De multe ori oamenii vor să-L înțeleagă pe Dumnezeu, ca să creadă. Însă cugetă greșit și anapoda. De ce? Fiindcă trebuie să crezi ca să înțelegi și nu invers. Este nevoie să dovedești că Dumnezeu este cu prea mult mai presus decât tine, ca să poți să-L explici, să-L pui în calupuri.
Este greșit să încercăm să-L aducem pe Dumnezeu la măsurile noastre, astfel încât să-l putem accepta. Dumnezeu nu trebuie să devină dumnezeiasca îndreptățire pentru greșelile noastre, nu trebuie să devină o putere nedeterminată care să binecuvinteze dorințele noastre bolnăvicioase, nici marele rău și Pedepsitor al universului, ci Părintele nostru, Care vrea să ne împlinim ca oameni. De aceea scopul final este mântuirea, împlinirea omului în Hristos. Aceasta vrea Dumnezeu. Nepătimitorul nostru Dumnezeu ne „dorește” nu din nevoie, ci fiindcă vrea, ne iubește.
Neputința omului de a se apropia de Dumnezeu se datorează faptului că încercăm să ne apropiem de El cu mintea și nu cu inima. Mintea noastră zidită este foarte neputincioasă în a conștientiza și a-L înțelege pe Neziditul, Cel fără de început și Nesfârșitul Dumnezeu. Numai inima smerită are putința nu de a-L înțelege pe Dumnezeu, ci de a gusta frumusețea prezenței Lui și a se sălășlui în așteptata Lui Împărăție.
Dumnezeu a făcut „pasul” Său către noi, ca să ne apropiem de El. Nu însă să rămânem acolo, la simpla cunoștință, ci să facem cele ce sunt mai presus de cugetare. Să devenim părtași ai Săi, să devenim un trup cu Trupul Său, să devenim dumnezei-oameni cu harul lui Dumnezeu-Omului.
Apostolul Pavel ne încredințează spunând că: „Credincios este Dumnezeu, prin Care ați fost chemați la împărtășirea cu Fiul Său Iisus Hristos, Domnul nostru”.
Dumnezeu ne-a trimis invitația de a intra și noi împreună cu Mirele Hristos întru Împărăția Sa. Însă pentru a putea să înțelegi despre ce este vorba, trebuie să poți citi această invitație. Și cu adevărat poate cineva să o citească, atunci când merge la școala Bisericii, la Trupul lui Dumnezeu-Omul prelungit în veșnicie. La școala aceasta în care fiecare om prin pocăință, smerenie, viață liturgică învață să citească și să înțeleagă invitația lui Dumnezeu.
Omul în Biserică nu învață doar să trăiască în lume precum vrea Dumnezeu. Ci învață în Biserică să moară pentru lume, pentru Dragoste.
Nu este ușor să trăiești asemenea lui Hristos, nu este ușor să fii rănit și să vrei să continui împotriva tuturor, chiar și împotriva prietenilor și casnicilor, care se poate să se fi retras de mult timp.
Însă în cele din urmă merită să încerci, merită să nu te dai bătut și să nu te descurajezi, fiindcă acolo sus unde te temi să mergi, se găsește ceea ce caută sufletul tău cel plin de neliniște. Se găsește încetarea tuturor „de ce” –urilor, prăznuirea inimii, petrecerea împreună cu Hristos Cel înviat.
