Mărturia unei tinere posedate de un duh necurat

Preot Alexandru Lungu

Pe 27 mai îl sărbătorim pe unul dintre cei mai iubiți Sfinți, Sfântul Ioan Rusul. Acum mult timp am auzit mărturia unei tinere posedate de un duh necurat.

Intrase din curiozitate într-un soi de frăție. Se adunau noaptea prin case părăsite și-l invocau pe cel rău care începea să-și manifeste prezența mișcând obiecte, aprinzând și stingând  lumânările care se foloseau în timpul ședinței de spiritism, uneori chiar poaedandu-i pe câte unul din cei adunați acolo la acel moment. Această fată s-a implicat din curiozitate după care a început să i se facă frică și a părăsit frăția, însă nu a scăpat și de posesia demonică.

A mers la zeci de Taine ale Sfântului Maslu împreună cu părinții, i s-au citit moliftele Sfântului Vasilie cel Mare și ale Sfântului Ciprian, dar diavolul nu se desprindea de sufletul ei care cândva îl slujise pe necuratul.

Într-o zi când mergea spre școală a simțit nevoia și a oprit într-un magazin bisericesc observând din toată mulțimea de Icoane tocmai cea a  Sfântului Ioan Rusul. A simțit o atracție pe care nu și-o poate explica , ca și cum Sfântul ar fi magnetizat-o împotriva voinței ei. A cumpărat Icoana, a început să se intereseze de viața Sfântului și să îi citească din acel moment zilnic Acatistul.

Într-una din nopțile când participa la Taina Sfântului Maslu la o mănăstire și diavolul începea să-și pună stăpânire pe trupul și sufletul ei, tânăra a strigat din străfundul inimii către Sfântul cel drag ei. De îndată o căldură a cuprins-o, iar diavolul care ședea strâns lipit de trupul ei a urlat ca o fiară rănită, părăsindu-i trup mult muncit.

Peste câțiva ani a născut un prunc pe care l-a botezat după numele Sfântului care i-a recuperat din iad sufletul și i-a redat viața. Multă putere are rugăciunea către Sfinții lui Dumnezeu și bine este a le cinsti zilele de sărbătorire.

Previous Post

Minunile Sfântului Ioan Rusul

Next Post

Evanghelia zilei (Ioan 10, 17–28)

Related Posts
Total
0
Share