Ieșiți din idolatria performanței! Părintele Stareț de la Darvari spune că ne sfințim înfățișându-ne lui Dumnezeu așa cum suntem

„Sfințenia, într-adevăr, este imposibilul. Este imposibilul pe care Dumnezeu îl cere de la om”, le-a spus credincioșilor, în Duminica Tuturor Sfinților, Protos. Arsenie Irimiea, Starețul Mănăstirii Schitul Darvari din Capitală. Dar, cel mai adesea, noi „Îi oferim de fapt teatru” lui Dumnezeu, a avertizat el.

În acest sens, Părintele Stareț a amintit că Dumnezeu le spune iudeilor în Levitic că jertfele lor Îl scârbesc. „Atâta efort, atâta nevoință care, de fapt, te epuizează și care nu te duce nicăieri! Vi s-a întâmplat vreodată? Adică să fii în Biserică, sau să fii pe cale, și tu ai ajuns la burn-out.”

Ce este Crucea și cum ne-o asumăm

Protos. Arsenie Irimiea a explicat cum poate deveni imposibilul posibil: „Sfinții s-au sfințit și au ajuns în calendar pentru că s-au ambiționat ca, împotriva tuturor evidențelor, să privească spre Domnul mai mult decât să privească spre construcția minții lor. Aceasta este cheia prin care omul se descătușează și poate să iasă din toate faptele și patimile care l-au făcut să-și piardă libertatea”.

„Sfințenia este tradusă mai pe românește: Doamne, împotriva tuturor evidențelor și împotriva mea, aleg să merg pe mâna Ta.”

În continuare, Părintele Stareț a definit sfințenia așa cum a învățat de la un Părinte cu viață sfântă: „Părintele Arsenie Papacioc zicea că sfințenia înseamnă să duci crucea”, iar „cruce înseamnă să duci ce nu îți convine. Sau să accepți ce nu îți convine”.

„Cu cât te răzvrătești mai puțin împotriva necunoscutului pe care Dumnezeu ți-l pune în față, cu atât ești mai liber”, a explicat Protos. Arsenie Irimiea.

„Crucea zilnică este alegerea de a lupta cu sens, de a răspunde cu dragoste și de a nu întoarce răul cu răul. Asta te duce la un realism sfânt.”

Paradoxul Crucii: intri într-o logică ce te depășește

Protos. Arsenie Irimiea a subliniat paradoxul crucii astfel: „Când viața o ia razna, când toate încep să se înfunde, când ești singur sau singură de atâta timp și nu știi de ce, când lucrurile nu se mai leagă cu totul, ești pe calea dreaptă, ești pe calea cea bună: Intri într-o logică ce te depășește”.

„Dacă eu nu mă pot trezi din construcțiile mele și nu pot ieși de pe scena pe care joc teatru decât așa? Neputința mea – fiindcă mă văd că sunt neputincios și mă văd că nu pot să fiu sfânt – mă aduce la complexul impostorului duhovnicesc.”

Poți să nu mai joci teatru dacă faci două lucruri, a continuat Părintele Stareț. „Unu: Încerci să nu te mai compari bolnăvicios cu altul și cu premisele din mintea ta. Și doi: Când cazi, nu dramatizezi și nu rămâi jos”.

„În momentul în care ai căzut, nu-ți ajută nimic altceva decât să te ridici efectiv, să te întorci și să zici: Doamne, miluiește-mă pe mine, păcătosul! Doamne, eu din iad pe Tine Te voi chema Tată!

„Asta înseamnă cruce, adică să duci ce nu-ți convine: să duci o pocăință care nu te satisface pe tine”, a continuat Părintele Protosinghel Arsenie Irimiea.

„Ca să începi să trăiești, trebuie să te dai jos de pe scenă. Dar a renunța la teatru egal martiriu! Adică ești Mucenic deja. Ești un Mucenic, pentru că accepți să trăiești viața pe care o ai, în halul în care ești, dar înaintea lui Dumnezeu.”

Te sfințești arătându-te așa cum ești

„Vă așezați înaintea Domnului și ziceți așa: Doamne, eu am mai multă încredere în mine. Doamne, eu am venit să-Ți zic că nu pot să fac nimic din ce îmi zici TuDoamne, eu trebuie să fiu perfect convins de mine și după aceea, voi privi și spre Tine.”

„Înfățișați-vă doar așa înaintea lui Dumnezeu și ascultați tăcerea cu care vă ascultă și cu care vă îngăduie. Și atunci veți realiza că toate lucrurile astea care ne fac nouă rău au un fundament. Fundamentul se numește mândrie”, a adăugat Starețul de la Darvari.

„Te sfințești arătându-te lui Dumnezeu așa cum ești. Și, când faci aceasta, se întâmplă două lucruri. Unu: Ieși din idolatria performanței. Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați, zice Tata, și Eu vă voi odihni pe voi. Păi, dacă eu sunt performant, nu mă încadrez!”

„Ieșiți din idolatria performanței!” i-a îndemnat pe credincioși Protos. Arsenie Irimiea. „Ce faci? Idolatrizezi efortul propriu și te biciuiești continuu cu ambiția.”

Dar, „cu cât omul devine conștient de lumina interioară, cu atât vine harul. Pentru că acesta este singurul mod în care mă pot smeri. Și, iubiți credincioși, încheierea și punctul să-l facă Dumnezeu în inima voastră! Amin”, a încheiat Părintele Stareț.

Sursa: http://basilica.ro

Previous Post

Bătrânul Selafiil de la Noul Neamț – un Sfânt recent al Basarabiei

Next Post

Noul Protoepistat al Sfântului Munte este Gheronda Avraam de la Mănăstirea Marea Lavră

Related Posts
Total
0
Share