Măsura Judecății va fi cel de lângă tine

Preot Bogdan Chiorean

O pacientă ce-a fost internată la noi acum câțiva ani era tare supărată pe oamenii sănătoși care nu știu să-și prețuiască sănătatea și au fel și fel de obiceiuri alimentare vicioase.

Mi-am amintit de ea acum câteva zile, când un alt bolnav îmi zicea că îi pare atât de absurd cum unii semeni de-ai noștri pierd vremea așa de ușor de parcă veșnicia le-ar aparține. Desigur, am putea zice că remarca e a unuia care nu are ceas de buzunar, ci cronometru.

De foarte multe ori îmi închipui cum anume va fi Dincolo, cu cine vom purta dialoguri și dacă va mai exista posibilitatea monologului interior…

Cred că acolo, incapabil să asiste la atâta neghiobie umană, Dumnezeu va pleca pentru o vreme. Și-i va lăsa pe cei care cârteau despre locul de muncă să fie judecați de cei care nu au avut șansa să aibă unul. Pe cei care risipeau aiurea anii, să fie osândiți de cei care implorau secundele. Pe cele ce-au întrerupt sarcini, să fie privite-n ochi de cele care nici într-un fel n-au reușit să obțină una. Pe cei care n-au contenit în vicii, se se uite drept la cei cărora sănătatea le-a fost șubrezită fără vină.

Și-apoi, după acea vreme, cu pași apăsați, în lăsatul serii – ca la Creație – El se va întoarce pentru o rundă de concluzii.

La Judecata Lui, Dumnezeu nu ne va compara cu Sfinții, ci doar cu cei din proximitatea noastră. Esența creștinismului e să te gândești că măsura Judecății va fi cel de lângă tine.

Previous Post

„Avem în cer o inimă de mamă“

Next Post

Cum s-a născut Fecioara Maria

Related Posts
Total
0
Share