Articole duhovnicești

Impotriva nevoitorilor şi dracii se luptă cu tărie, însă pe cei delăsători nu-i iau în seamă, fiindcă le sunt supuşi. Cei care vor binele îl află ajutor pe Dumnezeu, Care îngăduie războaiele pentru folos – part.1

  • 20/10/2017
  1. Din Pateric
  • A povestit unul dintre Părinţi că un monah iubitor de osteneală era cu luare aminte la sine însuşi, dar i s-a întâmplat [odată] să-l prindă puţin leneveala. Şi cum era cuprins de lene, şi-a zis dojenindu-se: „Suflete, până când vei fi fără de grijă pentru mântuirea ta şi fără frică de judecata lui Dumnezeu, ca nu cumva să fi găsit întru această nepăsare şi dat veşnicelor chinuri?” Aşa zicându-şi în sine, se ridica la lucrul lui Dumnezeu.

Într-una din zile, pe când îşi făcea pravila, au venit dracii şi au început să-l tulbure. El le zice: „Până când mă tot asupriţi? Nu v-a fost de ajuns nepă­sarea de până acum?” Iar dracii îi spun: „Când trăiai fără grijă, nici noi nu aveam grija ta. Dar de când te-ai sculat împotriva noastră, ne-am pornit şi noi împotriva ta”. Auzind acestea, s-a ridicat la lucrul lui Dumnezeu şi aşa sporea cu harul lui Hristos.

  • A povestit un Bătrân că pe un frate, vieţuitor în Egipt, l-a prins odată noaptea aflându-se pe cale şi, din pricina frigului, a intrat într-un mormânt să se culce. Treceau atunci pe acolo doi draci. Şi zice unul către celălalt: „Vezi ce îndrăzneală are monahul ăsta, că doarme în mormânt? Hai să-l zgândărim niţel!” Răspunse celălalt: „Ce treabă avem noi să-l zgândărim? Ăsta-i de-al nostru şi ne face voile: e mâncău, beţiv, clevetitor şi de pravilă nu-i pasă. Decât să ne pierdem vremea cu el, mai bine hai să-i asuprim pe aceia care ne asupresc; pe cei ce ne războiesc zi şi noapte cu rugăciunea şi celelalte nevoinţe”.
  • A zis un Bătrân: „Omule, dacă vrei să vieţuieşti după legea lui Dumnezeu, îl vei afla ajutor pe Dătătorul legii. Dacă însă de bunăvoie nu vrei să asculţi poruncile lui Dumnezeu, îl vei afla pe diavol sărind să ajute la căderea ta”.
  • A zis iaraşi: „Dă voinţă şi primesti putere!”
  1. A Sfântului Efrem

Frate, cu toată veghea trebuie să-ţi păzeşti pururea inima şi simţurile. Pentru că în această viaţă suntem în război mare, iar vrăjmaşul turbează, mai cu seamă împotriva nevoitorilor, şi cutreieră, după cuvântul Scripturii, căutând pe cine să înghită(Ptr.5,8). Lui trebuie să-i stai împotrivă cu tărie, chemând în luptă ajutorul de sus.

Cum va duce război împotriva patimilor cel care a făcut pace cu ele, de vreme ce s-a vândut rob plăcerilor şi cu toată bunăvoinţa plăteşte dări asu­pritorului? Fiindcă unde-i vrăjmăşie, acolo-i şi război; şi unde-i război, acolo şi luptă; iar acolo unde-i luptă, sunt şi cununile. Aşa că de vrea cineva să se slobozească de robia amară, să pornească război împotriva vrăjmaşului. Căci la fel au făcut şi sfinţii: l-au biruit şi s-au învrednicit de bunătăţile cereşti.

