Mântuirea – drumul sufletului către Dumnezeu

Dumnezeu este bun; El vrea ca toți să ne mântuim. Dacă ar fi fost să se mântuiască numai puțini, atunci de ce S-ar mai fi răstignit Hristos? Poarta Raiului nu este strâmtă. Îi încape pe toți oamenii care se pleacă cu smerenie și nu sunt umflați de mândrie. Numai să se pocăiască, adică să-I dea lui Hristos povara păcatelor lor, după care vor putea trece ușor prin poartă.

După aceea avem și îndreptățirea că suntem făcuți din pământ, nu suntem numai duh, ca îngerii. Dar suntem fără de răspuns atunci când nu ne pocăim și nu ne apropiem cu smerenie de Mântuitorul nostru. Tâlharul de pe Cruce numai un iartă-mă a spus și s-a mântuit (Lc. 23, 40-43). Mântuirea omului depinde de secundă, nu de minut. Omul se mântuiește chiar și cu un singur gând smerit, în timp ce, dacă aduce un gând de mândrie, le pierde pe toate.

Trebuie să ne mântuim numai prin mărinimie. Nu există durere mai mare pentru Dumnezeu decât aceea de a-l vedea pe om in iad. Cred că de vom avea recunoștință față de multele binecuvântări ale lui Dumnezeu și un comportament smerit și cu dragoste față de chipurile Lui – semenii noștri – împreună cu puțină nevoință făcută cu mărime de suflet, este îndeajuns ca să avem sufletul odihnit atât în viața aceasta, cât și în cealaltă.

*Preluare din “Trezire Duhovnicească II” – Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte Duhovnicești (Editura Evanghelismos, București – 2017).