Preot Alexandru Lungu
Este asemenea unui tată care, având mulți copii, fiecăruia trebuie să îi vorbească pe înțelesul maturității sale. Dacă va aborda o atitudine severă cu cel slab, îl va pierde iremediabil și îi va cauza moartea sufletească. Dacă îi va aduce laude și îl va pune pe un piedestal pe cel care îi cade mai bine la inimă, că este harnic și conștiincios, va stârni invidie între frați și iarăși va greși.
Preotul are puterea cuvântului și a literei. Și mai are ceva, harul sfințitor primit prin punerea mâinilor arhierelui pe capul său, iar pe acesta trebuie să-l înmulțească cu mult discernământ, întrucât prin neatenție se poate ridica de la el.
Un părinte nu își va învăța copilul să se bată, să atace. Inclusiv cei care practica arta Karatelui știu că scopul nu este atacul și războiul, cât apărarea și abilitatea de a ieși nevătămat dintr-un conflict.
Credința noastră nu trebuie să devină niciodată motiv de luptă. Ea este o invitație permanentă la dialog și dragoste. Dacă cel care este invitat îi răspunde afirmativ, ai câștigat un suflet. Dacă refuză, rămâne în continuare capacitatea de a-l atrage prin rugăciune. Niciodată pumnul și violența nu vor deveni căi de a cuceri cetatea inimii. Dacă Dumnezeu, Care ne-a creat, respectă libertatea fiecăruia, cu atât noi ceilalți, chiar de am fi plini de râvnă vizavi de credință, nu avem voie să uităm de faptul că tot păcătoși și nevrednici suntem de iubirea Tatălui.
Să nu uităm de două episoade, unul din Vechiul testament și altul din cel Nou. Unul avându-l protagonist pe Ilie, căruia Dumnezeu i Se descoperă în adierea de vânt și celălalt cu Apostolii care vroiau să aducă foc peste o cetate unde nu au fost primiți, iar Hristos îi mustră aducându-le aminte cărui duh slujesc.
Mare atenție ca din prea mult avânt și râvnă prost înțeleasă să nu ajungem să ne neglijam propriile păcate și neputințe, investind permanent timp în scormonirea răului doar din curtea vecinului.
