Comunicat oficial al Sfântului Sinod al Bisericii din Cipru despre fluiditatea de gen

Sfântul Sinod al Bisericii din Cipru s-a întrunit luni, 22 mai 2023, în ședință extraordinară, sub președinția Arhiepiscopului Ciprului PF Gheorghe și s-a ocupat de propunerea de lege care modifică Legea Codului Penal, cu adăugarea unui nou articol 233B: „Pseudo-terapii de conversie…”.

Sfântul Sinod rămâne fidel învățăturii Sfintei Scripturi care spune că Dumnezeu a creat două genuri: bărbat și femeie.

De asemenea, Sfântul Sinod spune că sexul este un dar dat de Dumnezeu oricărei ființe umane, care slujește misterul vieții.

Genul este determinat de fiziologia corpului uman și nu este un element de alegere, autodeterminare sau schimbare după bunul plac.

Biserica nu are și nici nu dorește să aibă posibilitatea de a-și impune poziția oamenilor.

Cuvântul evanghelic este clar: „Cine vrea să vină după mine…”. Totuși, ea își păstrează dreptul de a-și exprima o opinie și de a-i sfătui pe credincioși.

Modificarea Legii și introducerea articolului de mai sus în Codul Penal echivalează cu anularea dreptului la exprimare religioasă liberă și a credințelor poporului cipriot, care sunt protejate de articolele 18 și 19 din Constituția Republicii Cipru și Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pe baza acestui fapt, considerăm că:

a) libertatea religioasă a persoanei este încălcată și incriminată, libertate ce este garantată de articolul 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede în mod clar exprimarea liberă și nestingherită a convingerilor religioase, „public sau privat, prin cult, prin predarea și practicarea îndatoririlor și ritualurilor religioase”.

b) se incriminează penal tradiția veche a Țării noastre, care dorește ca credincioșii, care se încredințează în mod liber îngrijirii pastorale a Bisericii, să recurgă la aceasta pentru consiliere.

c) se incriminează penal dreptul inalienabil al omului de a decide liber, de a alege și de a căuta, în cadrul legalității și libertății religioase, sprijin și îndrumare spirituală în chestiuni extrem de personale și sensibile, pentru care poate fi, în final, incriminat. El însuşi decide acceptarea lor sau nu.

Statul ar trebui să recunoască drepturile tuturor cetățenilor Republicii Cipru fără excepție. De asemenea, au aceste drepturi cetățenii care își practică credința, care este exprimată în regulile și doctrinele care au fost valabile de-a lungul veacurilor în Tradiția noastră ortodoxă grecească. Biserica nu poate fi forțată la tăcere de dragul globalizării și al așa-numitei „noi ordini mondiale”.

Dreptul cetățeanului de a-și exprima liber opiniile și alegerile sale de stil de viață este respectat de Constituție și de Legi. Ar trebui, totuși, să se reflecte în caracteristicile speciale, care reflectă etosul și valorile Bisericii și structura socială a statului cipriot, care este format din majoritatea creștinilor ortodocși.

Sub pretextul apărării drepturilor omului, un grup de oameni nu poate să-și impună altora modul lor de viață și nici munca de protejare a drepturilor omului nu ar trebui să servească intereselor politice sau de altă natură, de vânătoare a voturilor sau de afișare publică.

Biserica este mama tuturor fără excepție, ea nu critică sau condamnă. Este un refugiu către care ne întoarcem cu toții, pentru a găsi prin sfânta sa experiență spirituală și sfintele sale taine, sprijin, inspirație, consolare și întărire în luptele existențiale și presiunile psihologice cu care ne confruntăm.

Biserica poate coopera perfect cu oameni care nu au nicio credință religioasă sau referință metafizică și să împărtășească cu ei respectul pentru libertatea umană. „Cunoașteți adevărul și adevărul vă va face liberi” (In 8, 32).

Prin urmare, facem apel către membrii noștri din parlament să nu distrugă tot ce este sănătos în acest loc. Degenerarea spirituală a societății nu este cea mai bună soluție pentru un popor care luptă pentru supraviețuirea națională.

Dacă lumina Învierii lui Dumnezeu-Omul Iisus Hristos poate lumina inima omului, atunci poate și transforma întreaga persoană. Biserica mereu cu dragoste și smerenie se roagă pentru cel care se luptă și se pocăiește.

De la Sfântul Sinod al Bisericii din Cipru
Sfânta Arhiepiscopie a Ciprului,
22 mai 2023.

Sursa: Romfea.gr via http://www.chilieathonita.ro.

Previous Post

Sfântul și intelectualul: întâlnirea dintre Sfântul Simeon și istoricul Evagrie Scolasticul

Next Post

Apostolul zilei (Fapte 1, 1-12)

Related Posts
Total
0
Share