Dar poate că cineva o să spună: „Dacă – precum ai zis – acolo unde-i vrăjmăşie împotriva patimilor e în chip firesc şi război, cum de-i vedem pe iubitorii de plăceri războiţi cumplit de patimi de necinste, fără să li se îngă­duie pocăinţa?” Lui i-aş răspunde: „Nu cred, iubite, că acest război vine din virtute şi din împotrivirea către asupritor, ci e mai degrabă suferinţa prici­nuită de robia la patimi şi de iubirea de plăcere. De aceea unii ca aceştia nu se ridică împotriva vrăjmaşului nici măcar cu vrerea. Cei care se războiesc nu au între ei vreo înţelegere; cum s-ar mai putea vorbi atunci de război adevărat la cei care s-au predat voilor vrăjmaşului şi s-au vândut plăcerilor? Dacă ei sunt războiţi, nu-i pentru că se luptă pentru virtute şi-l strâmtorea- ză pe potrivnic, ci din cauza neputinţei de a împlini învoiala nelegiuită[i]; ca astfel să-şi plătească obişnuitele dări şi să nu lepede câtuşi de puţin lucrarea silnică[ii] a poftelor de ruşine, cărora s-au robit cu voia proprie; că în ceea ce e biruit cineva, întru aceea e şi robit (Ptr.2,19). Unii ca aceştia nu sunt duşi cu sila, fără voia lor, ba mai şi plătesc ca să săvârşească voia aceluia care i-a înşelat. De aceea, după ce săvârşesc răul, nu arată nici un fel de căinţă, de înfrânare sau de pază, ca să nu mai cadă din nou.

Războiul nevoitorilor nu este aşa. Când sunt războiţi răspund cu luptă; arzând, se înfrânează; în strâmtorări rabdă; când au înainte materia [patimi­lor], o leapădă pentru frica de Domnul. Iar dacă vreunul dintre ei se potic­neşte, degrabă se ridică.

La fel, cei prinşi de barbari şi ajunşi sub stăpânire tiranică, dacă se îndul­cesc cu obiceiurile celor ce i-au robit, nu sunt legaţi, nici păziţi, şi vieţuiesc alături de potrivnici cu bucurie; ei luptă pentru stăpânitori şi ajung iscoade împotriva celor din neamul lor. însă cei întristaţi de robia în care au căzut, cărora nu le sunt pe plac năravurile barbarilor şi vieţuirea lor nelegiuită, se grăbesc să fugă de la aceştia; pândesc vremea potrivită ca să scape la ai lor şi să-şi dobândească libertatea de mai înainte şi se roagă să le vină în ajutor cei de un neam cu ei. Apoi, când scapă de duşmani, li se arată îndată potrivnici, luptă alături de cei din seminţia lor şi împreună biruiesc.

Deci câţi vor să se elibereze de robia amară a vrăjmaşului sunt datori a se pune împotriva voilor lui şi a porni război făţiş cu el, spunându-i din adâncul inimii cuvintele celor trei tineri: „Ştiut să-ţi fie ţie, diavole, că noi nu vom asculta de glasul tău, nici nu vom sluji desfătărilor tale” (Dn.3,18).

Se cuvine ca în luptă să cheme şi ajutorul dumnezeiesc, grăind către Dumnezeu, din nou împreună cu cei trei tineri: Doamne, urmăm acum Ţie cu toată inima şi ne temem de Tine, şi căutăm faţa Ta. Să nu ne ruşinezi, ci fă cu noi după bunătatea Ta şi după mulţimea milei Tale ne scoate pe noi cu minunile Tale; şi dă slavă numelui Tău, Doamne. Să se ruşineze toţi cei ce le fac rău robilor Tăi. Acoperiţi să fie de ruşine, lipsiţi de toată puterea, tăria lor să se sfărâme. Şi să ştie că tu eşti Domn, singurul Dumnezeu şi slăvit în tot pământul (Tin.17-21). Iar dacă tiranul va turba de mânie şi va încinge înşeptit cuptorul plăcerilor, îndrăznească cei ce se încred în Domnul! Căci cuptorul în puţină vreme se va preface în rouă şi tiranul, de care odinioară se înfricoşau, de atunci încolo se va îngrozi şi de umbra lor, pentru ajutorul venit dintru înălţime.

