Multă lume s-a întrebat de ce încă o mănăstire și de ce a fost ales ca ocrotitor Sfântul Neagoe Basarab? Ce anume, ce suflu, ce glas, ce putere a biruit logica lumească, mercantilă adeseori, nestatornică, plină de argumente “raționale”, mai ales în a se opune lucrării vădite pe care Hristos o face prin Sfinții Săi? Pentru aceasta am socotit cu cale să așternem câteva rânduri, prin care să aducem lumină celor care încă se mai întreabă sau se îndoiesc.
După cum atestă hrisoavele Sfântului Munte, care pot fi cercetate în aproape toate mănăstirile athonite, precum și schiturile și paraclisele ce stau mărturie peste veacuri despre daniile și binefacerile pe care Sfântul Neagoe le-a făcut Grădinii Maicii Domnului, tot așa am socotit potrivit, prin mijlocirea Sfântului și prin voia Domnului, că este rândul Athosului, în semn de mulțumire și de prețuire, să închine o mănăstire acestui mare Sfânt Voievod ortodox și român. Căci, spune marele Iorga: „Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții”. Și cum am putea să construim un viitor, fără a ști coordonatele trecutului unui neam plămădit din lutul din care s-au născut, au fost prunci și au ajuns bărbați desăvârșiți ai săi strămoși?! Și poate nu ar însemna nimic în fața lumii acest neam ortodox, dacă însăși istoria nu ar striga, precum pietrele în piețe, despre vrednicia și priceperea, bunăcuviința, smerenia și înțelepciunea pe care acest popor le-a primit drept daruri cu care să-și apere ceea ce poate fi mai sfânt pentru el: Hristos și sufletul. Așa își cinstește un neam strămoșii de la care a primit credința, graiul și ethosul.
Ideea s-a conturat acum cincisprezece ani și tot atunci a fost înaintată Mănăstirii Sfântul Pavel cererea de binecuvântare pentru a construi o Bisericuță închinată Sfântului Neagoe. La acea vreme nu s-a putut realiza acest proiect și socotim că fost voia Sfântului și a Maicii Domnului ca această mănăstire să fie zidită în pământul din care s-a zămislit Sfântul Neagoe, pământul românesc. La aceasta a contribuit și contextul pandemic, deoarece s-a pus problema unui loc de retragere în pământul natal, vremurile fiind incerte. Chiar dacă, geografic, locația a fost modificată, duhovnicește, mănăstirea va fi după rânduială și tipic athonit, ceea ce întărește și mai mult legătura dintre Athosul, miluit atât de mult de Sfântul Voievod, și poporul binecredincios.
Așa se face că am purces în a prezenta IPS Calinic dorința Schitului Lacu de a ctitori o mănăstire și Preasfinția Sa a sugerat ca această mănăstire să fie închinată Sfântului Neagoe, mai ales că, făcând un recurs la morală, Sfântului nu i s-a adus cinstirea cuvenită măsurii sale înalt duhovnicească, dobândită sub ascultarea Sfântului Nifon Patriarhul Constantinopolului, cel care i-a fost duhovnic. De aceea, Sfântul a rămas în istorie drept prințul isihast. Totodată, socotim că un lăcaș închinat Sfântului vine ca o reparație morală după veacuri, deoarece în puținii ani cât a domnit n-a zăbovit cu fapta, fiind ocrotitor al întregii lumi ortodoxe, aflate atunci sub stăpânire păgână.
Arhitectura va consta din împletirea stilului brâncovenesc cu stilul athonit- o metaforă arhitecturală menită să unească și să șlefuiască mai mult asprimea isihastă cu rafinamentul princiar, asemenea structurii sufletești a Sfântului Neagoe. O descriere pur tehnică a ansamblului monahal ar fi aceasta: în afară de curtea principală, unde vor avea acces atât credincioasele, cât și credincioșii, va fi un Avaton, adică un loc unde vor avea acces numai monahii, ca loc de liniștire și de retragere, acesta fiind gândit ca amplasament în spatele mănăstirii.
În Biserică nu va fi electricitate, slujbele fiind ținute la lumina lumânărilor, după rânduiala athonită. Totodată, tipicul mănăstirii va fi athonit, după cum am menționat mai sus: viețuirea monahală va fi ca în Athos, ascultarea fiind desăvârșită.
Și cum nimic nu se se săvârșește fără voia lui Dumnezeu, această chemare la ctitorie am simțit-o ca o poruncă primită din mâna Domnului, pentru că Sfântul Neagoe, prin viața și faptele sale, a căpătat mare îndrăzneală la Dumnezeu și socotim că a fost și dorința Sfântului să i se facă o mănăstire avându-l ca ocrotitor, ca prin aceasta mult popor să afle mângâiere și ajutor în nevoi.
Și dacă vor fi voci care să conteste acest proiect, pe motiv că vremurile sunt tulburi, tot istoria este cea care dă mărturie dreaptă că omul a fost mai tot timpul sub vremuri, după rânduiala Celui de Sus. Cu toată tulburarea, cu toată sărăcia și nevoia, cu toate războaiele, strămoșii noștri și-au împlinit chemarea de a dărui urmașilor credința cea sfântă, zidind Altare în care să odihnească în Sfântul Potir Euharistia unui popor cuminecat din jertfă și din lacrimi. Cum nu ne vom rușina noi, cei de azi, când ne vom fi întâlnit cu moșii și strămoșii noștri, în fața cărora nu vom avea cuvânt? Că de vom spune că vremurile nu ne-au fost alături, oștenii Voievodului Mircea sau răzeșii Sfântului Ștefan, ostașii de la Mărășești toți ne vor rușina, pentru că gestul lor suprem de mulțumire pentru bătălii câștigate și ajutor primit de la Hristos și Maica Domnului era zidirea unui Altar, din prea puținul și sărăcia lor. Și noi? Noi ce vom lăsa în urmă?
Avem datoria morală și duhovnicească să dospim aluatul din care se vor plămădi cei de după noi: să le fim modele de urmat, să îi învățăm că cele mai valoroase edificii se fac cu multă jertfă și cu osteneală. Nu preaplinul sfințește, ci dragostea. Să fim cu luare aminte să nu ne facem noi împotrivitori voii Domnului și nici să întoarcem spatele înaltei chemări de a zidi un Altar în care să ne plecăm smeriți genunchii.
În loc de epilog, să luăm aminte la Protosul Sfântului Munte de atunci, Gavriil Protul (care a condus delegaţia athonită venită pentru sfinţirea Mănăstirii Argeşului), care dă mărturie despre sfințenia sa: “Ce vom spune despre lucrurile și mănăstirile pe care le-a miluit?…Și în toate laturile de la Răsărit până la Apus și de la Amiază-zi până la Amiază-noapte, toate Sfintele Biserici le hrănea și cu multă milă pretutindeni da. Și nu numai creștinilor fu bun, ci și păgânilor, și fu tuturor tată milostiv, asemănându-se Domnului ceresc, care strălucește soarele Său și ploaia și peste cei buni, și peste cei răi, cum arată Sfânta Evanghelie.”
Să rugăm pe Maica Domnului să ne acopere cu Sfântul Acoperământ și pe Sfântul Neagoe să mijlocească pentru noi, să ne dea putere să săvârșim fapta cea bună. Amin!
