Trei înţelepţi bătrâni, albiţi de zile,
Venit-au călărind pe trei cămile.
Cu mult alai, cu fală-mbelşugată,
Călăuziţi de steaua luminată.
Leiţi în fir de aur şi mătase,
Cei trei bătrâni pătrund încet în casă,
Şi-n colţul ei cel mai ferit găsesc,
Pe Maica Pruncului dumnezeiesc.
Ea toarce firul neted din fuior
Şi mişcă leagănul cu un picior.
Cât de simplă-n port Aceea care
Primeşte de la Îngeri închinare.
Pe haină lungă fără strălucire,
Pogoară văl marama Ei subţire.
Doar străluceşte lin în părul Ei
Cunună măiestrită din scântei.
Nu ştiu: e leagănul acoperit,
Mişcându-se în colţul lui ferit,
E cântecul Măicuţei lui Iisus,
Sau poate cântecul cântat de sus?
Sau jocul de lumini cu umbre dese?
Ceva ce-aduce vrăji neînţelese
Încât bătrânii cei cărunţi se-nchină,
În faţa leagănului de Lumină.
Şi noi cu magii-n gând călătorim,
Şi Pruncului şi noi Îi dăruim,
Tămâia rugăciunilor fierbinţi,
Şi aurul simţirilor cuminţi.
Şi dacă n-avem smirnă de iubire,
Noi te rugăm, Stăpână, cu smerenie,
Tot tu să ne trimiţi din cer de sus
Vreun bob; să I- aprindem lui Iisus
Că-n fum de smirnă-nmiresmat să dea
Lăcaşul tău cu străluciri de nea.
Extras din Poezii, Zorica Laţcu, Editura Sophia.
