Eusebiu consemnează: „Şi predicând deci Pavel celor dintre neamuri care erau în Ierusalim şi împrejur, până în Iliria a pus temeliile Bisericilor, învederându-se aceasta din chiar mărturiile pe care acestea (Bisericile) le pot da şi din care Luca a istorisit în Faptele Apostolilor; dar şi Petru, ale cărui cuvinte au vestit pe Hristos în atâtea eparhii, celor din tăierea împrejur le-a predanisit cuvântul Noului Testament, lucru care reiese limpede din epistola dovedită a fi a lui, despre care am vorbit, pe care o scrie către cei proveniţi dintre evrei aflaţi în diaspora Pontului şi a Galatiei, a Capadociei şi a Asiei şi a Bitiniei. Şi dintre aceştia, câţi s-au dovedit cu adevărat zeloşi, au fost socotiţi destoinici să păstorească Bisericile întemeiate pentru ei. Şi nu spunem acestea cu uşurătate, căci din spusele lui Pavel sunt adunate” [Istoria bisericească, cartea a 3-a, cap. 4].
Din cele istorisite de Eusebiu, se vede că şi el admite interpretarea dată de noi locurilor din epistolele lui Petru şi faptul că era greu de spus cine şi câţi erau consideraţi destoinici spre a li se încredinţa păstorirea Bisericilor – pe lângă cei al căror nume pot fi culese din cele spuse de Pavel, adică din Faptele Apostolilor şi din epistolele lui Pavel. Şi spune aceasta, deoarece îşi propune, aşa cum arată la începutul capitolului, să istorisească cele „referitoare la cea dintâi succesiune a apostolilor”. Legat de aceasta, deci, la sfârşitul acestui capitol, scrie următoarele cuvinte contradictorii: „Iar Linos, cel amintit ca fiind împreună cu Pavel la Roma, după epistola a doua către Timotei, primul după Petru (deşi Pavel era cel ce scria epistola) e arătat atunci prin sorţi (ca succesor) la episcopia Bisericii Romanilor; dar şi Clement, aşezat fiind şi acesta ca al treilea episcop al Bisericii Romanilor, ca unul ce este mărturisit de către acesta ca fiind împreună lucrător şi împreună luptător cu Pavel” [Istoria bisericească, cartea a 3-a. cap. 4, 9].
E surprinzător cum în acelaşi capitol Eusebiu afirmă şi contrazice; contradicţia rezultă din alternarea doar a unui singur nume, acela al lui Petru în locul celui al lui Pavel. Substituirea numelui este evidentă, fapt pe care-l vom proba prin dovezi foarte convingătoare ale criticilor şi ale istoricilor.
a) Indiciu: Că numele lui Petru a fost pus în locul celui al lui Pavel se vede mai întâi din faptul că nu era posibil ca Eusebiu să se contrazică pe sine, anulând cele spuse de el cu puţin mai înainte în acelaşi capitol, unde afirmă că-l admite pe Petru ca apostol al celor proveniţi din tăierea împrejur (iudeii) şi propovăduitor al Evangheliei în ţinuturile menţionate de el în epistola sa sobornicească.
b) Indiciu: Că numele lui Petru a fost pus în locul celui al lui Pavel se vede din aceea că Linos, primul succesor al Apostolului, nu era ucenic al lui Petru, ci al lui Pavel, care-l şi menţionează în epistola a doua către Timotei ca fiind împreună cu el la Roma. Acesta este al treilea în şirul persoanelor menţionate că-l îmbrăţişează pe Timotei, fără nici o caracteristică distinctivă care să-i arate vreun rang. „Te îmbrăţişează Evsevul şi Prudenţiu şi Linos şi Claudia şi fraţii toţi”. Cum de-l enumeră în rândul însoţitorilor săi pe episcopul Romei, pe care Petru l-ar fi întronizat ca succesor al său? Şi cum de nu-i acordă acestuia cinstea cuvenită ca reprezentant al celui dintâi verhovnic al Apostolilor, singurului de pe pământ căruia i-ar fi fost încredinţat scaunul lui Petru, scaunul lui Hristos? Dacă opiniile privitoare la Petru ale Bisericii papale erau adevărate, Pavel era dator să se supună lui Linos fiindcă, potrivit epistolei pseudoclementine, toţi sunt datori să se supună acestuia în toate: „să-i fiţi supuşi în toate, aceasta ştiind că întristându-l pe el, pe Hristos Îl întristaţi, căci lui i s-a încredinţat tronul acesta pe care nu a voit a-l primi…”, indiferent dacă acesta se întâmplă a fi Apostolul Pavel. Întrucât Linos a fost aşezat pe scaunul lui Petru (= al lui Hristos), dator era şi Pavel să se supună. Cum, deci, îl consideră pe acesta ca pe o simplă persoană a anturajului său? Cum de nu-i acordă cinstea şi respectul cuvenite celui care şade pe scaunul lui Hristos, ci îl aşează al treilea în şirul celor care-l îmbrăţişează pe Timotei, mai ales că Linos trebuia, prin rangul său, să ureze şi să binecuvânteze, aşa cum fac Papii? Aşa ceva este de neînţeles şi nu poate fi explicat în alt fel decât prin acceptarea adevărului mărturisit de faptele însele: adică de faptul că Linos, până în epoca în care Pavel a scris epistola a doua către Timotei, nu era altceva decât un ucenic al acestuia. Dacă ulterior Linos, odată cu ipotetica venire a lui Petru la Roma, a dobândit vreun rang şi când s-a petrecut aceasta, după cum presupun unii, ne propunem să cercetăm şi să stabilim din punct de vedere istoric timpul în care Linos a fost hirotonit episcop al Romei. Evident, însă, Linos nu a fost episcop al Romei, după cum pare a spune Eusebiu prin cuvintele: „primul după Petru e arătat atunci prin sorţi ca succesor la episcopia Bisericii Romanilor” [Eusebiu, Istoria bisericească, cartea a 3-a, cap. 4].
