Unitatea Bisericii apare a fi fundamentată de către Sfinţii Apostoli pe egalitate şi pe dragoste reciprocă. În Faptele Apostolilor sunt înscrise legăturile morale ale unităţii Bisericii primare. La alegerea Apostolului Matia, Petru a arătat necesitatea alegerii unui înlocuitor al lui Iuda. Propunerea a fost acceptată, şi toţi împreună au ales doi bărbaţi pe care, punându-i în mijloc şi rugându-se către cunoscătorul inimilor – Dumnezeu -, au aruncat sorţi, iar sorţul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei doisprezece Apostoli.
La alegerea diaconilor, cei doisprezece au chemat mulţimea ucenicilor şi au încredinţat Bisericii alegerea a şapte bărbaţi, pe care Apostolii, prin punerea mâinilor şi rugăciune, i-au rânduit ca diaconi (Faptele Apostolilor 6, 1-6). Biserica îl rânduieşte pe Iacov ca întâistătător al Bisericii, iar Petru şi Ioan sunt trimişi către cei ce au crezut din Samaria pentru a le împărtăşi lor Duhul Sfânt prin punerea mâinilor. Petru este trimis din nou de Biserică pentru a propovădui prin Iudeea. Biserica se pronunţă asupra chestiunii tăierii împrejur, iar Petru îşi exprimă părerea sa în adunarea Bisericii în care erau strânşi Apostolii şi preoţii, împreună cu toată Biserica.
Atunci s-au gândit Apostolii şi preoţii, dimpreună cu toată Biserica, să trimită bărbaţi aleşi dintre ei în Antiohia… scriind cu mâna lor acestea: „Apostolii şi preoţi şi fraţii, fraţilor dintre neamuri, care sunt în Antiohia și în Siria şi în Cilicia, bucuraţi-vă” etc. (Faptele Apostolilor 15, 1-29). Nu se vede şi nu se subînţelege nicăieri în Faptele Apostolilor primatul lui Petru. Nimeni dintre Apostoli nu-i acordă acestuia întâietăți sau altceva care să dea mărturie despre vreo superioritate sau dregătorie. Salutându-i pe efeseni, pe când se despărţea de ei, Apostolul Pavel le-a spus: „Și acum, fraţilor, vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească și vă dea moştenire între toţi cei sfinţiţi” (Faptele Apostolilor 20, 32). Dacă Petru era legătura unificatoare a Bisericii, credem că Pavel era dator să facă cunoscut acest lucru Bisericii efesenilor, ca nu cumva ei să nesocotească din neştiinţă supunerea faţă de acela. Însă faţă de ce Biserică a lui Petru era dator Pavel să le recomande acestora supunerea, e trecut sub tăcere, nefăcându-le efesenilor nici o recomandare de supunere, de vreme ce le spune cu hotărâre: „căci nu m-am ferit să vă vestesc toată voia lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 20, 27). Aşadar Pavel nu a ascuns şi nu a trecut nimic sub tăcere, ci le-a vestit lor toată voia lui Dumnezeu, nu le-a vestit cum că el însuşi se supune lui Petru, ceea ce arată că această supunere (pe care o susțin catolicii) nu este poruncă ieşită din voinţa dumnezeiască.
Fragment din cartea Sf. Nectarie de Eghina – De ce Papa și supușii lui s-au despărțit de Biserica lui Hristos, Editura Evanghelismos, 2011.
