Hotărârile textului Sinedriului iudaic nu erau contestate de stăpânitorii romani, care, de cele mai multe ori, le aprobau în forma primită de la mai-marele preot care conducea acest for. Încrederea în slujitorii Legii era foarte mare, analiza lor presupunând cunoașterea legislației statale și a preceptelor religioase, care, în coroborare, conduceau la decizia propusă.
Prezentat înaintea Sinedriului, Ștefan a avut cuvânt cu putere multă, după cum Mântuitorul le-a spus Ucenicilor: La dregători şi la regi veţi fi duşi pentru Mine, spre mărturie lor şi păgânilor. Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi (Matei 10, 18-19). Putere, înțelepciune și inspirație care i-au lăsat fără cuvinte pe membrii Sinedriului, însă, până la urmă, l-au condamnat la moarte.
A fost scos din cetatea Ierusalimului și, undeva în apropierea porții „urechile acului”, sau „Poarta Sfântului Ștefan”, întâiul martir a sfârșit văzând cerurile deschise, cum a mărturisit celor de față, la cinci sau șase ani după Înălțarea la cer a Mântuitorului Hristos, după unii istorici în anul 36 după Hristos.
Ștefan avea cuvânt înțelept. Puterea mesajului de la unul dintre Ucenicii care primiseră har prin mâinile și rugăciunile Apostolilor îi deranja pe unii din anumite sinagogi ale Ierusalimului.
Pentru a înțelege atitudinea liberților (libertinilor) dintr-o sinagogă a Ierusalimului, voi aminti că până la dărâmarea Ierusalimului, în anul 70, se aflau acolo, pe lângă Templul spre care își îndreptau pașii mulți credincioși, mai ales cu prilejul marilor sărbători, cel puțin patru sute de sinagogi. Să ne gândim ce viață spirituală se trăia prin rugăciunea care se rostea acolo, dar și prin tâlcuirea textelor sacre!
La începutul unei slujbe în sinagogă era necesară participarea a cel puțin zece bărbați. Așadar, în fiecare zi, începeau slujbele cel puțin patru mii de bărbați, dacă nu chiar mai mulți. Patru mii pentru cele patru sute de sinagogi însemna foarte mult pentru un oraș care, deși era foarte cunoscut, nu era extrem de populat.
Locuitorii cetății Ierusalimului erau mai numeroși cu prilejul marilor praznice, când veneau iudeii de departe, pentru a fi prezenți la aceste prilejuri de sărbătoare. Într-una din sinagogi erau întâlniți liberții, care reveniseră dintr-un exil la Roma, unde fuseseră trimişi de cunoscutul general Pompei în anul 63 î.Hr. Mulți dintre ei, luați sclavi atunci, au revenit și, deși vorbeau limba elină, erau totuși atașați rânduielilor de rugăciune care aveau loc în fiecare zi sau cel puțin la marile sărbători. Tocmai aceștia au intrat în conflict cu Sfântul Ștefan, ale cărui cuvinte i-au mustrat adeseori.
Blasfemia, cuvântul împotriva lui Dumnezeu, era pedepsită cu moartea, prin lapidare.
În fața unor astfel de acuzații nefondate, Sfântul Ștefan a adus multe argumente, începând de la Avraam, care a lăsat pământul natal și a venit în Canaan, unde a fost chemat de Dumnezeu, continuând cu toți patriarhii care s-au afirmat în decursul istoriei Vechiului Legământ, amintindu-le la final membrilor Sinedriului că, așa cum părinții lor au fost luptători împotriva prorocilor și a trimișilor lui Dumnezeu, la fel s-au arătat și ei împotriva lui Mesia având, asemenea înaintașilor lor, inima împietrită. Neputând suporta aceste acuze, membrii Sinedriului l-au scos afară din cetate și l-au omorât cu pietre.
Înainte de a fi ucis, Sfântul Ștefan a văzut cerurile deschise și pe Fiul lui Dumnezeu stând de-a dreapta Tatălui. A avut puterea ca înainte de a muri să se roage pentru cei care îl omorau, pentru a nu le fi socotit păcatul.
Către finalul acestei istorisiri apare un personaj cu care ne vom întâlni de multe ori, Saul, prigonitor atunci și discipol la cunoscuta Școală a Legii Vechi, unde era profesor vestitul Gamaliel.
Saul din Tars, eminent elev al Școlii rabinice din Ierusalim, a participat la martiriul Sfântului Ștefan fiind mișcat de credința și dragostea tânărului diacon și întâiului Mucenic pentru Hristos. Devenit mai târziu Apostolul Pavel, după convertirea de la porțile Damascului, avea să afirme că Domnul, după ce S-a arătat multor Ucenici și Apostoli, îndată după Înviere, S-a arătat și lui, ca unul ce nu era vrednic să se numească Apostol, pentru că a prigonit Biserica lui Hristos.
Sfântul Ștefan este întâiul Mucenic al Bisericii. Cu el s-au împlinit cuvintele Mântuitorului, pe care le-a spus Ucenicilor Săi: „Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi (Ioan 15, 20).
