Înțelepciunea călugărului

Odată un domnitor renumit pentru mintea sa luminată, a aflat că, departe, într-o mânăstire retrasă, trăiește un călugăr bătrân, om de o rară înțelepciune, și, dorind să vadă el însuși cât de adevărată este această veste, se duse neîntârziat în acel sfânt lăcaș și ceru să-l vadă pe călugăr. Când acesta veni supus și smerit, domnitorul, vrând să-l încerce într-o situație mai puțin obișnuită, îi spuse:
– Părinte, pot să te întreb ceva ?
– Desigur, Măria-ta, întreabă-mă!
– Vezi, deja te-am întrebat.
– Iar eu deja ți-am răspuns.
– Ce mi-ai răspuns ?
– Dar tu ce m-ai întrebat ?
Văzând înțelepciunea acestuia, domnitorul a petrecut, de atunci, mult timp împreună cu bătrânul călugăr, care, pentru povețele sale, era mereu prețuit și căutat atât de boieri, cât și de cei simpli și umili, ce veneau de departe pentru sfaturile sale folositoare, izvorâte din credința și înțelepciunea sa.
“Înțelepciunea este izvor de viață.” (Sfânta Scriptură)