„Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om.” (Mat. 15:19)
1. Aceste cuvinte le-a spus Domnul tău, fiule. Acestea le-a spus evreilor necreştinaţi a căror inimă, din pricina păcatului strămoşesc şi a păcatului lor, se preschimbase nu în izvor al vieţii, ci al morţii şi a toată răutatea.
2. Inima este un izvor, iar gura este un râu. Și fiindcă aşa stau lucrurile, Însuși Atoateştiutorul, Care în trup a umblat pe pământ, dă mărturie prin aceste cuvinte: „Din prisosul inimii grăieşte gura” (Mat. 12:34) Aşadar, limba noastră este vestitorul inimii noastre. Ce cuvinte sunt în inimă, aceleaşi cuvinte sunt şi pe limbă. Și ce urâciune este în inimă, aceeaşi urâciune este şi pe limbă. Ceea ce se află în inimă, se varsă şi se prelinge pe buze.
3. „Adâncă e inima omului”, a spus proorocul. O, Doamne, cât de adâncă e inima omului! În inima omului totul se poate cuprinde, dar pe ea numai Tu, Dumnezeul nostru, o poţi cuprinde. Şi curăţia îngerilor şi necurăţia iadului îşi poate găsi locul în inima omului. Barometrul inimii omului are însemnate toate gradaţiile, de la talpa iadului până în tăria cerurilor.
4. De aceea s-a zis: „Cu toată paza păzește-ți inima, căci din ea sunt ieșirile vieţii”. Izvorăşte viaţă, dacă o păzeşti; iar de nu o vei păzi, va izvorî toată urâciunea. Şi una, şi alta.
5. Aşadar, păzeşte şi păstrează izvorul vieţii din tine, ca să nu se tulbure. Tu eşti botezat şi botezul e mare lucru. Eşti îmbăiat în apă şi în duh. Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât şi te-a îmbăiat, precum o maică îşi îmbăiază pruncul murdar. El a curăţit inima ta şi a făcut-o izvor al vieţii. Şi tu, ce faci? Oare nu eşti fără de minte când păcătuieşti? Oare prin păcat nu preschimbi izvorul vieţii într-un izvor al morţii?
6. O, Dumnezeul nostru, Cel ce pretutindenea eşti, cât de bine este pentru om a-şi preda inima în mâinile Tale, decât a o călăuzi el cu propriile mâini! Cu adevărat primejdios lucru este pentru om a-şi călăuzi inima cu mâini muritoare! Tu, Doamne, dintotdeauna ai ştiut asta. Căci, îndată ce i-ai dăruit omului inima – această nemărginită şi tainică minune! – părinteşte l-ai sfătuit: „Fiule, dă-Mi inima ta!” Adică, întoarce dar din darul Meu, pentru a nu-l pierde.
7. Mulţi vorbesc despre voia liberă a omului. Sunt oameni liberi în (a face) bine, iar alţii liberi în (a face) rău. Liber în a face bine este cel ce îşi predă libertatea celui mai liber, adică Celui ce este (cu adevărat) cel mai liber, ca să o folosească spre bine. Liber în a face rău este cel ce vrea să folosească singur libertatea sa, şi atunci, fără să bage de seamă, o predă tiranului, celui ce este cel mai lipsit de libertate.
8. Oare nu ai văzut cum copilul, căruia mama lui i-a dat cuţitul să taie pâine, cu toate că el ţine cuţitul, de fapt mama ţine cuţitul din mâna copilului? Aşadar, mama este cea care taie cu cuţitul, chiar dacă copilului i se pare altfel. Dacă însă copilul respinge mâna mamei, atunci nu va tăia pâinea, ci se va tăia pe sine. Oare nu este aceasta chipul libertăţii omeneşti? Oare nu este pildă despre cei liberi întru bine şi cei liberi întru rău?
9. O, cel ce eşti liber întru cele bune, foloseşte-ţi libertatea dăruită pentru a da inima ta Domnului spre călăuzire. Va rămâne a ta şi o vei purta întru tine, iar El o va călăuzi.
10. În această a patra săptămână a Postului Mare, adu-ţi aminte de înfricoşatele, dar adevăratele cuvinte al Mântuitorului tău despre inima pe care nu o călăuzeşte Dumnezeu şi de toate cele ce ies din această inimă. Aminteşte-ţi şi înfricoşează-te!
11. Lasă-te întru totul lui Dumnezeu şi spune-I în rugăciune: Părinte, în mâinile Tale îmi predau inima. Fă din inima mea ce ştii, ca din ea să iasă gândurile bune, şi viaţa, şi credincioşia în căsătorie, şi sfânta dragoste, şi cinstirea avuţiei străine, şi mărturisirea cea dreaptă, şi slăvirea şi lăudarea sfântului Tău nume. Amin.
Extras din ”Inima în marele post”- Sfântul Nicolae Velimirovici.
