Lumină de Tabor

Preot Sorin Croitoru

Prin Schimbarea Sa la Față,
Domnul nostru-a arătat
Celor ce-I știau puterea
Cine e cu-adevărat..

Doar lui Moise-i strălucise
Fața în lumini de Rai
Când venise plin de slavă
De pe Muntele Sinai,

Dar luminii ce-o primise
Nu-i era chiar el izvor,
Cum Se-arată astăzi Domnul
Ca un soare pe Tabor..

S-a “schimbat” Mântuitorul?..
Ascultați acest răspuns:
El doar scoate la iveală
Ce-a ținut mereu ascuns!

Nici măcar nu Își arată
Toată slava ce-o avea,
Ca să nu se prăpădească
Ucenicii-n fața Sa!

El Se-arată în lumină
Ca în haină-nveșmântat;
Tatăl Îl mărturisește
Că-I e Fiu cu-adevărat,

Proorocii I se-nchină
Și vorbesc despre Calvar,
Căci și ei așteaptă-n ceruri
Mântuirea Lui în dar..

Duhul Sfânt Îi înconjoară
Ca un nor prealuminos,
Iar cei trei, cu Petru-n frunte,
Mor de dragul lui Hristos!

Așa se întâmplă-n viață
Când Se-arată Dumnezeu..
Am simțit-o pe-a mea piele,
Nu vorbesc “din carte” eu..

Parcă-ai vrea să faci colibe
Și pe Domnul să ți-L ții..
În lumina Sfintei Slave
Ai vrea pururea să fii!

Miluiește-ne, Iisuse,
Chiar de suntem oameni răi,
Luminează-ne de-a pururi
Ca pe ucenicii Tăi,

Să strigăm cu bucurie
Ca și Sfinții ucenici:
“Doamne, Dumnezeul nostru,
Bine e să fim aici”!
Amin.

Previous Post

Eu am devenit ortodox pentru că…

Next Post

Ziua binecuvântării şi gustării strugurilor

Related Posts
Total
0
Share