Închisoarea

Celula arăta cam aşa: o cămăruţă de un metru şi jumătate pe patru, cu pardoseală de metal, două paturi metalice şi doi deţinuţi care nu comunicau deloc între ei, din pricina limbii… Eu stăteam toată ziua întins pe pat, sprijinit de zidul pătat cu sânge, zid care, vreme de ani de zile, n-a mai avut şi alt decor. Mai târziu am aflat că mii de oameni fuseseră chinuiţi şi muriseră în acele închisori. La intrarea în închisoare se afla un monument în cinstea celor care fuseseră ucişi în timpul Uniunii Sovietice. Peste toate acestea, afară erau 20-30 de grade sub 0, iar eu stăteam tot timpul sprijinit de un zid umed… Din această pricină am şi rămas cu o problemă pe partea stângă. Când m-au reţinut, cântăream o sută şaisprezece kilograme, pe când la eliberare rămăsesem cu nouăzeci.

Vreme de o lună, avocatul meu mi-a adus trei cărţi pe care mi le trimiseseră părinţii mei: ”Sfanta Scriptură, calendarul Mitropoliei din Lemmessos pe anul 2005 şi o cărţulie scrisă de doctorul Evanghelos Koutsiomis despre Sfântul Apostol Iuda Tadeul. Vreme de două-trei zile, le-am cercetat atent, ca un copil mic care nu ştia încă să citească. Am început cu Sfânta Scriptură, dar nu înţelegeam nimic. Citeam mai întâi coloana din stânga, cu textul în greaca veche, şi apoi pe cea din dreapta, scrisă în greaca nouă. Însă nici măcar nu ştiam că aceasta din urmă este, de fapt, traducerea celeilalte! Atât de neştiutor eram! Am lăsat-o. Am luat apoi lucrarea despre Sfântul Apostol Iuda şi-am început să o citesc. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar la un moment dat am simţit că lectura mi se transformă în studiu… Am început din nou să citesc din Sfânta Scriptură, lăsând la o parte coloana cu textul în greaca veche şi citind numai traducerea, fără să mă opresc.

Mă rugam şi ceream mijlocirea Sfântului Apostol Iuda, aşa cum scria în acea lucrare. Am început să-mi notez ce nu înţelegeam. Îi scrisesem şi soţiei despre strădania mea şi despre apropierea de Dumnezeu, Dumnezeul nostru Treimic: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh… Ascundeam, însă, aceste notiţe pentru că ne controlau şi tot ce socoteau că nu trebuia să avem, ne luau. Scriam cu litere englezeşti, astfel încât, dacă ar fi ajuns ceva în mâinile lor, să mi le fi dat înapoi. De asemenea, scriam şi scrisori, pe care, însă, numai de două ori şi cu mare greutate, am reuşit să i le dau avocatului, ca să le trimită soţiei. Am cercetat apoi calendarul Mitropoliei din Lemessos, o cărticică cu un conţinut foarte bogat, şi astfel începusem să-mi pun în rânduială şi programul zilnic. Dimineaţa citeam rugăciunile începătoare şi Crezul, un Paraclis către Sfântul Apostol Iuda Tadeul; aşa mă rugam de şapte ori pe zi. Citeam apoi din Sfânta Scriptură, lectură care, cu timpul, s-a transformat în studiu. Continuam cu Acatistul Buneivestiri, Pavecerniţa şi o rugăciune către Preacurata Născătoare de Dumnezeu, apoi una către Domnul nostru Iisus Hristos, din nou studiul Sfintei Scripturi şi încheiam ziua cu o mulţumire adusă Domnului pentru familie, scriind apoi însemnări pe care i le adresam soţiei.

Fiecare zi o dedicam în mod deosebit unui membru al familiei mele. Acum, având calendarul în mână, am început să ţin şi postul de cincizeci de zile înainte de Paşti. Numai primele patru sau cinci zile le-am pierdut. Din banii pe care mi i-au dat înapoi, am făcut o listă cu ce doream să mi se cumpere şi mi se aducea o dată pe săptămână: măsline, usturoi, ceapă, roşii, castraveţi, în timp ce, la început, înainte de Post, îmi cumpărasem şi câteva bucăţi de pui prăjit şi brânză. Pentru prima dată în viață posteam pentru că îmi doream cu adevărat! Cand eram mici, posteam trei zile, pentru că trebuia să ne împărtăşim. În închisoare ni se permitea să mergem la toaletă de două ori pe zi, o dată dimineaţa şi o dată după-amiaza. Îmi era greu să-mi fac rugăciunile de faţă cu celălalt detinut. Astfel, când ne scoteau dimineaţa la toaletă, eu nu mă duceam şi profitam de timp pentru a face Paraclisul către Sfântul Apostol Iuda Tadeul. M-am silit să merg la toaletă doar o dată pe zi, după-amiaza. La început a fost greu, dar încet-încet, m-am obişnuit. Când aveam mare nevoie să merg, foloseam sticla goală de apă. Seara o spălam şi o umpleam din nou cu apă… O dată pe zi ni se permitea să ieşim într-o „cuşcă” pătrată, ca să ne plimbăm şi să luăm aer. Era destul de periculos, deoarece nu doar că era foarte frig, dar pe jos era gheaţă murdară. Am alunecat de câteva ori. Tovarăşul meu de celulă ieşea regulat, aşa că am exploatat din nou timpul ca să fac Paraclisul Sfântului Apostol Iuda Tadeul.

 

Fragment din cartea Mărturia convertirii unui fost deținut – Părintele Paisie, sfântul și dascălul meu – Editura Egumenița 2016