Noi nu trecem în neființă atunci când murim!

Preot Visarion Alexa

Dincolo de moartea noastră continuă energia vieții, continuă conștiința noastră, amintirile noastre, tot ce am acumulat noi în timpul vieții…inclusiv Patimile, dacă nu vom fi luptat cu ele tămăduind sufletul nostru.

Înțelesul morții ne face să iubim viața, să o prețuim. Moartea noastră este o mare șansă să trăim veșnic. Un om care știe, care e conștient că moare, luptă cu răutățile sale și începe să-și schimbe viața.

Un om care trăiește conștient că va muri într-o zi, începe să pună viața lui în mâinile lui Dumnezeu și înviază în fiecare zi tot mai mult.

Cum putem însă noi să-i ajutăm pe cei adormiți?

Sigur, parastasul, pomenirea lor la Litughie sunt niște plase în care se pot prinde, dar mai mare decât parastasul și decât orice alt lucru pe care îl putem face pentru cei adormiți este Dragostea.

Granița dintre viață și moarte nu poate fi traversată decât cu iubire. Nici coliva, nici vinul, nici paharele, farfuriile, hainele, mobilele nu trec granița aceasta. Ele sunt semne, simboluri ale iubirii noastre pentru ei. Așa cum sunt florile pentru cei care se iubesc.

Așa a intrat Domnul în iad, prin Iubire, și tot așa îi putem scoate și noi pe cei dragi de acolo și așa ne vor scoate și cei dragi ai noștri, dacă vom ajunge în loc de suferință. Iar semnul dragostei este că ținem minte culoarea ochilor. Dacă uităm ochii unui om apropiat înseamnă că omul acela a fost pentru noi o prezență fugară și nu am intrat cu el într-o relație sufletească, de iubire, pe care nici moartea să n-o poată birui.

De aceea, în Biserică, facem rugăciuni și împărțim daruri, pentru a arăta dragostea celor buni și blajini, nu pentru a le spăla păcatele. Să nu-i uitați, căci uitarea transformă totul în iad.

Mulți dintre noi trăim în singurătate și în iad, pentru că nu iubim și nu ne deschidem față de alți oameni.

Nu înțelegem durerea și nevoile altor oameni, transformând încă de aici, de pe pământ, viața noastră în iad.

Cum poți însă intra în iadul unui om? Arătându-i iubire! Spunându-i și arătându-i că e un om important pentru tine și, prin dăruirea și jertfelnicia ta, îl vei putea ajuta să iasă din iadul în care sălășluiește (iadul mândriei, al deținerii dreptății absolute, al judecării, al fiecărei patimi ce-l stăpânește).

Așadar, și iadul de pe pământ, și cel de dincolo de moarte, au un singur antidot: Dragostea…și când nu mai funcționează, trebuie să mărim doza!

Domnul să-i ierte pe dragii noștri și să-i primească în Brațele Sale Părintești!

Total
131
Shares
Previous Post

Educația religioasă predată de mama creştină

Next Post

Ce este „săptămâna albă” și ce alimente putem consuma în această perioadă?

Related Posts