În anul 1651 erau în Mănăstirea Iviron 365 de monahi, care, fiind mâhniți din pricina sărăciei, o rugau pe Maica Domnului Portărița ca să ia asupră-și purtarea de grijă pentru întreținerea lor, ca o maică iubitoare și singură ocrotitoare a mănăstirii. Atunci Stăpâna noastră, ca și cum ar fi spus, „voi îngrijiți-vă pentru sufletele voastre, iar eu voi fi gata să va ajut în nevoile materiale”, s-a grăbit să afle ajutoare pentru mănăstire. Și de unde? De la însuși țarul puternicei Rusii, Alexei Mihailovici. Dar în ce fel? Prin următoarea minune:
Fiica țarului s-a îmbolnăvit grav. Îi paralizase picioarele și potrivit părerii unor renumiți medici, copila avea să rămână paralizată pentru totdeauna, deoarece această boală este incurabilă. Din această pricină, mâhnire nespusă și jale nemângâiată i-a cuprins pe părinții copilei bolnave. Însă tocmai la apogeul acestei deznădejdi ajunge la ea un alt medic, o Împărăteasă preabună și strălucitoare ca soarele, adică i se arată bolnavei în somn, îi dă curaj, îi făgăduiește însănătoșire completă și apoi îi spune cu un glas preadulce: „Să-i spui tatălui tău să aducă Icoana mea, Portărița, de la Mănăstirea Iviron!”. A doua zi au trimis în grabă o solie la patriarhul Constantinopolului, Ioanichie, care să poruncească Părinților iviriți să se conformeze dorinței evlaviosului țar, singurul apărător al întregii Ortodoxii, și să ducă Icoana Portăriței la patul principesei. Auzind acestea, monahii au rămas uimiți, nevoind să împlinească această poruncă, căci se temeau că nu va mai veni înapoi din Rusia dumnezeiasca Portăriță. Gândindu-se mai multe zile la aceasta, nu au ajuns la nici un rezultat. În cele din urmă hotărăsc într-un cuget să nu trimită Icoana în Rusia, ci o copie fidelă a ei.
Pictarea acestei icoane a fost încredințată virtuosului pictor, ieromonahul Iamvlih. Mai întâi părinții au săvârșit priveghere și agheasmă, cu care au spălat mai întâi Icoana originală, apoi scândura de chiparos, pe care avea să fie pictată icoana nouă. În același timp au dat pictorului diferite Sfinte Moaște, care, fiind fărâmițate, au fost amestecate în culori, recomandându-i să lucreze cu post. În Sâmbete și Duminici se săvârșeau de către toată frățietatea priveghere de toată noaptea. Săvârșindu-se astfel copia, a fost trimisă în locul Portăriței în Rusia, prin arhimandriții Pahomie, Cornelie, Ignatie și Damaschin, însoțiți fiind până la un loc de toți părinții, care o rugau cu lacrimi pe Maica Domnului să-și arate puterea sa acolo unde este trimisă și să nu rușineze Mănăstirea ei.
În ziua în care trebuia să ajungă la Moscova delegația ce însoțea Icoana, orașul se golise de dimineață și poporul capitalei, în frunte cu familia țaristă și patriarhul Nicon, ieșiseră la locul unde aveau să întâmpine Icoana și așteptau cu toții în post și rugăciune. Principesa bolnavă, neștiind nimic despre cele ce se petreceau, a chemat-o la un moment dat pe mama ei. Însă aude de la servitoare:
– Astăzi vine Portărița să te vindece. De aceea toți, împreună cu mama ta, se află afară din oraș pentru a o întâmpina.
– Cum?, a întrebat ea. Vine Maica Domnului și pe mine m-au lăsat aici?
Și deodată sare din pat, se îmbracă repede și, mânioasă și revoltată, coboară scările. Apoi aleargă în grabă pe străzile orașului, află mulțimea adunată, ajunge la părinții ei și nemulțumită îi întreabă de ce nu au luat-o și pe ea la întâmpinarea Icoanei. Nimeni nu a putut articula nici un cuvânt, căci plânsul și suspinele nu le îngăduiau aceasta. Era momentul de cea mai înaltă emoție, când cei de față vedeau ajungând la ei dintr-o parte Stăpâna Portărița, iar din cealaltă venind în fugă paralizata pe deplin vindecată. După ceremonia primirii și închinării Icoanei de către popor, țarul i-a întrebat pe trimișii Mănăstirii câtă vreme vor putea lăsa pentru el și pentru întreaga Rusie Icoana făcătoare de minuni și ce ar dori ca răsplată. Atunci trimișii au răspuns:
– Majestate, avem poruncă de la Mănăstire să dăruim sfânta Icoană Majestății Voastre și evlaviosului popor rusesc, dacă Majestatea Voastră veți binevoi să ne dăruiți un metoc aici pentru ușurarea nevoilor materiale ale Sfintei noastre Mănăstiri. Și câtă vreme va exista ea, mănăstirea, recunoscătoare, se va ruga Domnului, atât pentru Majestatea Voastră, cât și pentru urmașii Voștri.
Țarul le-a spus:
– Vă dăruiesc una din cele mai frumoase mănăstiri istorice ale capitalei, care se află aproape de palatul meu, lângă Kremlin. Este vorba de Mănăstirea Sfântului Nicolae, cu 70 de slujitori, care vor fi hrăniți și plătiți din vistieria mea pentru totdeauna. Veți avea un ajutor bănesc anual de 2.500 de ruble și pe deasupra scutire de taxe pentru tot ce veți aduce și scoate din Rusia, cât va exista soarele. Doresc ca și taxele navale chiar și al fiecăruia din trimișii voștri, venirea și întoarcerea, să fie plătite de către guvernul meu.
Iar după ce voi ridica o preafrumoasă biserică lângă poarta de intrare a capitalei mele, voi așeza acolo Sfânta Icoană a Stăpânei mele Născătoarea de Dumnezeu, Portărița, ca să ne închinăm și noi la ea, ca la prealăudata Portăriță, adică păzitoarea orașului și a întregii Rusii.
Metocul dăruit a fost în proprietatea Mănăstirii Iviron vreme de 284 ani, până în 1932, când a fost alungat ultimul viețuitor al lui, arhimandritul Paisie Iviritul, iar metocul a fost răpit de comuniști. Mănăstirea a încasat de la el în fiecare an atâtea venituri, încât aproape numai din ele a făcut față nevoilor ei materiale.
Icoana Portăriței sub numele de „Iverskaia Mater” se află în Moscova în Biserica Învierii. Când patriarhul Alexandriei a mers la Moscova, chemat de patriarhul Alexei pentru prăznuirea Jubileului, a cerut să cânte Paraclisul în fața acestei Icoane, la care au participat 50.000 de credincioși, stând în genunchi și plângând, deși era la putere stăpânirea comunistă.