  1. A lui Avva Isaac

Când vrei să pui început lucrării bune, mai întâi găteşte-te pentru is­pitele ce vor veni asupra ta. Căci vrăjmaşul, atunci când vede pe cineva că începe cu credinţă fierbinte petrecerea cea bună, obişnuieşte să îl întâmpine cu ispite felurite şi înfricoşătoare, pentru ca din pricina aceasta omul să se teamă şi să se depărteze de hotărârea cea bună. Dumnezeu îngăduie să fii ispitit pentru ca să baţi cu stăruinţă la uşa Lui şi, de frica necazurilor, să ţi se sădească în cuget pomenirea Lui; ca să te apropii de El prin rugăciune şi să se sfinţească inima ta cu pomenirea Lui neîncetată. Rugându-te, te va auzi şi vei cunoaşte că Dumnezeu este Cel ce te izbăveşte; atunci II vei simţi pe Cel ce te-a plăsmuit, pe Cel care te întăreşte şi te păzeşte. Căci acoperământul lui Dumnezeu şi pronia Lui îi învăluie pe toţi oamenii, însă nu sunt văzute decât de cei care s-au curăţit de păcat şi care au cugetul neîncetat întru Dumnezeu. Ajutorul lui Dumnezeu se arată acestora mai ales când li se aduce asupră ispită mare pentru Dumnezeu; atunci îl pricep lămurit cu simţirea minţii. Dar câţiva, pe măsura încercărilor, l-au văzut şi cu ochii trupeşti. Şi cunoscând ocrotirea, s-au ridicat întru bărbăţie, aşa cum aflăm despre Iacov, despre Iisus Navi, despre cei trei tineri, despre apostolul Petru şi despre ceilalţi sfinţi care s-au nevoit pentru Hristos. Acestora [ajutorul lui Dumnezeu] li s-a arătat înaintea ochilor cu chip omenesc, dându-le curaj şi însufieţindu-i spre dreap­ta credinţă.

Iar pe Părinţii care au schimbat pustia în cetate şi i-au izgonit de acolo pe demoni, făcând-o sălaş îngerilor, îi cercetau neîncetat sfinţii îngeri, îi ocro­teau în tot chipul, le erau împreună-lucrători în toate, îi întăreau şi îi izbă­veau de ispitele aduse asupra lor de sălbăticia dracilor.

Până acum ajutorul lui Dumnezeu nu se îndepărtează de oamenii care s-au dat cu totul pe ei înşişi spre a-I fi pe plac, ci este aproape de toţi cei care, îl cheamă întru adevăr (Ps.144).

  1. A Sfântului Maxim

[Părinţii] spun că din cinci pricini îngăduie Dumnezeu să fim războiţi de draci. Prima, ca fiind războiţi şi răspunzând cu război să ajungem la deo­sebirea virtuţii şi a răutăţii. A doua, ca dobândind virtutea cu luptă şi cu osteneală să ne fie sigură şi neclintită. A treia, ca sporind în virtute să nu ne îngâmfăm ci să învăţăm a cugeta smerit. A patra, ca gustând din răutate să o urâm desăvârşit. Iar a cincea, mai presus de toate, ca ajungând nepătimaşi să nu uităm neputinţa noastră şi nici puterea Celui ce ne-a ajutat.

——————————————————————————

[i] Patima este asemenea unei învoieli pe care omul o face cu diavolul şi pe care nu o poate nicicând împlini. îi dăruieşte diavolului păcatul, nădăjduind să umple golul care îl chinuie şi aşa viaţa să îi capete sens. Se robeşte de bună voie, ca să afle fericirea, însă cu cât va păcătui mai mult. cu atât se va afunda mai adânc în haosul iraţional al vieţii fără Dumnezeu

[ii] facerea de cărămizi. Aluzie la lucrarea silnică a iudeilor din robia egip­teană (Iş. 1,14), care simbolizează robia la patimi şi la demoni

Fragment din cartea EVERGHETINOS – Ediție Bilingva 2010  Sfânta Mare Mănăstire Vatoped vol. II, Tema 29