Judecată înainte de Judecata de Apoi

Suntem păcătoși. Și care este criteriul care adeverește păcătoșenia noastră? Judecata și comparația. Judecată înainte de Judecata de Apoi face înlăuntrul nostru conștiința noastră. Conștiința este foc, foc nestins, care arde cele dinlăuntrul nostru, iad mai înainte de iad. Părinții se roagă ca nimeni să nu cadă în iadul conștiinței. Este lucru înfricoșător. Se poate stinge acest foc al conștiinței? Da, cu lacrimile pocăinței și cu Sângele lui Iisus Hristos. Conștiința tuturor este rănită, fără nicio excepție. Se poate tămădui? Da, cu medicamentul oferit de preafrumoasa noastră Biserică Ortodoxă.

Este însă nevoie să cunoaștem mai întâi rănile sufletului nostru, să ajungem la binecuvântata cunoaștere de sine, să cunoaștem cine este sinele nostru, patimile noastre, neputințele noastre, slăbiciunile, trecutul nostru și toate acestea. Prin faptul de a muta greutatea responsabilității asupra diavolului, nu realizăm nimic. Însă prin cunoașterea rănilor noastre și prin căutarea cu stăruință, cu rugăciune, cu nevoință a medicamentelor potrivite, în felul acesta vom dobândi iertarea greșelilor noastre.

Toți cei care se ocupă cu contabilitatea, știm că în fiecare seară se face socoteala, se face casa. Tot astfel și creștinul, este dator să facă socoteala faptelor sale înainte de a dormi. Dacă nu se face aceasta, această dare de seamă duhovnicească, omul se îndreaptă către faliment. Dacă vechii pitagorei făceau socoteala vieții lor în fiecare seară, oare nu cu atât mai mult noi, creștinii, suntem datori să facem aceasta? Conștiința noastră ne mărturisește ce am făcut. Judecata o putem facem în fiecare seară, dacă vrem. Și dacă trecem printr-o astfel de judecată în fiecare seară, negreșit vom fi îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu, fiindcă această judecată ne va îndrepta.

Iar atunci când conștiința noastră ne mustră, găsim scăparea cu lacrimi la mărturisire, la binecuvântata de Dumnezeu baie. Orice descoperă omul înaintea lui Dumnezeu ca păcat, prin duhovnic primește iertare. Ce lucru măreț! Cât de mare este mila lui Dumnezeu! Nu putem să cuprindem înfricoșătoarea milostivire a lui Dumnezeu, marea Lui milostivire, dragostea Lui bogată. Pe toate câte le iartă duhovnicul, le iartă și Dumnezeu. Puteți să vă imaginați aceasta? Dacă însă înăbușim glasul conștiinței noastre și nu-l ascultăm, va veni clipa când ne vor judeca cei împreună robi cu noi, care s-au îndreptat și s-au mântuit.

Suntem păcătoși. Aceasta trebuie să conștientizăm și să ne grăbim. Ne așteaptă Domnul dragostei și al îndurărilor cu brațele deschise, ca să ne dea iertare, să ne dea izbăvire. Cu puterea și cu Harul Aceluia, a Marelui nostru Dumnezeu, putem să ne împotrivim diavolului, să ne dezlipim de păcat și să trăim libertatea fiilor lui Dumnezeu. Amin.

Fragment din cartea Arta mântuirii, ce a apărut la Editura Evanghelismos.

Previous Post

Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor

Next Post

Ce este ideologia de gen?

Related Posts
Total
0
Share