La a Doua Sa Venire, Hristos va ferici și va osândi. Va ferici pe cei de-a dreapta Sa, pentru că au dat milostenie și au arătat dragoste, și va osândi pe cei de-a stânga, fiindcă vor fi lipsiți de aceste virtuți. Milostenia urcă până la Tronul lui Dumnezeu și pogoară mila lui Dumnezeu la om. Mila oferă, mila găsește; dragostea răspândește, dragostea primește. Nu e nevoie de multe lucruri, ca să miluim. Chiar și puțin să oferim cu dragoste, aceasta are valoare înaintea lui Dumnezeu. De aceea cu toate puterile ce le avem, să ajutăm și să miluim.
Avraam era cel mai bogat om în vremea sa, dar și cel mai bogat în milostenie. Așa cum era inima sa, la fel și mâna sa. Hristos a spus că dacă avem dragoste și oferim ceva fratelui, aceasta ne-o va răsplăti înmiit în Cer. Aici pe pământ dăm câțiva bănuți în locul bunătăților pe care ni le dăruiește Dumnezeu. Depunem aici, ca să le aflăm Sus. De altfel, avem oare ceva al nostru? „Ale Tale dintru ale Tale”. Cele pe care le dăm sunt din cele pe care ni le dă Dumnezeu.
Am spus și în altă omilie că milostenia nu se înțelege numai prin a oferi ceva material, ci mai mare valoare are să oferi ceva duhovnicesc. Care este această milostenie? Este atunci când îl iert pe un vrăjmaș al meu. În loc să-l osândesc, îl miluiesc; nu-l judec, nu-l urăsc, ci mă rog pentru el. Aceasta este marea milostenie, ce o poate face un creștin.
Sfântul Andrei, cel nebun pentru Hristos, își făcea nebunia sa ca să sufere în viață și să șteargă din sufletul său orice urmă de trufie. Era un mare Sfânt, un Sfânt înfricoșător! Dar oamenii îl luau drept nebun; îl înjurau, își băteau joc de el, îl alungau, îl vânau pe străzi și-l luau peste picior. Iar el râdea de lumea întreagă. Purtând un sac vechi, alerga și spunea: „Aleargă, nebunule, căci samar bun ți-a pus stăpânul tău! Patrician m-a făcut. Aleargă să dobândim răsplată! Aleargă să întâmpinăm pe Dumnezeu, când va veni pe nori!”.
Într-o zi trecea o femeie virtuoasă, pe nume Varvara. Văzând pe Sfânt cum era lovit cu pietre de către demoni, lumea își bătea joc de el, Dumnezeu i-a deschis ochii sufletești și a înțeles că era om sfânt, iar nu nebun, așa cum credeau mulți. Vedea pe demoni, care spuneau între ei: „Bine îi fac acestui înșelător de oameni, care disprețuiește lume și râde de oameni, prefăcându-se nebun. Să-i îndemnăm să-l lovească și să-și bată joc de el. Iar când toți aceștia vor muri, îi vom osândi, căci vom avea dovezi că l-au botjocorit pe Sfântul lui Dumnezeu”. Sfântul Andrei, care auzea cele spuse de demoni – pe care le auzise și Varvara – le-a răspuns: „Nu vă bucurați, căci eu m-am rugat lui Dumnezeu. L-am rugat să nu li se socotească păcat toate câte mi le fac oamenii. Așadar, vă înșelați când credeți că-i veți osândi în Ziua Judecății”.
Și Dumnezeu, ca să arate atât Sfântului, cât și femeii celei virtuoase cât de plăcut este înaintea Lui astfel de milostenie și iertare, pe care o dădea Sfântul Andrei oamenilor batjocoritori, a deschis Cerul din care a coborât un porumbel ce avea în ciocul său o ramură de măslin. A venit către Sfânt și i-a spus cu glas omenesc: „Primește, Andreie, această mlădiță de măslin ce ți-o trimite Părintele Luminilor în semn că toată această lucrare a ta este plăcută înaintea Lui. Căci așa cum El este plin de milostivire, îndelung-răbdător, îndurat, Căruia Îi pare rău de răutățile oamenilor, tot astfel ești și tu milostiv față de toți cei care te ocărăsc. De aceea fiu al lui Dumnezeu ești!”. Gândiți-vă ce încredințare mare de la Dumnezeu! Precum Dumnezeu este plin de milostivire, tot astfel și Sfântul ca un adevărat copil al lui Dumnezeu, avea chipul și însușirile Părintelui Ceresc. Uitați-vă la frumusețea îndrăznirii rugăciunilor lui! Se ruga pentru vrăjmașii săi!
Fragment din cartea Arta mântuirii, ce a apărut la Editura Evanghelismos.
