Lucruri neştiute despre cerșetorie

Am fost plecat de mai multe ori din ţară în Occident. De fiecare dată m‑am ruşinat de concetăţenii noştri aflaţi acolo la cerşit. I‑am văzut cu mâna întinsă, cu texte pocite, mieroase, agresivi sau resemnaţi. De fiecare dată am simţit o revoltă în mine, amestecată cu ruşine şi regret, ca şi cum m‑ar fi agresat direct. Imaginea României a avut grav de suferit de pe urma acestora, iar noi, deşi formăm un popor minunat, suntem etichetaţi ca fiind cerşetorii Europei.
‑ Părinte, mă deranjează destul de tare imaginea ţării noastre în exterior, care e alterată, în bună măsură, de cerşetori. România s‑a transformat în patria cerşetorilor, am dezvoltat o veritabilă şcoală a cerşetoriei pe care o exportăm peste tot prin lume. Astfel, şi cei care muncesc cinstit ori sunt la studii sau în vacanţe în alte ţări au de suferit, deşi merg acolo să cheltuiască bani, nu să cerşească. Cum putem să ne ridicăm moral, astfel încât lucrurile de acest gen să dispară? Măcar să se reducă acest fenomen, căci deja ni s‑a lipit o etichetă urâtă în frunte, foarte greu de înlăturat.
‑ Ei, spuse părintele, deşi acţiunile cerşetorilor sunt greu de acceptat, ele arată, de fapt, alte lucruri. Priveşte cu atenţie şi răspunde‑mi la întrebări. De ce oamenii cerşesc?
‑ Probabil pentru că li se oferă, altfel, ştiind că nu mai primesc nimic, s‑ar opri din cerşit. Nimeni nu pierde vremea fără a obţine un beneficiu.
‑ Bună observaţia ta, dar de aici ce concluzie tragi?
‑ Că suntem oarecum de vină pentru răspândirea acestui fenomen. Dacă nu li s‑ar mai da, nu ar mai cere, iar vestita şcoală de cerşetorie ar dispărea.
‑ Din perspectivă lumească, pare că ai dreptate, dar hai să vedem cum arată lucrurile din punct de vedere duhovnicesc. Când ceri ceva de la Dumnezeu ai pretenţia să primești. Poate nu chiar pretenţia, dar măcar speranţa. Dar dacă nu dai când ţi se cere, mai poţi ridica ochii din pământ când ceri? Faptul că în România s‑a dezvoltat cerşetoria, este că românul, când iese de la biserică, dar nu numai, şi îi apare un cerşetor scoate ce găseşte prin buzunare şi îi dă omului fără să se gândească dacă banii se duc către crimă organizată ori spre cina lui. Nu se uită la culoarea pielii lui, ci face, aproape automat, un gest de nobleţe greu de înţeles de alte naţii. În alte părţi de lume, serviciile sociale sunt bine dezvoltate, dar milostivirea omului lasă de dorit. Acesta este cuvântul-cheie, milostenia. Milostenia, care se trage din manifestarea milei. Aici ne diferenţiem ca naţie de alţii. Cerşetoria este rodul nobleţei poporului român, care acoperă adevărata noastră valoare de neam. Milostenia este o trăsătură dumnezeiască, o stare pe care nu oricine o poate atinge. Românii au reuşit acest lucru în mare măsură, iar numărul mare de cerşetori confirmă acest lucru. Şi te întreb mai departe, până să exportăm cerşetori, de ce Occidentul nu i‑a avut?
‑ Nu ştiu cu exactitate răspunsul, dar probabil din lipsa oamenilor milostivi.
‑ Începi să înţelegi câte ceva. Evoluţia duhovnicească a unei naţiuni este direct proporţională cu numărul de cerşetori. Cu cât creşte numărul de oameni milostivi, tot aşa creşte şi numărul cerşetorilor. Când nu vom mai avea cerşetori, atunci să ne facem probleme. Tocmai din acest motiv, ţara noastră va rămâne o şcoală a cerşetoriei şi asta pentru că românul nu se poate abţine să facă bine, să se înduioşeze şi să dăruiască celui mai sărman ca el.

Fragment din cartea Cu picioarele pe pământ,  ediție completă, autor Ionuț Riteș.

Total
54
Shares
Previous Post

Rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu

Next Post

Nu știm când ne va bate Dumnezeu la ușă și ne va chema să dăm răspuns

Related Posts