Imnul de recunoştinţă către Dumnezeu

Cereasca bunătate
Văzând la orice pas,
Îmi stă uimită mintea
Şi gura fără glas.

Din căile pierzării
Stăpâne, mă fereşti
Şi „arma otrăvită”
A celui rău zdrobeşti.

Iar când „cosorul morţii”
S-apropie turbat,
Răbdarea Ta îl ţine
De mine depărtat.

Vrăjmaşii cei din lume,
Când sapă groapa mea,
Îi faci întotdeauna
S-alunece în ea.

Când paşii mei Stăpâne
Se clatină, slăbind,
A Tale mâini – cu milă –
Spre mine se întind.

Când rănile din suflet
Sunt grele de purtat,
Tu, sârguind – cu darul –
Le vindeci minunat.

A inimii durere
Tu singur doar o vezi
Şi când mă biruieşte
Atunci o uşurezi.

Pe-ale mele neputinţe
Le porţi neîncetat
Precum povara crucii
De voie ai purtat.

Deşi mai mult ca alţii
Sunt vinovat mereu,
Dar altul decât Tine
Nu-mi este „Dumnezeu”.

Cunosc că am la suflet
Veşmântul întinat,
Dar a credinţei taină
La nimeni n-am trădat.

Şi dacă eu, din fire
Slăbind, mă poticnesc,
Dar Sfânta mântuire
Eu tot nădăjduiesc.

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul- Hrană duhovnicească, Editura Lumină din Lumină.

Total
82
Shares
Previous Post

Pescuirea minunată

Next Post

Fără har omul e orb duhovniceşte

Related Posts