spune: „Roagă-te pentru ei!”. De ce? Să găsească Dumnezeu motiv pentru ca milostivirea Lui să biruiască dreptatea Lui și să trimită mila Sa la aceștia, care suferă acolo. Iar noi, ticăloșii, întunecați de păcat, de neștiință, nu dăm pricină dragostei lui Hristos, ca să-i miluiască.
Vă doresc, fiii mei, ca Hristos să ne dea Har, să ne dea luminare, putere și mai presus de toate harul milosteniei, ca să miluim acele suflete care au plecat în cealaltă viață. Iar când noi nu le uităm, atunci nici Dumnezeu nu ne uită pe noi, când ne vom afla la aceeași nevoie. Astfel vor deveni postul și nevoința noastră bineprimite înaintea lui Dumnezeu. Și să mulțumim din inimă lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să fim creștini ortodocși și să avem această posibilitate, să miluim și să ne nevoim, ca să ne aflăm în slava Sa veșnic împreună cu El. Amin.
Fragment din cartea Arta mântuirii, ce a apărut la Editura Evanghelismos.
