Împăratul pământesc al evreilor

Semnul că se apropie împlinirea proorociilor va fi dărâmarea templului lui Omar din Ierusalim. Îl vor dărâma ca să rezidească Templul lui Solomon, care, precum se spune, a fost zidit în locul acela. În cele din urmă sioniştii îl vor aşeza acolo pe Antihrist ca Mesia. Am auzit că evreii deja se pregătesc să rezidească Templul lui Solomon.

– Părinte, evreii, deşi citesc Vechiul Testament, cum de nu cred în Hristos?

– Nu te duci să le-o spui asta evreilor? Evreii au avut fanatism de la început. Ei înţeleg, dar egoismul îi orbeşte. Dacă ar fi luat puţin aminte, n-ar fi rămas niciun evreu[1].

– Cele pe care le-au citit, cum le-au explicat?

– Cum le-au explicat şi cum le explică? Înţelesurile duhovniceşti le fac materiale. De pildă, ceea ce spune proorocul Isaia au înflorit pustiurile Iordanului[2], să vezi cum au explicat-o. Ca să arate că a înflorit pustiul, au întors înapoi un râu, au făcut diguri, grădini, au sădit banani, lămâi, portocali, au făcut numai livezi, după care spun că „a înflorit pustiul”. Pe toate le explică astfel. În timp ce cuvintele acestea ale Proorocului se referă la renaşterea lumii prin Sfântul Botez, prin baia naşterii din nou.

– Acum aşteaptă pe împăratul pământesc?

– Da, pe Antihrist. Rabinii ştiu că a venit Mesia şi că L-au răstignit. Am aflat de la o persoană că, atunci când un evreu trage să moară, merge rabinul şi-i spune la ureche: „Mesia a venit”. Vezi, îi mustră conştiinţa, pentru că se simt vinovaţi, dar nu se smeresc.

– Şi ce câştigă că o spun în vremea aceea?

– Nimic. O spun aşa, deoarece îi mustră conştiinţa şi cred că, spunând-o, sunt în regulă.

– Ceilalţi nu aud?

– Nu, căci i-o spun la ureche. Şi unii copii ai evreilor s-au răzvrătit împotriva rabinilor. „Mesia a venit”, spun ei, „pe care Mesia îl aşteptaţi?”. În America un grup de tineri care se ocupă istoriceşte de Sfânta Scriptură scot o revistă în care este scris: „Mesia a venit. Celui care nu crede că a venit Mesia îi vom trimite în dar revista, până ce va crede. Cel care crede, să trimită ajutor ca s-o trimitem şi altora să creadă”.

– Aceştia sunt evrei?

– Da, evrei.

– Au devenit creştini?

– Ei, dacă au crezut tot e ceva.

– Se poate să existe rabini care să fie creştini în ascuns?

– Rabini să fie creştini în ascuns? Dacă se face creştin, mai rămâne rabin? Adică să înveţe pe evrei că n-a venit Mesia şi atunci când trag să moară să le spună că a venit?

[1] Necreştinat.

[2] Is. 35, 2.

Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Previous Post

Psaltire: Catisma a treia

Next Post

În cele duhovnicești, nu poți deveni bogat decât îmbogățind pe altul

Related Posts
Total
0
Share