Minunile Sfintei Ana (III)

Minunea 11.

Doi turci pescuiau aproape de țărmul unde era biserica Sfintei Ana. Unul se numea Nazifakis. În acel moment au văzut cum icoana ducea un bolnav la mare, așa cum făcea de obicei, și li s-a părut lucrul acesta nu numai ciudat, ci și pricinuitor de râs. De aceea au început să-și bată joc, și Nazifakis a spus:

–       Ghiaurii au două table de lemn prinse între ele și înșeală lumea.

Atunci, fulgerător, a plecat icoana din mâinile bolnavului și a început să-l lovească pe turcul care vorbise. Tot trupul i s-a umplut de răni. Rămânând surprinși de acest fapt, Nazifakis, smerit și pocăit, s-a închinat Sfintei Ana din barcă. A cerut iertare și a făgăduit să dăruiască ceva bisericii. A făgăduit să dea în fiecare an, la praznicul Sfintei Ana, câte un bidon de untdelemn. Deși au trecut mai multe zile, rănile de pe trupul turcului nu se vindecau. Neputând merge la biserica Sfintei Ana, a dat unei creștine bidonul de untdelemn să-l ducă și a rugat-o să-i aducă de acolo agheasmă ca să-și pună pe răni. Femeia a dus untdelemnul, însă agheasmă nu a îndrăznit să ceară, temându-se ca nu cumva s-o profaneze acela. În loc de agheasmă i-a dus puțină apă din fântâna ce se afla în curtea bisericii. Turcul a luat apa și, crezând că este agheasmă, a pus-o pe rănile sale și s-a vindecat. Deși s-a vindecat, nu a uita niciodată să aducă bidonul de untdelemn la praznicul Sfintei Ana.

ag-Anna-2011

Minunea 12.

Evstratie Mamalugos din Eghio, povestește următoarele.

„În satul nostru, Skoupia din Prikonnisos, când eram de 19 ani, s-a săvârșit următoarea minune a Sfintei Ana: Vara mea, Kiriaki Kapandai, în vârstă de  20 ani, se îmbolnăvise grav. Vreme de doi ani a fost țintuită la pat. Nici măcar pe scaun nu putea sta și era hrănită cu lingurița. O bătrână care locuia la marginea satului a auzit niște femei vorbind despre boala acestei copile. Îndată a mers și a vizitat-o pe bolnavă acasă. Când a văzut-o în ce hal era, a spus părinților ei:

–       S-o duceți la biserica Sfintei Ana. Se apropie și hramul bisericii și se va face bine.

–       Cum s-o ducem, căci nu se poate ridica?

–       Se va găsi un mod. Să puneți două perne pe un măgăruș, iar deasupra să stea bolnava ținută de-o parte și de alta de doi bărbați.

Ne-am hotărât și am dus-o pe copilă la Sfânta Ana chiar în ziua prăznuirii ei – 25 Iulie.

Când a început preotul să facă agheasmă, i-au pus icoana în brațele bolnavei, care ședea jos. Cineva îi ținea capul, căci nici atâta putere nu avea. Atunci s-a săvârșit minunea. Bolnava care nu putea merge, s-a ridicat în picioare și a început să meargă spre mare împreună cu icoana. A mers o distanță destul de mare, până în spatele unei pietre, după care s-a întors iarăși în Biserică. După hram a plecat cu desăvârșire sănătoasă, a mers pe picioarele ei până acasă. Trăiește până astăzi (1983) la Eghio, ca o creștină credincioasă cu copii și nepoți”.

 

Minunea 13.

Ecaterina Kriveri din satul Vori, refugiată în Eghio, povestește următoarele:

„Când eram de doisprezece ani, mama mea, Teofilia, s-a îmbolnăvit grav de tifos. Tatăl meu, fiindcă era meșter în făcutul butoaielor, așa cum de multe ori se întâmpla, lipsea de acasă, fiind în localitatea Roda din Asia Mică. În această situație dificilă în care mă aflam, am mers și am cerut unchiului meu, Ioannis marinarul, să vorbească cu preotul de la Sfânta Ana despre situația disperată a mamei mele. L-am rugat să ne aducă acasă Sfânta Icoană. Pe tatăl meu era cu neputință să-l înștiințez. Mare bucurie am avut când au adus icoana în casa noastră. Am așezat-o în spatele patului mamei mele care căzuse în comă.