Omorât cu pietre, trupul întâiului martir Ștefan a rămas pe caldarâm. Cei care se făceau vinovați de păcatul blasfemiei, al vorbirii împotriva Legii, nu aveau îngăduință să fie îngropați în Ierusalim. De multe ori, trupurile lor rămâneau expuse pe câmp, sau pe stradă, și erau devorate de păsările cerului și de animale. După două zile, trupul Sfântului Ștefan a fost luat de către învățătorul de Lege, Gamaliel, membru marcant al Sinedriului. Acesta l-a dus în satul său, situat la aproximativ 30 km depărtare de Ierusalim, în apropierea Munților Iudeei, numit Bet-Geamal, adică „Satul lui Gamaliel”, iar într-o altă traducere „Poiana soarelui” sau „Locul soarelui”. Cercetătorii de la Şcoala Biblică Franceză din Ierusalim identifică acest sat cu vechea localitate Karphargamala, unde s-au descoperit Sfintele Moaşte în anul 415 (sau după alţii în 419), în vremea împărăției lui Teodosie al II-lea, când un preot cu numele Lucian (Luchian) a găsit un mormânt care avea săpate în piatră câteva nume. Unul dintre nume era al lui Ștefan, altul al lui Gamaliel, dar şi al fiului său, Abibos (Abidas), precum și al lui Nicodim, tot membru al Sinedriului care Îl aprecia pe Mântuitorul Hristos.
Întrucât Nicodim și Gamaliel au devenit propovăduitori ai învățăturii Mântuitorului, au fost excluși din Sinedriu și au căzut în dizgrație, dar au rămas credincioși înaltei învățături a Cuvântului întrupat.
În veacul al 5-lea, Moaștele Sfântului Ștefan aveau să fie aduse la Ierusalim şi așezate mai întâi într-o Biserică de pe Muntele Sion, apoi strămutate în ctitoria împărătesei Evdochia de pe Muntele Eleonului (Măslinilor).
Pomenirea Sfântului Arhidiacon Ștefan în veacul al cincilea era sărbătorită la Ierusalim în ziua de 26 decembrie, când s-au și descoperit Moaștele sale. Ulterior, pomenirea Sfântului Ștefan s-a mutat în ziua de 27 decembrie, a treia zi de Crăciun.
Astăzi, nu prea departe de locul martiriului, se află o Biserică zidită în cinstea Sfântului Ștefan. Unii dintre ierusalimiteni spun că locul martiriului Sfântului Ștefan ar fi către apus, pe vechiul drum către Iope, Cezareea Palestinei şi Diospolis, nu foarte departe de Reprezentanța Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
Adeseori am făcut un pelerinaj, per pedes, către Cetatea veche și sfântă a Ierusalimului. Am trecut pe lângă Catedrala „Sfântul Ștefan”, a conventului de la École Biblique din Ierusalim, un institut teologic cu proiecte cunoscute în toată lumea creștină. Catedrala are o frumusețe deosebită, Icoane și ilustrații ale unor renumite perioade istorice din Cetatea Ierusalimului. Păstrează în interior un fragment de mozaic din veacul al 5-lea. Se pare că în această Biserică au poposit Sfântul Chiril al Alexandriei și mulți alți ierarhi ai perioadei ce a urmat. Viețuitorii Conventului afirmă că acesta este locul martiriului Sfântului Ștefan, oferind argumente ce întăresc părerea. Și locul evocat de greci, dincolo de Poarta Leilor sau a Urechilor Acului, cum a fost numită, e la fel de plauzibil. Ambele variante presupun scoaterea din cetate, Sfântul Ștefan fiind îndepărtat fie prin Poarta Leilor, fie prin Poarta Damascului. Cele mai multe păreri converg către zona aflată deasupra Pârâului Cedrilor.
Nu știu dacă acest lucru este cel mai important, fie că se află între Poarta Sfântului Ștefan și Biserica de la Ghetsimani, fie că se află în partea opusă, lucrul esenţial este că Sfântul Ștefan a primit cunună neveştejită, dobândită pentru dragostea nemărginită arătată față de Mântuitorul Hristos.
Exemplul Sfântului Ștefan se adresează și creștinilor de astăzi, viața, trăirea și faptele lui fiind pilduitoare.
Cea mai înaltă învățătură pe care o desprindem este a iubirii până la moarte și dincolo de moarte, care este foarte greu întâlnită în istorie. Cine, dintre noi, mai are puterea să iubească pe cineva când este lovit cu pietre, pur și simplu umilit într-o asemenea măsură? El, însă, a avut puterea de a se ruga pentru cei care l-au lovit, de a ierta și de a le spune tuturor că cerurile erau deschise, iar Fiul lui Dumnezeu Se află de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl.
La atitudini pe care nu le putem înțelege, la atacuri pe care cineva le îndreaptă împotriva Bisericii, a creștinilor, nu avem alte arme de a răspunde decât iubirea și rugăciunea. Acesta este exemplul pe care îl oferă Sfântul Ștefan, de a ne ruga și de a-i iubi chiar și pe cei care nu ne iubesc.
Cuvintele Mântuitorului sunt pline de sens: Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac și dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv. Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi. Daţi şi vi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura (Luca 6, 32-38).
Acesta este mesajul plin de iubire și rugăciune pe care Sfântul Arhidiacon și întâiul Mucenic al Bisericii Ștefan îl oferă și nouă.
† Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
Sursa: http://ziarullumina.ro
