Această întâmplare cutremurătoare s-a petrecut în apele Saronikului, la sfârșitul secolului XX. A povestit-o una dintre cele mai alese ucenițe ale Cuviosului Porfirie, care trebuia să devină monahie.
Într-una din suburbiile Aticei, aveau să se desfășoare concursuri de înot feminin. Avea să ia parte și o fată, Ana, care era campioană la înot, rudă și prietenă cu o uceniță a Cuviosului. La concurs avea să participe de asemenea și o altă prietenă de-a Anei, care și aceea avea rezultate bune la acest sport. Merită subliniat faptul că în afara performanței ei la înot, Ana avea și un suflet foarte bine educat. Era cinstitoare de Dumnezeu, nobilă, cu un suflet viteaz. Toți o iubeau! În ziua concursului se adunase mulțime de oameni în locul rânduit. Printre ei se aflau și părinții celor două fete.
Când concursul a început și atletele s-au afundat în mare, Ana conducea detașat. În urma ei înota prietena ei. Deodată Ana a văzut cu coada ochiului că prietena s-a afundat în apă, fusese cuprinsă de cârcei. Deodată, mișcată fiind de dragostea de aproapele ce o caracteriza, părăsește concursul și se îndreaptă spre locul unde se scufundase prietena ei. Din nefericire, observatorii concursului nu au observat imediat ce se întâmplase. Când Ana s-a apropiat, prietena ei își pierduse deja puterile. În încercarea ei de a se salva, a prins-o pe Ana de gât și s-au scufundat amândouă. Când cei de la țărm și-au dat seama și s-au grăbit spre locul acela, le-au găsit pe cele două moarte!
Este ușor de imaginat tânguirea ce i-a cuprins pe părinți, dar și toți cei aflați acolo, mai ales pentru pierderea Anei, eroina dragostei. Era campioană la înot, era campioană și la întrecerea măreață a jertfirii de sine, pentru mântuirea aproapelui. A împlinit cuvintele dumnezeiești ale Domnului. Academia de la Atena a premiat fapta eroică a Anei, dăruidu-i mamei ei premiul. Aceea însă avea sufletul zdruncinat. Era nemângâiată și se primejduia sufletește. Atunci a intervenit hotărâtor fiica duhovnicească a Cuviosului Porfirie. A mângâiat-o, a întărit-o în Credință și cu rugăciunea ei fierbinte la Dumnezeu femeia îndurerată s-a liniștit, s-a luminat și a ajuns să-L slăvească pe Dumnezeu, pentru eroina și mucenița ce îi dăruise.
Ana, acest suflet sfânt, văzând, într-un chip în care numai Dumnezeu cunoaște, ajutorul ce l-a oferit mamei ei prietena și ucenița aceasta a Starețului, a vrut să-i mulțumească. Și minunea s-a petrecut! „Era pe la amiază, povestește ucenița Cuviosului Porfirie. Nu dormeam, ci eram în stare de veghe, când deodată s-a deschis ușa camerei mele și a intrat, plină de frumusețe dumnezeiască, Ana, cu un zâmbet preadulce! La început m-am tulburat, însă imediat bucuria dumnezeiască mi-a umplut sufletul. Am rămas fără glas, privind-o. Atunci am auzit glasul ei plin de pace și dulceață. Am primit binecuvântare de la Domnul să vin, mi-a spus ea, să-ți mulțumesc pentru că ai ajutat-o pe mama mea. Te rog să-i spui că eu puteam să mă salvez. Cunoșteam modul de a scăpa din mâinile prietenei mele, dar nu aș fi avut puterea să ies singură și să o privesc pe mama ei!! De asemenea, spune-i că nu am suferit. În acele clipe grele S-a arătat Domnul nostru, Hristos. Zâmbind dumnezeiește, ne-a spus: Dacă vreți, Eu vă voi trimite înapoi, în viața pământească. Ce doriți? Să vă întoarceți înapoi sau să veniți cu Mine? Iar noi am ales să mergem cu El! Nimeni nu poate să vadă dumnezeiasca Lui frumusețe și să prefere altceva, sora mea. Apoi a adăugat cu și mai multă dragoste: Pentru binele ce mi l-ai făcut, îți voi spune și eu o taină a Cerului. Vin acolo, sus în Cer, mulți oameni buni și virtuoși. Arhierei, preoți, monahi, familiști și cred că vor primi locul cel dintâi în Cer. Însă primul loc aparține celor care își jertfesc viața pentru aproapele lor! Celor care urmează Jertfei lui Hristos! Acestea mi le-a spus și apoi s-a făcut nevăzută, lăsându-mi o negrăită bucurie și emoție…”.