Vreme de trei zile și trei nopți am rămas singură, cele mai multe ceasuri stând în genunchi înaintea sfintei icoane. Nu-mi aduc aminte să mi se fi oprit lacrimile din ochi. La miezul celei de a treia nopți am adormit puțin din pricina ostenelii și nedormirii. Atunci am auzit un tunet puternic și am simțit un cutremur. M-am trezit și am sărit în picioare. Am văzut atunci, așa cum eram în picioare, că sfânta icoană strălucea ca soarele și a sunat de trei ori ca un clopot. Mi s-a umplut sufletul de emoție și am îngenuncheat ca să rostesc o rugăciune. Inima mi se umpluse de nădejde. După ceva vreme m-am liniștit și am adormit din nou. Atunci am auzit în somn limpede cuvintele Sfintei Ana:

–         Acum plec, însă nu te mâhni, căci mama ta se va face bine.

Așa s-a și făcut. În dimineața zilei a patra, mama s-a trezit din comă și a început să-i fie din ce în ce mai bine. După o săptămână mama mea era cu desăvârșire bine.

În acea noapte în care s-a săvârșit minunea, tatăl meu fiind în acel sat îndepărtat, la Roda, a văzut-o pe Sfânta Ana în somn, care i-a spus:

–       Femeia ta este grav bolnavă, însă nu te neliniști, pentru că ai o fată bună.

Mă simt însă datoare să povestesc și cealaltă minune pe care a făcut Sfânta Ana, de data aceasta cu mine”.

 

Minunea 14.

„Aveam vârsta de cincisprezece ani când mi s-a întâmplat ceea ce vă voi istorisi acum”, spune Ecaterina Kriveri. „Era într-o Sâmbătă dintre Nașterea Domnului și Bobotează. Era aproape de înserat și voiam să merg până la o prietenă de-a mea, fiica unei vecine. În timp ce mergeam pe un drum îngust, deodată văd înaintea mea un arap uriaș de vreo cinci-șase metri înălțime. Se uita la mine cu sălbăticie cu niște ochi înfricoșători și mă amenința că mă va lovi cu bastonul pe care-l ținea în mână. M-am umplut de frică și de groază din pricina acelei neașteptate și înfricoșătoare arătări. Mi-a înghețat sângele în vene. Am făcut îndată semnul Crucii și am strigat cu putere: Maica Domnului!

Pocitania aceea a dispărut dintr-odată, iar eu am căzut la pământ fără simțire. Nimeni nu m-a auzit, nici m-a văzut când am căzut. Fiindcă întârziam să mă întorc, părinții mei au ieșit să mă caute. M-a găsit mama căzută la pământ, fără simțire. Fața mi se schimonosise în așa măsură, încât devenisem de nerecunoscut și pricinuiam dezgust celor ce mă vedeau.

Scăparea noastră era iarăși Sfânta Ana. Acolo ne-am îndreptat nădejdile și rugăciunile noastre. L-am rugat pe Domnul nostru Iisus Hristos să primească rugăciunea Sfintei Bunici Ana și să mă facă sănătoasă. Cu toate că locuiam în Vori, mama m-a luat și ne-am închis în biserică. Am rămas acolo în post și rugăciune patruzeci de zile. Preotul făcea în fiecare zi agheasmă și cânta Paraclisul. După cele patruzeci de zile m-am făcut cu totul sănătoasă și fața mea și-a revenit la starea în care era înainte de a se întâmpla acel înfricoșător fapt.

În perioada cât am stat în biserică, am trăit prezența vie a Sfintei Ana. De multe ori vedeam umbra unei femei în vârstă îmbrăcată în negru. Uneori icoana răsuna ca un clopot, scoțând un sunet puternic și plăcut, care făcea să salte obiectele de aur care erau agățate și așezate în baldachinul ei. Aceste binefaceri și împrejurări mai presus de fire mi-au pecetluit sufletul cu o aleasă evlavie față de sfințitul chip al Sfintei noastre Ana. Nădăjduiesc să o am mijlocitoare și ajutor la înfricoșătorul scaun de judecată al Dreptului Judecător

Total
12
Shares
Previous Post

Un suflet binecuvântat, trecut prin multe încercări

Next Post

Manifestare „veselă” a monahismului catolic

Related Posts