Înainte de Împărtăşanie

Rugăciune a Sfântului Simeon Noul Teolog

De pe buzele-mi spurcate,

Din inima-mi pângărită,

De pe limba-mi necurată,

Din sufletu-mi plin de tină,

Ruga mi-o primeşte, Doamne,

Şi ne-nlăturându-mi mie

Nici cuvântul şi nici fapta

Îndrăzneală-mi dă, Hristoase,

Să-Ţi grăiesc ce am în cuget;

Şi Tu însuţi mă învaţă

Ce să fac şi cum să glăsui.

 

Am greşit mai mult ca aceea

Ce aflând unde Te afli,

Mir de preţ agonisindu-şi

A venit cu îndrăzneală

Să Te ungă pe picioare,

Hristoase, Stăpâne, Doamne,

Cum pe ea, venind la Tine

Cu dor tainic, n-ai respins-o,

Nu Te scârbi nici de mine;

Ci-mi dă sfintele-Ţi picioare

Să le ţin şi să Te mângâi

Şi cu-al meu izvor de lacrimi

Să le ung cu îndrăzneală,

Ca şi cu un mir de cinste.

 

Spală-mă cu-a mele lacrimi,

Curăţeşte-mă, Cuvinte;

Treci păcatul cu vederea

Şi iertare dăruieşte-mi.

 

Ştii a relelor mulţime

Şi cunoşti rănile mele;

Plăgile-mi le vezi pe toate.

 

Dar Tu ştii şi-a mea credinţă,

Râvna mea o vezi de-a pururi;

Nu-Ţi sunt Ţie ascunse Doamne

Dumnezeul meu din ceruri,

Picăturile-mi de lacrimi,

Nici din picături vreo parte.

 

Tot ce n-am săvârşit, încă,

Ochii Tăi văd de departe;

Iar în cartea Ta cea sfântă,

Cele încă nefăcute

Scrise sunt de mai-nainte.

 

Vezi-mi, Doamne, umilinţa,

Vezi osârdia-mi cea mare

Şi păcatele-mi, pe toate,

Mi le iartă, Sfinte Doamne.

 

Ca din inimă curată,

Cu cugetul plin de teamă

Şi cu firea mea zdrobită

Să m-apropii de-ale Tale

Taine Sfinte, Preacurate,

Ce sfinţesc şi dau viaţă

Celui ce se-mpărtăşeşte

Cu o inimă curată.

 

Căci doar Tu ai zis, Stăpâne:

“Cel ce Trupul Meu mănâncă

Şi cu-al Meu sânge s-adapă,

El petrece întru Mine

Şi Eu întru el Mă aflu”.

 

Adevărat e cuvântul

Stăpânului vieţii mele;

Căci cel ce se împărtăşeşte

Din Dumnezeiască Cină,

Nicidecum nu mai e singur,

Ci cu Tine e, Hristoase,

Lumina cea însorită

Care luminează lumea.

 

Ca să nu rămân deci singur

Fără Tine-a mea Suflare

A mea Viaţă, Bucurie,

Fără-a lumii Mântuire,

De-asta am venit la Tine

Precum vezi, lacrimi multe

Şi cu inima zdrobită.

 

Şi Te rog să-mi dai, Stăpâne,

Izbăvire de greşale,

Să mă-mpărtăşeşc cu frică

Din Preacuratele Taine

Şi de viaţă Făcătoare.

 

Ca să Fii, cum ai zis, Însuţi,

Cu mine, Preaticălosul,

Şi ca nu lipsit cu totul

De-al Tău har, pe căi piezişe,

Vrăjmaşul să mă răpească

Şi să mă îndepărteze

De cuvintele-Ţi preasfinte.

 

Pentru-aceasta cad la Tine

Şi-Ţi strig Ţie cu căldură:

Cum pe cel pierdut primit-ai

Şi la fel pe desfrânata,

Şi pe mine, desfrânatul

Şi pierdutul, mă primeşte,

Când vin acum către Tine

Având inima zdrobită.

 

Ştiu, Iisuse, ştiu că altul

Precum eu, n-a greşit Ţie;

Nici n-a săvârşit atâtea

Rele, câte eu săvârşit-am.

 

Dar mai ştiu şi acest lucru,

Că nu mărimea greşalei,

Nici mulţimea de păcate

Întrec marea îndurare

Şi iubirea cea de oameni

A Dumnezeului nostru.

 

Ci, cu mila îndurării,

Cei ce se căiesc din suflet

Sunt şi curăţiţi de Tine

Şi părtaşi făcuţi Luminii

Din belşug împărtăşindu-i

Dintr-a Ta Dumnezeire.

 

Şi străin lucru de îngeri

Şi de mintea omenească

Tu vorbeşti cu ei adesea

Ca şi cu nişte prieteni.

 

Acest lucru-mi dă-ndrăzneală,

Acest lucru mă avântă;

Şi-ndrăznind în bogăţia

Bunătăţii Tale, Doamne,

Bucurându-mă cu frică,

Mă împărtăşesc cu focul:

Iarbă fiind; O, minune!

Şi mă răcoresc cu totul

Ca rugul de-odinioară

Ce ardea făr-mistuire.

 

Deci cu mintea şi cu gândul

Pline de recunoştinţă,

Cu sufletul şi cu trupul

Palpitând de mulţumire,

Mă închin, Te măresc, Doamne,

Şi slăvesc a Ta-ndurare:

Binecuvântat eşti, Doamne,

Şi acum şi în toţi vecii.

 

Amin!

 

Extras din “Imne, Epistole şi Capitole” ale Sfântului Simeon Noul Teolog, (Scrieri III), Editura Deisis, Sibiu, 2001