Motivul al patrulea: „Nu merg la biserică, doar pentru că este la modă”
Nu cu mult timp în urmă, o femeie tânără, jurist de profesie, a zis:
– Nu vreau să mă botez, doar pentru că asta e la modă.
– Dar de ce purtați atunci pantaloni strâmți? Oare aceasta nu a devenit la modă în ultimul timp? – a trebuit să o întreb. Dar ceea ce fac oamenii la noi în Biserică de peste o mie de ani, considerați ceva trecător și schimbător? Sunteți jurist, profesia dumneavoastră e construită pe logică. Și vedeți: ea încetează să funcționeze în probleme duhovnicești. De ce? Pentru că în viață se duce o luptă duhovnicească aprigă pentru fiecare suflet, pentru gândurile fiecărei persoane. Și trebuie să facem un efort pentru a scăpa din această captivitate a gândurilor la libertate, pentru a ajunge la Dumnezeu.
Se zice că în cazul în care tabla înmulțirii ar fi atins sfera duhovnicească, ar fi fost controverse cu privire la faptul că doi ori doi fac patru.
Ar fi fost pur și simplu minunat dacă era la modă să crezi în Dumnezeu, să muncești cinstit, să-i respecți pe cei mai în vârstă, să-ți aperi Patria, să nu-ți înșeli soțul/soția… Mai bine ar fi dacă această modă nu s-ar schimba de la un sezon la altul. Ce este rău într-o astfel de modă?
Dar și atunci diavolul va învăța și cineva va spune: „Îmi înșel soțul pentru că a devenit o modă să păstrezi fidelitatea față de soț”.