Îmbrățișarea unui copil și prietenia cu Sfântul Ioan

Preot Ioan Istrati 

Am zis că n-o să mai scriu despre minunile Maicii Domnului și ale Sfântului Ioan. Măcar o vreme. Că mulți se smintesc, alții comentează răutăcios. Chiar si unii preoți nu privesc cu ochi buni această inundație de lumină. De fapt fiecare Biserică e un lac de lumină și de vindecare atunci când oamenii, preoți și credincioși, se roagă cu lacrimi pentru revărsarea harului. Preoții sunt smeriți și nu povestesc despre oamenii vindecați. 

Azi de dimineață a venit din țară o familie cu un copil de 8 ani, Iustin. I-am recunoscut. Copilul, anul trecut, venise cu autism grav. Vorbea ceva neînțeles, sacadat, bâlbâit. Nu înțelegeai ce spune. Le-am zis rugăciuni. Mama copilului plângea.

– Părinte, nu este durere mai mare decât să îți vezi copilul așa.

Le-am citit rugăciuni. Copilul m-a luat în brațe, bolborosind ceva. M-a pupat. Avea atâta lumină în ochi. 

Am zis:

– Copilul e genial și de aia cuvintele se rostogolesc în gura lui. Creierul e super performant și gura nu poate exprima toate gândurile lui. 

Tatăl a dat din cap a îndoială. 

Astăzi au venit iar. S-au închinat cuviincios. Copilul vorbește perfect, cu dicție ireproșabilă. Mi-a zis cum îl cheamă, câți ani are, tot. 

Mama a zis:

– Părinte ați avut gura de aur. E superdotat. Știe în ce zi a săptămânii e fiecare dată din calendar. Are un ecran uriaș în cap.

L-am întrebat:

– Când ați venit la mine?

Copilașul a zis:

– Pe 23 iulie, era marți, a patra zi de când am venit la mare și era înnorat.

M-am crucit. Mi-a zis:

– Ziua ta de naștere e 27 mai.

– E ziua Sfântului Ioan Rusul, am zis.

Copilul a zâmbit și a zis:

– Nu ești tu prietenul lui?

– Ba da. 

Ce minune, ce bucurie, ce revărsare de har, ce sfințenie, ce drăgălășenie, ce înțelepciune dăruiește Dumnezeu prin Sfinții Săi iubiți.