c) O altă mână este cea care a pus numele lui Petru în locul celui al lui Pavel, fiindcă nu există mărturii istorice despre deplasarea lui Petru la Roma. Dimpotrivă, această idee este respinsă: vechile mărturii păstrate de la Proclu şi de la Dionisie al Corintului şi-au pierdut deja autoritatea, fiind dovedit de acum faptul că şi-au extras informaţiile, pe baza bunei credinţe, din izvoare tulburi. Această concluzie reiese şi din dezacordul lor cu adevărul istoric care reiese din Sfintele Scripturi şi din istoria bisericească.
d) Faptul că Petru nu s-a deplasat la Roma, şi cu atât mai puţin înaintea lui Pavel, se vădeşte şi din cele istorisite de Luca în Faptele Apostolilor, relatări pline de semnificaţie. Istorisind primirea lui Pavel de către cei din Roma, Luca povesteşte dialogul care a avut loc şi din care reiese cu totul altceva decât deplasarea la Roma a lui Petru. Iată ce se spune în acest dialog: „Noi n-am primit din Iudeea nici scrisori despre tine, nici nu a venit cineva dintre fraţi, ca să ne vestească sau să ne vorbească ceva rău despre tine. Dar dorim să auzim de la tine cele ce gândeşti; căci despre eresul acesta ne este cunoscut că pretutindeni i se stă împotrivă” (Faptele Apostolilor 28, 21-22). Aceste cuvinte au o mare însemnătate pentru că limpezesc cele legate de chestiunea deplasării lui Petru la Roma, înlăturând şi cea mai mică îndoială asupra faptului nedeplasării acestuia la Roma. Căci cum era posibil ca aceia să nu cunoască nimic despre Pavel, dacă Petru le-ar fi propovăduit creştinismul înaintea lui Pavel? Cum ar mai fi caracterizat ei creştinismul ca o erezie iudaică, dacă ar fi fost în prealabil învăţaţi de către verhovnicul Apostolilor? Cum ar mai fi spus că „pretutindeni i se stă împotrivă?”. Nu şi-ar fi disimulat romanii împotrivirea? Cum ar mai fi întrebat ei despre această erezie căreia pretutindeni i se stă împotrivă? Unde era Petru? Unde era Clement ca succesor al acestuia? Unde era comunitatea creştină? Unde era Biserica oficială pentru a se înfăţişa spre a-l primi pe Pavel? Cum de iudeii au alergat până la Forul lui Apius şi la Trei Taverne în întâmpinarea lui Pavel, iar Biserica creştinilor, întâistătătorii acesteia, n-au ieşit să-l întâmpine şi să-l primească? Din aceste întrebări cărora nu li s-a dat răspuns, şi care se lămuresc doar prin aceea că adevărul evanghelic nu fusese până atunci răspândit la Roma de vreun Apostol, deducem faptul nedeplasării lui Petru la Roma.
e) La aceeaşi concluzie ne trimite şi faptul trecerii sub tăcere a numelui lui Petru în epistolele lui Pavel scrise la Roma şi în care nu se face nici o menţiune a numelui lui Petru ca trecând prin Roma. După mărturiile păstrate, al căror adevăr îl validează şi cercetarea critică, Pavel, mergând la Roma, a scris următoarele epistole: Epistola către Efeseni, trimisă prin Tihic; cea către Filipeni, trimisă prin Epafrodit; cea către Coloseni, trimisă prin Tihic şi Onisim; cea de-a doua către Timotei, cea către Evrei şi cea către Tit, deşi aceasta din urmă, potrivit cercetătorilor, poartă subînsemnarea că a fost scrisă de la Nicopole şi din Macedonia. Dacă Petru era la Roma, Pavel era dator să relateze acest fapt în vreuna din epistolele lui: tăcerea, însă, e o mărturie despre absenţa lui Petru. Faptul că fragmentul din Istoria lui Eusebiu este falsificat, se vede din capitolul al 13-lea al cărţii a 3-a, loc la care vom reveni în cele ce urmează, aducând istoria ca mărturie, după ce mai întâi ne propunem să epuizăm mărturiile cele din Scripturi.
Fragment din cartea Sf. Nectarie de Eghina – De ce Papa și supușii lui s-au despărțit de Biserica lui Hristos, Editura Evanghelismos, 2011.
