– Noi spunem: „Domnul Dumnezeu”. Eu ştiu că există o diferenţă între cuvintele: „Domnul” şi „Dumnezeu”. Dar nu ştiu care este aceea. Faceţi, vă rog, câteva precizări şi aduceţi câteva explicaţii.
– Cuvântul Domnul este mult mai personal şi arată relaţia lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa, iar cuvântul Dumnezeu simbolizează Duhul Absolut, Măreţ, Făuritor, al Creatorului şi Făcătorului lumii.
– Cred în Dumnezeu, dar sunt nedumerit de ce Dumnezeu ne-a creat pe noi, oamenii, şi pe îngeri. Există oare un răspuns în Biblie?
– Dumnezeu a creat oamenii şi îngerii dintr-o mare iubire. El le-a dat însă, atât îngerilor, cât şi oamenilor, voinţă liberă.
– În cartea Biserica şi lumea în pragul Apocalipsei, la capitolul „Sindromul ateismului”, scrieţi: „Dacă omul nu are sufletul ca substanţă indivizibilă simplă, atunci cine este omul, care este locul lui în Univers?” Sfântul Ignatie Briancianinov considera că sufletul este material (numim această materie fie eter, fie altceva). Dar materialitatea presupune şi o anumită structură, adică împărţirea în fragmente. Aşadar, ar trebui, în general, „să ne temem” de o posibilă „împărţire” a sufletului? Sfântul Ioan Gură de Aur, în Omilii la Facerea, scrie: „Cu cât mai mari se prezintă stihiile, cu atât mai minunat Se arată Creatorul. ”Adică cu cât mai complex va fi construit sufletul, cu atât mai mare va fi slava Creatorului. Vorbind despre indivizibilitatea sufletului, oare nu încercăm să-L îngrădim pe Domnul? Iertaţi-mă că pun astfel de întrebări. Acestea îmi apar de la sine în minte atunci când citesc.
– Sufletul este material în relaţie cu Dumnezeu, Duhul cel curat, însă nu este material în relaţie cu materia care ne înconjoară. Conţinutul molecular-atomic al materiei nu e grăitor în privinţa imposibilităţii existenţei altor substanţe. Sufletul nu se împarte, el se manifestă prin puterile specifice şi prin însuşirile lui.
