Apoi s-au întors spre Sfântul Gheorghie și i-au spus:
– Gheorghie, atletul lui Hristos și iubitul nostru frate, ia în grija ta acest suflet și să-l înfățișezi înaintea Împăratului tuturor, pentru că mare este îndrăznirea ta la El.
Atunci monahul Ioasaf a înțeles cine este povățuitorul său, care de multe ori îl ajutase în lume și pe care îl pusese mijlocitor la Stăpânul Hristos pentru mântuirea sa. Copleșit fiind de dragoste și recunoștință pentru Sfânt, s-a apropiat de el și, cu lacrimi în ochi, l-a sărutat.
Mergând mai departe pe această câmpie preafrumoasă, monahul Ioasaf a văzut și alți monahi, mai slăviți decât cei dintâi, însă mai puțini la număr. Și l-a întrebat pe povățuitorul său:
– Sfinte al lui Dumnezeu, cine sunt aceștia, mai slăviți decât ceilalți monahi, și care sunt izbânzile lor?
Atunci Sfântul i-a răspuns:
– Frate, aceștia sunt dintre monahii acestui veac, care s-au nevoit singuri fără povățuitor duhovnicesc, mergând pe urmele vechilor Părinți. Și fiindcă au plăcut lui Dumnezeu, Acela i-a răsplătit cu slava pe care o vezi.
– Cum este cu putință să se afle în lume astfel de oameni aleși, a spus monahul, de vreme ce astăzi s-a pierdut orice urmă de virtute?
– Frate Ioasaf, a răspuns Sfântul, într-adevăr puțini oameni aleși se află astăzi în lume, căci lipsește pilda. Însă cel care se ostenește pentru puțină virtute, îl rabdă pe fratele său și nu-l clevetește, unul ca aceasta va bine-plăcea lui Dumnezeu și „mare se va chema în Împărăția Cerurilor”.
Continuându-și călătoria, au ajuns la mărețul palat al Împăratului ceresc. Acolo la intrare i-au primit cu sărutarea în Hristos niște bărbați slăviți și cu chipuri strălucitoare, care i-au luat și i-au dus înăuntru, într-o sală plină de lumină. În partea dreaptă a intrării era icoana lui Hristos, iar în stânga a Maicii Domnului așezată în tron.
În acea sală era o mulțime nenumărată de tineri îmbrăcați în haine monahale care țineau în mâini câte o cruce și o floare care răspândea un mireasmă foarte plăcută. Toți aceștia l-au luat cu ei pe monahul Ioasaf și mergând înaintea icoanelor lui Hristos și a Maicii Domnului, au cântat „Cuvine-se cu adevărat…”. Apoi s-au închinat la acele icoane și i-au spus monahului:
– Frate, toate acestea pe care le vezi pentru tine s-au făcut. Caută să devii bun și sârguincios în virtuți, ca în scurtă vreme să vii aici.
După aceea s-au retras toți și a rămas numai Sfântul Gheorghie cu Ioasaf monahul. Atunci Sfântul a deschis o ușă mare, și îndată s-a auzit dinăuntru un glas dulce care spunea. „Mare este milostivirea Ta, Doamne, pentru oameni”.
Atunci monahul Ioasaf a văzut o biserică mare de o neînchipuită frumusețe, în mijlocul căreia era un tron de foc mult mai strălucitor decât soarele. În el ședea Hristos, Împăratul slavei, în mijlocul a milioane de oameni îmbrăcați în uniforme ostășești și ale căror chipuri erau pline de strălucire. Stăpânul Hristos avea pe cap o coroană împodobită cu diamante, care strălucea ca un fulger.
Fratele Ioasaf s-a oprit afară și, prin ușă, privea la cele dinăuntru cu uimire și cu nesaț. Sfântul Gheorghie a intrat înăuntru, și-a făcut semnul Crucii, apoi trei metanii și s-a închinat Împăratului. Apoi, pregătindu-se să se întoarcă ca să-l aducă cu sine și pe Ioasaf, a auzit glasul Împăratului care i-a spus:
– Lasă-l acolo! Nu este vrednic să intre, pentru că nu are haină de nuntă.
Monahul Ioasaf auzind acestea s-a temut ca nu cumva să fie osândit și a început să rostească cu râvnă: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”.
Atunci Sfântul Gheorghie a căzut la picioarele Împăratului și I-a spus:
– Doamne, adu-Ți aminte de Sângele pe care l-ai vărsat pe Cruce pentru mântuirea oamenilor și iartă acest suflet păcătos, povățuindu-l pe calea mântuirii! Știu că milostivirea Ta este ocean și abis.
Auzind aceasta Împăratul, a spus:
– Gheorghie, știi bine dragostea pe care am avut-o față de acesta și bunăvoința ce i-am arătat-o, ca să cunoască aceste taine ale dragostei Mele, pe care alți nevoitori mari le-au cerut, însă nu le-au primit. Acesta nu are în sufletul său dragostea Mea, M-a disprețuit, a trăit până acum în nepăsare și pentru lucrurile mincinoase ale lumii, M-a trecut cu vederea și de aceea nu este vrednic de iertare.
