– Gheronda, Avva Pamvo spune: „Dacă ai inimă, poţi să te mântuieşti”[1]. Ce înţelege prin „a avea inimă”?
– Poate înţelege multe. Mai întâi, „a avea inimă” este egal cu „a iubi pe Dumnezeu”. În al doilea rând, „a avea inimă” este egal cu „a avea sensibilitate”. În al treilea rând, „a avea inimă” este egal cu „a avea bunătate”. În al patrulea rând, a avea inimă” este egal cu „a avea îngăduinţă”. În al cincilea rând, „a avea inimă” este egal cu „a avea vitejie”. Când spunem „inimă”, nu înţelegem o bucată de carne, ci râvnă pentru jertfă, dragoste nobilă.
Mare lucru este puterea inimii! Inima este ca o baterie care se încarcă continuu. Nu oboseşte, nici nu îmbătrâneşte; puterea ei nu se istoveşte niciodată. Dar pentru aceasta trebuie să ne punem inima să lucreze. Căci şi eu am inimă, şi tu ai inimă, dar ce să faci cu ea dacă nu o punem la lucru? Dacă cineva nu-şi pune inima să lucreze, poate să fie un uriaş şi să nu aibă curaj să facă nimic. Iar altul poate să fie atâtica de mic şi să nu obosească deloc, pentru că toate câte face le face din inimă. Iată, văd şi aici o maică care nu are rezistenţă, dar fiindcă pune inimă în tot ceea ce face, nu simte oboseală. Nu caută să fugă de treabă, ci cum să-l odihnească pe celălalt. Face cu dragoste orice lucru, pentru că o doare pentru celălalt. Şi aceasta nu ca să o vadă ceilalţi şi să-i spună „bravo”. Nu are iubire de sine, dorinţă de a plăcea oamenilor, ci se mişcă în ascuns şi astfel primeşte Harul dumnezeiesc şi Dumnezeu o ajută.
Când un om este bolnăvicios sau a îmbătrânit, iar trupul său nu se poate osteni, dacă s-a învăţat să lucreze cu inima, aceasta îmboldeşte şi trupul ca să lucreze. Este ca o maşină veche cu roţile dezumflate, cu osiile stricate, al cărei motor însă este puternic şi o împinge, şi porneşte. Pe când un om tânăr şi sănătos, dacă nu lucrează cu inima, este ca o maşină nouă care nu are motor puternic şi de aceea nu poate înainta. Cea mai mică osteneală este pentru el ca şi cum ar răsturna munţii. Uneori la Colibă se întâmplă ca vreun bătrânel să uite o umbrelă sau o geantă şi atunci spun câte unui tânăr: „Hai, voinicule, aleargă puţin ca să-l prinzi din urmă pe bătrânel!”. Dar el, îndată ce aude, oftează. „Nu se va întoarce înapoi, Părinte?” mă întreabă. „Hai, măi voinice, îi spun din nou, arată puţină dragoste şi du-te!”. El oftează din nou. Acesta, numai ce a auzit „aleagă puţin”, a şi obosit, cu atât mai mult dacă s-ar fi dus.
Dacă omul nu-şi pune inima să lucreze, nu seamănă nici măcar cu un animal; devine stană de piatră. Inima lui nu este bună de nimic.
[1] Patericul egiptean, Avva Pamvo, pf. 9.
Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
