În Lunea Curată grecii înalță zmeie: Zborul lor este ușor ca al rugăciunii autentice

Ortodocșii greci își încep postul cu multă bucurie în familie. Ei fabrică și înalță zmeie în prima zi din Postul Mare. Acțiunea simbolizează înălțarea rugăciunilor către Dumnezeu.

Lunea Curată, pe grecește Kathara Deftera, este în Grecia zi de comuniune în familie și cu prietenii, care sărbătoresc împreună cu bucate gustoase de post și înalță zmeie.

Se crede că primele zmeie au apărut în China antică, dar au fost adoptate într-o mulțime de alte culturi. Obiceiul de a le înălța la începutul postului a început în estul Greciei, în modernitatea recentă, și s-a extins curând în toată țara, din Chios și Samos până la Patra.

Zborul zmeului simbolizează înălțarea sufletului după moarte, dar și a rugăciunilor către Dumnezeu în timpul vieții.

Astfel, înălțarea zmeielor are legătură directă cu starea creștinului ortodox în post.

Părintele Ioannis Fortomas scrie:

„Să ne amintim de părinții și bunicii noștri, împreună cu care înălțam zmee în această zi. Așa am învățat de când eram mici că limitele omului sunt la Dumnezeu, în ceruri, aproape de stele”.

Cuvântul grecesc pentru zmeu este αετός, care mai înseamnă și „vultur”. Aceasta poate trimite la un verset din Cartea profetului Isaia, observă părintele: „Dar cei ce nădăjduiesc întru Domnul vor înnoi puterea lor, le vor creşte aripi ca ale vulturului; vor alerga şi nu-şi vor slei puterea, vor merge şi nu se vor obosi”.

Din respect pentru tradiția zmeielor, deși Grecia este și ea în stare de alertă pandemică, guvernul a lăsat parcurile deschise pentru a le permite grecilor să înalțe zmeie împreună cu familia și prietenii, anunță Greekcitytimes.

Ei pot nota acest motiv în declarația de deplasare pe care trebuie să o completeze când se pregătesc să iasă din casă – de fapt, este vorba despre un cod transmis prin SMS la un anumit număr de telefon.

Sursa:http://basilica.ro

Previous Post

Prochimenul – chintesență biblică a slujbei

Next Post

Evanghelia zilei (Matei 6, 1-13)

Related Posts
Total
0
Share