– Știu, Doamne, a continuat rugător Sfântul, că dacă vei judeca cu dreptatea Ta, este vrednic de pedeapsă, însă, Te rog, să prisosească în el milostivirea Ta. Știi că astăzi lumea se află sub lucrarea celui viclean, s-a înmulțit răutatea și nu există multe pilde de virtute. Să prisosească, Doamne Harul Tău și să se mântuiască robul Tău, pentru că are intenție bună și numai obișnuința răului îl biruiește.
– Iubitul Meu, Gheorghie, cunosc starea lumii, încălcarea poruncilor Mele, nedreptățile, desfrânările, adulterele și toate cele cunoscute și ascunse ale oamenilor. Rabd însă, așteptând pocăința chiar și a unui singur păcătos. Doresc ca toți oamenii să se mântuiască, căci pentru aceasta Mi-am vărsat Sângele pe Cruce și Mă jertfesc în fiecare zi. Dar acesta pentru care Mă rogi nu ascultă poruncile Mele și până astăzi își face voia sa. Nu am încetat să-i arăt calea cea dreaptă, dar el a căzut în nepurtare de grijă, disprețuind și nesocotind Jertfa Mea.
Atunci Sfântul Gheorghie, sărutându-I picioarele Sale, cu multă smerenie I-a spus:
– Adu-ți aminte, Doamne, de sângele meu pe care l-am vărsat pentru dragostea Ta și dăruiește-mi acest suflet. Iartă-l, Doamne și învrednicește-l să bea paharul dragostei Tale și să facă voia Ta cea sfântă.
Atunci Domnul cu o față veselă i-a spus:
– Gheorghie, facă-se voia ta!
Apoi i-a dat cu dreapta Sa un pahar și i-a spus:
– Ia acest pahar și dă-i să bea din această băutură! Acesta este paharul dragostei Mele. Toți Sfinții au băut din acest pahar, care în viața mincinoasă de pe pământ este plin de chinuri, încercări, suspine, mucenicii și moarte a trupului, pentru curățirea sufletului, ca apoi să se bucure aici veșnic în Rai.
Sfântul Gheorghie l-a luat și l-a dat monahului Ioasaf, care, după ce l-a băut, s-a îmbătat de dragostea Mirelui ceresc, Hristos, și intrând în acea biserică, a căzut la picioarele lui Hristos și le-a sărutat cu sete și cu multă bucurie.
Atunci Hristos, întorcându-și fața spre Sfânt, i-a spus:
– Ia-l pe fratele Ioasaf și du-l jos în lume ca să se nevoiască, să dobândească dragostea Mea cea dintâi, pe care a pierdut-o cu trândăvia sa. Iar când se va pregăti, îl voi învrednici, la vremea rânduită, să bea paharul pe care l-am băut și Eu.
După ce au sărutat picioarele Domnului și și-au luat rămas bun de la toți curtenii acelui palat ceresc, au luat calea întoarcerii. Dar monahul Ioasaf l-a întrebat pe povățuitorul său:
– Sfinte Gheorghie, nu este cu putință să rămân și eu aici unde suntem și să nu mă mai întorc în lume?
– Iubitul meu, i-a răspuns Sfântul, aceasta este cu neputință, deoarece voia Domnului nostru este să cobori în lume și, după ce te vei împodobi duhovnicește cu toate virtuțile, vei veni după aceea aici să te desfătezi veșnic de slava Sa.
Întorcându-se pe același drum, au ajuns la mijlocul acelui pod, când Sfântul i-a spus monahului:
– Împărăția lui Dumnezeu se ia cu sila și cei ce se silesc o răpesc pe ea. Așadar, cunoști milostivirea lui Dumnezeu. Nevoiește-te să dobândești întâia dragoste și eu nu te voi lăsa neajutorat.
Spunând acestea, l-a însemnat de trei ori cu semnul Crucii și s-a făcut nevăzut. În aceeași clipă s-au auzit strigăte și amenințări înfricoșătoare ale demonilor care urcau din prăpastie, spunând:
– Acum când a rămas singur călugărul, haideți să-l aruncăm jos înainte de a veni Gheorghie.
Monahul Ioasaf nu putea merge nici înainte, nici înapoi. Când demonii s-au apropiat și voiau să-l arunce în prăpastie, el și-a ridicat mâinile în sus și a strigat:
– Doamne, ajută-mă în această clipă, căci mă primejduiesc să mă afund în această prăpastie!
Atunci s-a auzit un glas din Cer, care i-a spus:
– Frate, nu te lenevi, ci spune Rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”
Și îndată monahul a început să rostească neîncetat rugăciunea și, fără să-și dea seama, și-a venit în sine, șezând în strană, așa cum era mai înainte.
Din Cartea: „Vedenii și istorisiri folositoare de suflet despre cealaltă viață”, Editura „Orthodoxos Kypseli”.
