Interviu cu Părintele Epifanie (Cheful Sfântului Munte Athos)

Părintele Epifanie a fost cunoscut ca fiind Cheful Sfântului Munte Athos. A gătit la restaurante cunoscute din întinsul Europei invitat de Chefi renumiţi, în timp ce cartea sa Arta culinară a Sfântului Munte a fost tradusă şi publicată în 7 limbi. A trecut la cele veșnice în data de 11 decembrie 2020.

Basilica.ro: Cum aţi ales viaţa monahală? Pasiunea pentru arta culinară de unde vine? Cum se împacă cele două?

Părintele Epifanie: Nu este o alegere să devii călugăr. Este o înclinație de la Dumnezeu, adică te cheamă Dumnezeu sau trebuie să ai o înclinație. Să fii înclinat spre monahism de mic copil. Pasiunea pentru gătit provine din iubirea și sentimentul de jertfă față de aproapele. Hristos ne-a spus că pentru a fi primii trebuie să îi slujim pe toți: „Care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru”. Desigur, monahismul și gătitul sunt foarte compatibile.

Basilica.ro: Care este felul preferat de mâncare pe care îl gătiţi cel mai des şi care vă reprezintă?

Părintele Epifanie: Epifenelul gigant (pește) cu sos alb, cu ulei de măsline și lămâie.

Basilica.ro: Aveţi un ingredient preferat pe care îl utilizaţi des în bucătărie?

Părintele Epifanie: Condimente, în principal chimion.

Basilica.ro: Aveţi vreo rutină pe care o urmaţi de fiecare dată când vă apucaţi de gătit?

Părintele Epifanie: Desigur. Aprindem focul mai întâi, mă rog și apoi trec la gătit, în funcție de mâncare.

Basilica.ro: Există vreo diferenţă între bucătăria monahală şi cea laică?

Părintele Epifanie: Există o mare diferență. Bucătăria monahală este condusă de regulile Bisericii și trebuie să știți că monahii de pe Muntele Athos nu mănâncă deloc carne.

Basilica.ro: Dacă ar fi să gătiţi pentru o persoană anume, cine ar fi?

Părintele Epifanie: M-aș bucura să gătesc pentru Patriarhul României. De altfel, am gătit deja pentru Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, pentru Patriarhii Rusiei, Ierusalimului și Antiohiei.

Basilica.ro: Care sunt sfinţii la care aveţi mai multă evlavie?

Părintele Epifanie: Maica Domnului și Sfântul Eufrosin.

Basilica.ro: Vă puteţi descrie stilul culinar în 5 cuvinte?

Părintele Epifanie: Ingrediente pure, ulei de măsline, ceapă, sare, lămâie.

Basilica.ro: Care este cea mai mare satisfacţie pe care aţi avut-o ca bucătar?

Părintele Epifanie: Sunt mulțumit când străinii mă întâlnesc pe stradă, mă întâmpină spunând că mi-au încercat mâncărurile sau că rețetele mele de pe YouTube sunt desăvârșite.

Basilica.ro: Puteţi să ne relataţi un moment dificil din bucătărie pe care l-aţi depăşit cu ajutor divin?

Părintele Epifanie: A fost un moment foarte dificil când o oală cu supă clocotită s-a răsturnat peste picioarele mele. Am scos-o la capăt cu ajutorul Maicii Domnului.

Basilica.ro: Puteţi recomanda o reţetă rapidă pentru cititorii Basilica.ro?

Părintele Epifanie: Rapidă și gustoasă (în treisprezece minute).

Paste (penne) cu ton. Se fierb pastele, se scurg și se pun într-un castron. Se adaugă tonul și se toarnă peste ele ulei de măsline fierbinte și se amestecă foarte bine. Adăugați sare, piper, pătrunjel și amestecați. Gata de servit. POFTĂ BUNĂ.

Basilica.ro: Vă mulțumim călduros.

Sursa: http://basilica.ro

Previous Post

De ce să pierzi vremea cu rugăciunea?

Next Post

Vedenia Cuviosului Efrem din Arizona dintr-o junglă

Related Posts
Total
0
Share