Preot Visarion Alexa
Mama nu este un tratat de psihologie sau filosofie, ci este firescul nostru, viața noastră.
Se spune că marinarii, când ieșeau pe mare, se orientau noaptea după o stea, care devenea pentru ei reper pentru a se putea întoarce acasă.
Maica Domnului este numită uneori “Stella Maris”. Când nu mai știi ce să faci, cum să abordezi anumite situații, privind spre Ea, așa cum marinarii privesc spre stea, mereu îți vii în fire.
Maica Domnului este, pentru noi, o Icoană care ne învață cum să ne rostuim viața și cum să ne orientăm în lume.
Dumnezeu este aproape un concept abstract. Dacă El nu S-ar fi revelat nouă într-un mod inteligibil, ci ni S-ar fi revelat ca o făptură nemaivăzută, nemaiînchipuită, de neînțeles, probabil că am fi fost complet pierduți.
Dumnezeu însă, ni S-a revelat ca Tatăl. Cineva cognoscibil, apropiat.
Și ca să înțelegem mai mult din Dumnezeu, ne descoperă un Fiu, pentru că relația dintre Fiu și Tată este atât de copleșitoare încât Îl simțim pe Hristos propriu nouă.
Noi înșine am devenit fii ai Tatălui ceresc, așa cum Hristos este, și asta ne ajută pe noi foarte mult în relația cu Tatăl.
Ce ușor îi vorbește fiul tatălui atunci când știe, când simte că tatăl îl iubește.
Dumnezeu nu lasă incompletă această paradigmă a familiei, ci o împlinește prin Mama- Maica Domnului-.
Vă povesteam despre “inima de mamă” pe care am întâlnit-o la câțiva dintre marii duhovnici ai României.
Când mergeai la Părintele Cleopa și ieșea în prag să te întâmpine, îți spunea: “Hai la mama!” Cât era el de bărbat, strașnic și nițel aspru. Mare înțelepciune și iubire stă în acest deziderat.
În lumea aceasta socială, noi, cei care-L urmăm pe Hristos, avem o chemare foarte înaltă.
Să nu credeți că am fost chemați doar să nu ne judecăm, să ne respectăm și să nu ne facem rău unii altora.
Iisus ne-a chemat la mult mai mult decât atât: ca toți să fim Unul.
Nu doar să nu facem rău celui de lângă noi, nu doar să nu-l disprețuim, ci să-l iubim ca și cum ar fi parte din noi.
Priviți o mamă. O mamă simplă, care abia a dat naștere unui prunc, și care nu a citit tratate de psihologie, de parenting și nu a făcut cursuri de puericultură (a nu se înțelege că aceste lucruri sunt ceva rău!).
Dăruirea ei, jertfa, puterea ei de a se lăsa pe sine pentru făptura aceea de trei kilograme, este o Icoană copleșitoare.
De unde atâta dăruire, încât să se uite pe sine?
Nu doarme, nu mănâncă, nu bea.
Îți trebuie un echilibru psihic extraordinar și o determinare sufletească imense. Nu o oră, o zi, un an, ci o viață…
De asta, noi cinstim pe Maica Domnului cu atâta putere și credință, pentru că Ea este o Icoană a unei inimi firești.
Nu poți gândi, nu poți respira, nu poți păși în spațiul Bisericii, nu te poți pleca în fața unei Icoane, nu poți trăi într-o lume duhovnicească, dacă inima de mamă nu se rostuiește în tine.
Domnul nu ne-a propus ca înălțime duhovnicească o paradigmă filosofică, ci ne-a propus “o mamă”.
Amintiți-vă de nunta din Cana Galileii. Cum Maica Domnului, cu inima ei blândă, L-a înduplecat pe Fiul Ei să-i ajute pe miri făcând minunea transformării apei în vin, deși Iisus hotărâse să nu intervină, zicând că încă nu e timpul.
Înțelegeți de ce alergăm noi la Ea, cu toată nădejdea, mai ales în clipele și în momentele imposibile din viața noastră? Pentru că Ea poate copleși hotărârea lui Dumnezeu, din mare iubire și milă pentru noi.
Maica Domnului este, așadar, Grabnica noastră Ajutătoare, dar și modelul nostru de viețuire în lume. Doar luptându-ne zi de zi să avem o inimă ca a Ei ne vom apropia de Hristos.
