Într-o zi păzitorul satului a bătut în ușa casei lor și i-a înștiințat că „a prins pe cutare la praz”. Intrase cutare în via lor și fura struguri.
– Să-l dăm în judecată? a întrebat.
– Sigur că da! a aprobat cineva.
Atunci intervine Eteoclis care era de doisprezece ani:
– Ce ați spus? Să-l dați în judecată? Nenorocitul acesta n-are nimic, nouă însă Dumnezeu ne-a dat și vie și măsline și livezi și casă.
Și adresându-se păzitorului îi spune:
– Nu numai că nu-l vei da în judecată, ci te vei duce și-i vei spune că cei din familia Teodoropulos au spus să meargă în vie și să ia câți struguri vrea. Și să-l trimiți aici ca să-i spunem și noi.
Și nimeni n-a îndrăznit să i se împotrivească. Cuvântul lui era „lege”.
***
Altă dată a fost pârât argatul lor, ce lucra la grădină, că a vândut spre folosul său roadele recoltate. L-au chemat, deci, și cei din casă l-au mustrat să nu mai repete furtul acesta. Eteoclis însă, care s-a întâmplat să audă discuția, a intervenit spunând:
– De azi înainte, în afară de plată, vei lua și jumătate din recoltă și o vei vinde pentru tine.
În felul acesta a impus casei sale să-l ajutoreze pe săracul ce lucra la ei, ca să-i ajute pe ai lui, care pe lângă că erau săraci, aveau și mulți copii.
Extras din cartea Crâmpeie de viață – Arhim. Epifanie Teodoropulos, Editura Evanghelismos.
