Jonathan Jackson sau „cum să devii artist după chipul lui Dumnezeu”

Cunoscut mai mult ca actor și muzician, dar și ca un om care practică și mărturisește, în viața de zi cu zi, dragostea pentru Dumnezeu, Jonathan Jackson dezvăluie în cartea sa, „Taina artei. A deveni artist după chipul lui Dumnezeu”, concepția „despre artistul în care locuiește Dumnezeu”, după cum scrie Sthephen Mansfield, în New York Times. Volumul este o invitație pentru cititorii care doresc să-l descopere pe Jonathan nu doar sub aspectul artistic, cât mai ales în cel duhovnicesc, impregnat de tradiția teologică a Bisericii Ortodoxe.

Cartea „Taina artei. A deveni artist după chipul lui Dumnezeu”, scrisă de Jonathan Jackson, a apărut în 2016, la Editura Doxologia din Iași, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, având un Prolog semnat de arhimandritul Efrem Vatopedinul, egumenul Mănăstirii Vatoped din Muntele Athos. Autorul prezintă aici experiența sa de mai bine de 20 de ani în domeniul artei, dar, aşa cum mărturisește chiar el, deschide totodată un dialog între sufletul creștin și taina artei, punând în concordanță artistul cu viața în Hristos.

Arhimandritul Efrem Vatopedinul scrie în Prolog că „este uimitor faptul că un star de la Hollywood Îl trăiește pe Hristos în viața, în meseria și arta lui”, devenind astfel „un artist în Hristos fără, desigur, să trâmbițeze acest lucru”. Și continuă: „Nu este neapărat nevoie ca artistul care se inspiră de la Hristos să şi vorbească despre Hristos. Faptele lui, creațiile lui vorbesc tainic despre El și îl inspiră pe spectator, pe ascultător și pe cititor. Artistul nu este un misionar, cu toate că, indirect, acționează ca un apostol. Aceasta este lucrarea cea mai înaltă pe care poate să o ofere artistul lui însuși și lumii întregi, ceea ce, în esență, este taina artei: renașterea artistului însuși ca chip, Icoană a lui Dumnezeu și, prin intermediul faptelor lui, renașterea admiratorilor săi”.

„Cea mai înaltă artă este rugăciunea”

Motto-ul desprins din cuvintele Sfântului Porfirie, „Cel care vrea să devină creștin trebuie mai întâi să devină poet”, arată cititorului nota în care trebuie citit volumul. În cele 216 pagini, nouă capitole sunt dedicate artei și artiștilor, precedate de „Rugăciunea artei”, „Introducere” și „Necunoscutul”. „Cea mai înaltă artă este rugăciunea: fie că este sub forma unui monolog, a unui solilocviu sau a unei priviri: într-o tonalitate de bucurie sau de disperare. Oare nu avem datoria să devenim pilde vii de viață și de moarte? Este viața noastră doar un serviciu, un stat de plată sau un spectacol de succes, care durează doar o noapte? Sau este cosmică, răscumpărătoare și rânduită din punct de vedere spiritual? Este doar o prefăcătorie? Ori poate ficțiunea insuflă viață în realitate, precum un prieten de încredere, vădind nu doar motivul mijlocului, ci și consecința scopului?”, scrie Jonathan, în primele rânduri ale cărții. În următoarele pagini oferă răspunsul, arătând rolul artei și al actului creator, care aduc inima și mintea omului într-o experiență „cu rost, semnificație, înțelepciune”. Când un artist reușește să îl aducă pe om în prezența rostului, atunci el deșteaptă inima pentru o semni­ficație mai profundă dincolo de această lume, frumusețea continuând să existe în prezentul veșnic al lui Dumnezeu. El consideră că artiștii sunt meniți să aducă lumină în creația lor, lumina Schimbării la Față a lui Hristos.

