Preot Ioan Istrati
“În urmă cu aproape trei ani, am fost diagnosticat cu o tumoră nazofaringe malignă!
Cu darul lui Dumnezeu și prin dragostea și purtarea de grijă a semenilor mei, care mi-au fost alături, am urmat tratament în țară (chimioterapie), apoi radioterapie cu protoni în Elveția. După radioterapie, pe partea stângă, în nazofaringe, unde a fost localizată tumora, în cazul meu nu mai exista fosa nazala (nara), ci doar o masă de țesut arsă şi inflamată! Am fost consultat de către mulți medici o.r.l.-iști din Craiova şi Bucureşti şi toţi au fost mirați de cât de afectat sunt postradioterapie. Pentru că mai exista un rest tumoral viabil, nimeni nu accepta să opereze în vederea reconstrucției rinofaringelui. Aceste efecte adverse se manifestau sub forma faptului că nu puteam respira decât folosind nara dreaptă, dar și acolo cu intermitențe. Pe gură nu puteam respira deoarece nu mai aveam salivă, iar mucoasa bucală, gâtul și limba erau uscate și inflamate! Dar problema cea mai mare era că nu puteam să dorm și, implicit, să mă odihnesc și să pot reveni la un normal cotidian pentru supraviețuire! Dormeam circa două ore noaptea, dar și acelea cu pauze, adică erau ațipiri de maxim 30 minute, cu pauze, pentru că mă trezeam sufocat, fără aer! Dezvoltasem și un soi de fobie, în sensul ca îmi era teamă să mai dorm întrucât de fiecare dată mă trezeam, din lipsa aerului, sufocat.
Această problemă apăruse în Elveția, după jumătatea tratamentului. Mai bine de trei luni n-am dormit! Am crezut că o să-mi pierd mințile! Medicii îmi spuneau “să rezist” așa încă un an pentru că ei nu-și asumă riscul de a interveni chirurgical! Intervenția ar fi fost una dificilă, reconstrucție nas, cu montare de proteză (tub) prin care să pot respira!
Pe 10 august 2021, seara, deoarece mă sufocam efectiv, plecam cu maşina la țară, nădăjduind că poate acolo voi reuși să respir măcar atât cât să mă pot odihni câteva ore! Am plecat cu mare tristețe în suflet deoarece știam că în acea seară se va face slujba de priveghere a Sfântului nostru drag de la Craiova, Sfântul Ierarh Nifon. La plecare, am trecut prin spatele catedralei și am ascultat puțin din slujba închinată Sfântului Nifon! Menționez faptul că eu am venit în Craiova la Facultatea de Teologie, în anul 2005, iar în 2006 am fost angajat cântăreț al catedralei Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Craiova. Din 2006 până în acel moment, nici eu, nici familia mea nu lipsisem niciodată de la slujba de priveghere a Sfântului! Mi-am amintit, fiind în mașină, de bucuria pe care o simțeam de fiecare dată când participam la hram și am simțit un regret adânc în suflet, iar cu umilință și durere, am cerut iertare Sfântului Nifon pentru că nu pot sa fiu și eu prezent! Nu i-am cerut Sfântului nimic altceva decât să mă ierte!
În noaptea de 10 spre 11 august, spre dimineață (orele 5-6), am simțit în nas un soi de răceală ca gheața! Eram mirat de acea senzație fără să-mi dau seama că începeam să respir pe nas, după o pauză de mai bine de trei luni! Până în timpul Sfintei Liturghii eu puteam respira normal pe nas! Am plâns de bucurie toți cei din casă, pe care, sub entuziasmul minunii tocmai săvârșite, nu am mai ținut cont de oră și i-am trezit! După această minune, am fost la un alt consult o.r.l., la medicul care spunea că nu poate interveni chirurgical. Mi-a făcut o fibroscopie (endoscopie nazală) şi mi-a spus, cu uimire, că…este alt nas și că nu are nicio explicație! I-am povestit experiența din zilele acelea și i-am spus cine “m-a operat” de fapt.
Aceasta este minunea pe care a făcut-o Sfântul Nifon cu mine, nevrednicul! Sfinții nu au nevoie de recunoștința noastră, dar noi suntem datori a nu tăinui darurile lor minunate spre încredințarea și întărirea celor care sunt în nevoi!
Sfinte Ierarh Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!”
