Înţelepciunea bătrânului celui credincios

Un bărbat în vârstă de 92 de ani, bărbierit proaspăt, pieptănat la fel, s-a îmbrăcat și la ora 8 dimineaţa s-a pornit înspre azil. Soţia lui în vârsta de 70 de ani, nu de mult s-a stins din viață, și din acest motiv bărbatul simte că e nevoit să-și părăsească locuinţa. Stă în foaierul azilului așteptând, zâmbește înspre noi atunci când îi spunem: Camera dumneavoastră. este pregătită.
În timp ce mergem spre lift, îi povestesc pe scurt cum anume e camera lui, ce culoare are perdeaua și cuvertura de pe pat, ce are în cameră.
– Foarte mult îmi place – spune el și e încântat ca un copil de 8 ani, care acum urmează să primească prima lui cameră separată de la părinți.
– Stimate Domn, încă nici nu ați văzut camera, așteptați un pic înainte să vă pronunțați – am răspuns eu.

– Nu are nimic dacă nu am văzut-o încă, spune el. Fericirea nu este dependentă de ceva anume. Eu aleg fericirea în mod independent. Dacă această camera îmi place sau nu, nu depinde de mobilier sau decorații, ci depinde de cum vreau să o văd eu. Eu am decis deja în mintea mea, camera îmi place. Deciziile le aduc în fiecare dimineață imediat ce mă trezesc. Pot să iau decizia că îmi petrec ziua în pat și încerc să enumăr câte extremități sau componente ale corpului meu nu funcționează cum ar trebui, sau mă dor. Ori, pot să spun mulţumesc Cerului pentru tot și pentru că mă pot mișca. Fiecare zi este un cadou, dacă pot să-mi deschid ochii, mă concentrez pe amintirile frumoase, amintiri pe care le-am adunat în de-alungul vieții mele.

Bătrânețea, este ca și un cont în bancă. Iei de acolo exact ce ai adunat! Vezi, sfatul meu este să aduni multă, multă fericire și amintiri frumoase în contul tău de amintiri. Și îți multumesc că ți-ai adus aportul la contul meu, unde eu și azi tot strâng și mai strâng – spuse omul învățat.
___
Ține minte, omule, cele de mai jos, și astfel ai șansa să fii fericit și împăcat cu tine însuți și cu cei din jurul tău:
Scapă-ți mintea de ură!
Scapă-ți mintea de a te îngriji mereu pentru ziua de mâine!
Trăiește modest și simplu!
Dăruiește cât mai mult și așteaptă mai puțin de la alții!
Fii tot timpul optimist, chiar şi în cele mai grele momente.
Crează-ţi şi menţine-ţi o credinţă puternică şi constantă în Dumnezeu.
Cum vei putea face acestea toate? Cu credință și sinceritate, mergi și te spovedește unui preot iscusit. Pune început bun și pornește o viață nouă, curată, sinceră și frumoasă. Pune-ți întreaga viață în mâinile lui Dumnezeu și astfel vei gusta raiul încă de pe pământ! Toți cei din jurul tău vor simți binecuvântarea lui Dumnezeu asupra ta și a familiei tale și a tot ce te înconjoară!

Previous Post

Despre cei mai noi eretici

Next Post

Mama

Related Posts
Total
0
Share