„Arta ca act de credință”

Capitolele centrale ale cărții tratează arta din perspective diferite: „Arta ca frumusețe”, „Arta ca taină & nebunie”, „Arta ca rugăciune & mijlocire”, „Arta ca ascultare”, „Arta ca act de credință: Care este organul vital?” „Arta ca profeție”, „Arta ca sacrament”, „Arta ca jertfă”, „Bucu­rați-vă, o, artiștilor”. Pentru Jonathan credința în Sfânta Treime este foarte importantă, considerând că artistul creează conform cu credința sa nu doar în realitatea ficțională pe care o zugrăvește, ci şi în realitatea duhovnicească din jurul său: „Dacă artistul își zidește întreaga viață pe credință, devine o armă incredibilă pentru omenire, în lupta pentru actualizarea de sine în Dumnezeu. Pe măsură ce învață să locuiască cu Creatorul său, să asculte Duhul Sfânt, să-și ațin­tească privirea pe cele nevăzute, începe să înțeleagă că pregătirea și formarea sa au loc în fiecare zi, cu timp și fără timp. Atunci când credința artistului este puternică în momentul de creație, totul devine cu putință. Ceea ce se săvâr­șește devine cosmic și relevant mai presus de interpretarea sau de opera de artă în sine”.

Este esențial ca artistul să-L cheme pe Hristos, spune Jonathan Jack­son, şi este, de asemenea, important cum sau în ce chip Îl cheamă pe Domnul: „Artistul strigă la Hristos pentru ceea ce are nevoie cu adevărat, lucruri esențiale pentru mântuirea sa – o inimă nouă, o minte transformată, pocăință, iertare, har, smerenie, iubire și pace. Acestea sunt toate descrieri a ceea ce experiează artistul atunci când primește Duhul Sfânt. Dacă strigă după Duhul Sfânt, Duhul îi va fi dat. Acesta este un singur «da» din partea lui Dumnezeu. Dacă însă artistul cere faimă, notorietate, o mașină extravagantă, sau lucruri de acest gen, el denaturează rugăciunea și reduce relația sa cu Dumnezeu la o formă de troc. Ce voiești este întrebarea ce arde în miezul văpăii strălucitoare a Raiului. Întotdeauna Hristos este Cel care adresează această întrebare în inima omului. Este întot­deauna personală”.

„O lumină pe care întunericul nu o poate birui”

Artistul cu preocupări duhovni­cești este atent la slăbiciunile sale și lucrează la ele, iar bucuria izvo­răște în forma sa cea mai pură din slăbiciune, adeseori în toiul unei mari mâhniri, mai scrie actorul: „Artistul este invitat să descopere lumina din întunericul propriului suflet pentru ca să poată deveni cu adevărat una dintre luminile lumii: o lumină pe care întunericul nu o poate birui. Capacitatea artistului de a îndura încercările vieții este conectată direct cu modul în care primește bucuria Învierii. Intimitatea sa cu Dumnezeu determină în mod direct în ce chip va străluci în întunericul acestei lumi. Bucuria este duhul Învierii: datorită bucuriei puse înaintea sa, el își poate răbda crucea”.

Cunoscut în lumea cinematografiei, Jonathan Jackson și-a început cariera la Hollywood, în rolul lui Lucky Spencer din serialul „General Hospital”. Valoroasa sa interpretare i-a adus cinci premii Emmy. De asemenea, el a interpretat roluri secundare în mai multe filme, printre care enumerăm: „The Deep End of the Ocean”, „Tuck Everlasting” și „Insomnia”. Jonathan este și unul dintre starurile dramei „Nashville” (Avery Barkley, un solist care încearcă să-și afle propriul drum în „Orașul Muzicii”), produsă de postul de televiziune ABC. Jonathan este și vocalistul formației Enation și autor al lucrării „Book of Solace and Madness”, publicată în 2012. Lo­cuiește în Nashville, Tennessee, unde își petrece timpul alături de soția sa, Elisa, și cei trei copii ai lor. A vizitat de mai multe ori România, exprimând o apreciere deosebită pentru mănăstirile din nordul țării.

Ștefania Coșuleanu 

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Viețile Sfinților – iulie, ziua 3

Next Post

Apostolul zilei (Romani 14, 9-18)

Related Posts
Total
0
Share